Ministerul Economiei va renegocia cu Nathaniel Rothschild condițiile de Concesiune a Aeroportului

0
485

Autoritățile nu renunță la intenția de a întoarce Aeroportul Internațional Chișinău în gestiunea statului însă, așa cum acest proces va fi unul dificil și va dura încă mulți ani, Ministerul Economiei intenționează să renegocieze cu Nathaniel Rothschild, proprietarul companiei care a anunțat pe 19 august că a preluat 95% din compania Avia-Invest, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău, condițiile acordului.

Despre aceasta a relatat în cadrul unei conferințe de presă ministrul economiei Vadim Brânzan. Acesta a declarat că autoritățile consideră în continuare că AIC a fost concesionat în urma unor proceduri abuzive și care nu corespundeau intereselor statului. Din momentul concesionării, prin aeroport s-au derulat scheme de contrabandă și corupție și acestea urmează a fi investigate iar vinovații deferiți justiției.

”Contractul inițial a fost abuziv, el a dăunat intereselor Republicii Moldova, investigarea va continua iar persoanele care s-au făcut vinovate, atrase la răspundere”, a menționat ministrul.

Pe de altă parte, el spune că procesul de întoarcere a aeroportului în proprietatea statului va dura mult.

”Rezilierea este un proces de durată, durează ani de zile, trebuie angajați avocați în diferite jurisdicții internaționale, aceștia sunt scumpi, serviciile lor ajung să coste până la trei mii de euro pe oră. Și, de regulă, soarta a astfel de litigii se rezolvă în afara proceselor juridice, în cadrul unor negocieri.”, spune Brânzan.

Însă, așa cum procedura de reziliere a contractului de concesiune poate fi una  de lungă durată, el va solicita o întâlnire cu noul concesionar pentru a afla intențiile lui, pentru a-i explica problemele acestui contract de concesiune și pentru a negocia unele clauze din el.

Brânzan consideră că noul investitor este unul de bună credință, reprezintă cea mai renumită familie de bancheri la nivel mondial și, dat fiind renumele acesteia, înclină să creadă că va putea fi găsită o soluție rezonabilă în unele privințe.

Una din acestea ar fi negocierea taxei de nouă euro percepută de la fiecare pasager, care a fost inclusă în contractul de concesiune deși a fost stabilită anterior pentru cu totul alte scopuri decât cele legate de concesionarea aeroportului.

Ministrul a adăugat în acest context că taxa de nouă euro e contraproductivă pentru traficul de pasageri. Din cauza ei, pe Aeroportul din Chișinău nu vin companiile low-cost, care ar putea crește și mai mult traficul de pasageri.

”Fluxul de pasageri poate să ajungă în acest an la 2,8 milioane de pasageri și din această cauză se impun noi investiții în aeroport și de aceea trebuie crescută capacitatea pistei de decolare dar și inițiată construcția unui nou terminal de pasageri”, spune ministrul.  

Totodată, Brânzan a declarat că la Aerport urmează a fi făcut un audit complet pentru a vedea starea generală a acestui bun, care deși este concesionat, rămâne a fi proprietatea statului.

Înainte de a începe negocierile cu noul proprietar, ministrul economiei intenționează să ridice la Consiliul Superior de Securitate al Statului întrebarea privind efectuare a unei investigări privind intențiile posibile ale noului concesionar.

Totodată, Brânzan afirmă că va cere crearea unui mecanism, care să nu permită transmiterea drepturilor de proprietate sau concesiune a unor obiective strategice fără acordul statului. El spune că astfel de mecanism funcționează în SUA iar  implementarea lui va reduce lichiditatea companiilor concesionare și, prin urmare, va descuraja astfel de operațiuni de reconcesionare.

Amintim că pe 19 august a fost făcut public anunțul potrivit căruia NR Investments Ltd, o firmă vehicul de investiții din insula Guernsey, a ajuns la un acord pentru a achiziționa 95% din Avia Invest, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei străine, acordul a fost încheiat între reprezentanții Avia Invest LLC și beneficiarul NR Investments, Nathaniel Rothschild.

Ulterior, informația a fost confirmată printr-un comunicat, care a fost plasat pe pagina oficială a Aeroportului Internațional Chișinău. Vizita reprezentantului dinastiei Rothschild a fost confirmată mai târziu pe pagina oficială de Facebook a companiei.


Nathaniel Philip Rothschild este mezinul, dar și singurul fiu al familiei Lordului Jacob Rothschild și al Serenei Mary Dann, nepoata lui Sir James Dann, finansistul și magnatul canadian.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat companiei ”Avia Invest” pe 1 noiembrie 2013 în conformitate cu hotărârea Guvernului Republicii Moldova.

În prezent o Comisie parlamentară de anchetă investighează modul de organizare și desfășurare a privatizărilor.

Aceasta  i-a cerut Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să inițieze anchete penale, pentru a verifica cât de legale au fost acțiunile unor funcționari care au pregătit și au semnat acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Totodată, Comisia a cerut procuraturii și unele măsuri asiguratorii, care să nu permit reconcesionarea aeroportului.