Polonia și România, ancorele strategice ale SUA din estul Europei

0
26

În mai puțin de doi ani, Rusia va finaliza conducta de gaze Nord Stream II, un proiect de 10 miliarde de dolari în nordul Germaniei, care amenință să submineze NATO și să creeze discordie între aliații europeni ai Americii înainte de începerea livrării de gaz.

Pentru SUA, imperativul este clar: să facă față strategiei energetice de tip ”împarte și cucerește” a Rusiei sau să se confrunte cu o abandonare a politicii de extindere a NATO în Europa de Est sau chiar cu dezintegrarea Alianței.

Această inițiativă va necesita eforturi consecvente și angajament față de statele din Europa de Est, incluzând promovarea investițiilor în sectorul energetic, a transferurilor tehnologice, a angajamentului colectiv în domeniul securității cibernetice și a unei mai mari interacțiuni guvernamentale. Nu va fi nici ieftin, nici ușor.

Privind Europa de Est dintr-o largă perspectivă de securitate, aici există două națiuni ca ancore strategice naturale – Polonia și România. Nici o țară din regiune nu are întinderea geografică, populația, locația strategică și infrastructura necesară sprijinirii NATO în eventualitatea unei crize ca cele două țări, de aici referința la ele ca “ancore”. Ambele au o prezență strategică pe mări; Polonia, în nord, pe Marea Baltică, în sud, România pe Marea Neagră. Ambele sunt membre NATO și găzduiesc forțe americane pe teritoriile lor, în special situri de apărare antirachetă.

În plus, Polonia și România sunt printre puținii membri ai NATO care îndeplinesc angajamentul de a aloca 2% din produsul lor intern brut pentru apărare, așa cum s-a stipulat la Summit-ul din Țara Galilor, din 2014.

Polonia este sub o presiune din ce în ce mai mare în perspectiva construirii Nord Stream II. Gazoductul va completa conducta existentă, Nord Stream, care trece sub Marea Baltică, și va furniza direct gaz rusesc în Germania. Nord Stream II va ocoli Polonia, Statele Baltice și Ucraina, refuzându-le acestora furnizarea accesibilă de gaze și taxele de tranzit, lăsându-le la mila Moscovei. Varșovia se preocupă de activitatea aeriană și navală a Rusiei în Baltica, fără a mai menționa enclava rusească Kaliningrad, amplasată între Polonia și Lituania și care găzduiește un formidabil arsenal de arme și trupe, inclusiv arme nucleare tactice.

la rândul său, România se află într-o regiune dificilă. Anexarea Crimeei de către Rusia plasează forțele Kremlinului aproape de coastele României, iar incursiunea armată în Donbasul ucrainean, precum și confruntarea navală dintre Moscova și Kiev pe Marea Azov, sunt evenimente provocatoare pentru București. România a fost în alertă în ultimii 25 de ani cu un conflict înghețat (Transnistria) în Republica Moldova iar odată cu evenimentele actuale din Crimeea, Bucureștiul se confruntă cu un alt impas etnic inspirat de Kremlin la frontiera sa. În sfârșit, există și propunerea pentru gazoductul Turk Stream, omologul Nord Stream de la Marea Neagră, prin care gazul rusesc ocolește Ucraina prin sud, și care ar putea submina Coridorul Sudic de gaze, susținut de SUA.

Întrucât energia accesibilă și la prețuri rezonabile este una dintre condițiile fundamentele ale viabilității unui stat și ale bunăstării sociale, energia – în acest caz gazul natural – pare a fi din nou folosită de Kremlin ca instrument geopolitic. Susținătorii grupului Nord Stream II afirmă că este vorba de o pură afacere, deși acest lucru e departe de adevăr; Nord Stream II întruchipează încercarea Moscovei de a submina statele est-europene și de a se întări în fața puterilor occidentale europene, multe dintre ele fiind, și ele, dependente de gazul rusesc. Iar Nord Stream II va crea o dependență și mai mare de gazul rusesc, ceea ce va slăbi politica declarată a Uniunii Europene de creștere a diversității surselor.

Există eforturi legale și diplomatice pentru a opri Nord Stream II, în special din partea statelor estice ale Uniunii Europene, dar și din partea Statelor Unite; de exemplu, criticile apăsate ale președintelui Trump în ceea ce privește construcția conductei, rostite la summitul NATO de la Bruxelles din 2018, precum și HR 1035 document bipartizan (și fără caracter obligatoriu) recent adoptat, care vine în opoziție față de Nord Stream II. Aceste eforturi pot veni prea târziu și pot fi prea puțin. Germania susține proiectul, provocând îngrijorări din partea est-europenilor că o Uniune Europeană dominată de Berlin nu va dori confruntări cu Rusia și că nu ar fi capabilă să le protejeze interesele. Între timp, construcția Nord Stream II continuă neabătută, determinând Varșovia și Bucureștiul să încurajeze SUA să-și îndeplinească rolul de garant regional de securitate.

SUA. și-au demonstrat sprijinul pentru țările din estul Europei, în special în ceea ce privește mediul vulnerabil de securitate energetică. În plus, acest sprijin a fost consecvent în ambele administrații republicane și democratice de la Washington. Cu toate acestea, la nivelul de acum, sprijinul acordat de SUA, adăugat la cel de la Bruxelles, au stabilizat doar în mică măsură regiunea, mai ales că aventurismul rus continuă în ceea ce consideră că este vecinătatea sa. Această instabilitate ar putea submina progresul ultimilor 25 de ani, cu posibilitatea unei divizări a Europei, posibilitate care a otrăvit relațiile de continentului și a încetinit creșterea economică pentru aproape o jumătate de secol. Ce poate face SUA?

Cel puțin poate pleda pentru o diversificare mai mare a surselor de energie non-rusești, inclusiv gazele naturale, precum și produsele brute și rafinate. Atât Polonia, cât și România au rezerve considerabile de șist, ceea ce ar însemna promovarea unei producții interne crescute, precum și înfrângerea proiectelor Nord Stream II și Turk Stream. Aceste eforturi ar trebui să includă, de asemenea, interconexiuni dual direcționate și o infrastructură de conducte de petrol și gaze nord-sud, din care să se tragă gaze non-rusești.

Statele Unite ar trebui, de asemenea, să sprijine modernizarea infrastructurii energetice, pentru a include o capacitate sporită de stocare, modernizarea rețelei și apărarea cibernetică. Într-adevăr, vulnerabilitățile cibernetice privind infrastructura energetică a Europei de Est sunt semnificative. Există prea multe exemple de atacuri atribuite Rusiei asupra rețelelor regionale, ca să poată fi ignorate. Printre vectorii de atac critici încorporați în infrastructura energetică locală se numără sistemele de control care gestionează și monitorizează rețelele electrice din regiune, precum și rețeaua de combustibili, stocare și distribuție a gazelor naturale.

O securitate cibernetică viabilă necesită o apărare integrată, robustă articulată la nivel profund de tehnicieni experimentați. Deși există, cu siguranță specialiști în cyber-security români și polonezi, aceștia nu pot înfrunta furtuna de unii singuri. Este nevoie de un sprijin sporit din partea SUA în nexurile cibernetice ale energie prin intermediul unor exerciții comune, schimburi de studenți, schimb de bune practici și alte eforturi de cooperare.

O componentă cheie a acestui angajament din partea SUA este susținerea securității energetice, care va împiedica dominația energetică rusească, va crea o concurență sporită și va promova stabilitatea economică și politică globală. O Polonie și o Românie cu o bună siguranță energetică vor contribui la stabilizarea Europei de Est și la susținerea vecinilor mai mici și mai vulnerabili. În sfârșit, aceste țări sunt cu siguranță pro-americane. Într-o regiune critică, și merită sprijin continuu și, de fapt, sporit. Dacă Washingtonul este singurul prieten de încredere pentru aceste țări, Statele Unite le datorează acestor aliați loiali sprijinul.

Arnold C. Dupuy

Arnold C. Dupuy, a studiat la National Defense University, Virginia Polytechnic și la George Mason University, unde predă în prezent Relații Internaționale. Formarea sa include Institutul pentru Studii de Securitate Națională, Universitatea Bundeswher; a fost Senior Analist, specialist în securitate energetică, protecția infrastructurii critice și operațiuni expediționare. Are douăzeci de ani de experiență militară (statut activ și în rezervă), are experiență în procedurile de personal la nivel tactic. A participat la Operațiunea Noble Eagle și Operațiunea Enduring Freedom. A studiat la National Defense University, Virginia Polytechnic și la George Mason University, unde predă în prezent Relații Internaționale. Formarea sa include Institutul pentru Studii de Securitate Națională, Universitatea Bundeswher; a fost Senior Analist, specialist în securitate energetică, protecția infrastructurii critice și operațiuni expediționare. Are douăzeci de ani de experiență militară (statut activ și în rezervă), are experiență în procedurile de personal la nivel tactic. A participat la Operațiunea Noble Eagle și Operațiunea Enduring Freedom. Arnold C. Dupuy este coordonatorul american al inițiativei de creare a Black Sea Area Studies Center la Universitatea din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here