Jurnaliștii sud-coreeni despre R. Moldova: Un gigant mic al lumii vinului

0
1444

Vinurile moldovenești au luat 56 de medalii la concursul internațional Asia Wine Trophy

Vinurile din Moldova au înregistrat un nou record de medalii la concursul Asia Wine Trophy 2019. Vinul „Traminer Late Harvest” al vinăriei Fautor din regiunea Valul lui Traian a fost premiat cu Marea Medalie de Aur, alte 34 de vinuri fiind  medaliate cu aur, iar 21 cu medalii de argint. Competiția s-a desfășurat în perioada 18-21 august, la Daejeon, Coreea de Sud.

Concursul Asia Wine Trophy este cel mai mare concurs de vinuri din Asia care se desfășoară sub patronajul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), fiind înscrise peste 4000 de probe din întreaga lume, iar aprecierea calității vinurilor a fost efectuată de experți din 26 de țări, inclusiv 6  degustători din Republica Moldova. Conform regulamentului OIV, doar 30% din mostrele înscrise în concurs pot obține medalii.

Gheorghe ARPENTIN, director, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) s-a arătat încântat de rezultat, care ar urma să se materializeze în vânzări mai mari pe piețele asiatice. ” Vedem o deschidere a pieței asiatice pentru vinurile moldovenești și ne bucurăm să oferim susținere în promovarea țintită și strategică pe piețe de valoare înaltă.”, a menționat el.

La rândul său, Vasile BUMACOV, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Coreea de Sud cu reședința la Tokyo, care a susținut pe durata expoziției vinăriile participante la festival a menționat că rezultatele remarcabile ale vinurilor Moldovei se datorează participării active și responsabile a producătorilor moldoveni la asemenea evenimente de anvergură în Asia. ”Ambasada susține promovarea produselor moldovenești pe piața sud-coreeană pentru impulsionarea exporturilor de vin moldovenesc și a fost alături de producători la inaugurarea standului național. Salutăm implicarea plenară a organizatorilor în expoziție și a membrilor comunității moldovenilor stabiliți în Republica Coreea”, a spus ambasadorul.

Potrivit unei informații a ONVV, în cadrul evenimentului a avut loc și un seminarul specializat cu tema „Eleganța vinurilor moldovenești”, care a fost moderat într-o sală arhiplină de expertul în marketing al Oficiului Național al Viei și Vinului – Viorel Garaz în comun cu Vice Directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova – Diana Lazăr. Jurnaliștii sud-coreeni au denumit Moldova „un gigant mic al lumii vinului”.

Potrivit Dianei LAZĂR, rezultatele Vinului Moldovei demonstrează că vinurile moldovenești pot fi competitive pe piețe de valoare adăugată înaltă, așa cum sunt piețele asiatice, în special cea sud-coreeană și japoneză. ”De aceea în cadrul Zilei Naționale a Vinului am invitat o delegație de opt jurnaliști și importatori sud-coreeni în Moldova pentru a demara un set de acțiuni de marketing și promovare pe această piață”, a anunțat Diana Lazăr.

În ce privește producătorii, Ion LUCA, vinificator și fondator al vinăriei Carpe Diem, care a fost și membru juriului concursului Asia Wine Trophy și participant la Daejeon Wine Festival spune că consumatorii coreeni apreciază vinurile moldovenești.

”Astfel de evenimente de promovare sunt extrem de importante pentru cramele din Moldova, care își pot valorifica cele mai calitative produse pe continentul asiatic. Vinurile mele deja demonstrează succes în vânzări, ceea ce oferă o mai mare certitudine afacerii în acest domeniu.”, a menționat el.

Industria vitivinicolă reprezintă 5% din totalul exporturilor moldovenești, jucând un rol important în economia naționalăi și servind drept sursă de venit pentru mai mult de 200.000 de oameni. În ultimii ani, R. Moldova a început să-și orienteze exporturile către piețele de calitate din UE și Asia, câștigând peste 1000 de medalii la concursuri internaționale.