Încă o bancă moldovenească, în top 100 bănci din sud estul Europei

0
186

Patru bănci moldovenești au intrat în clasamentul din acest an al celor mai mari 100 de bănci din Sud-estul Europei, elaborat tradițional de către agenția bulgară de știri See News.

A patra bancă moldovenească în top 100 din SEE

Potrivit clasamentului întocmit în baza rezultatelor financiare din anul 2018, cea mai mare bancă moldovenească, Moldova-Agroindbank, a urcat față de anul precedent trei poziții, de pe locul 67 pe 64 cu un volum al activelor de 1,211 miliarde de euro, în creștere cu 6,49% față de anul precedent.

Cea de-a doua bancă moldovenească, Moldindconbank, avea active în valoare de 844,4 milioane de euro, în creștere cu 8,78% față de 2017. Datorită acestei creșteri, banca a urcat patru poziții în clasament, clasându-se pe locul 79.

Pe de altă parte Victoriabank, a coborât trei poziții, de pe 85 pe 88 cu un volum al activelor de 727,9  milioane euro, în scădere  cu 1,95% față de anul precedent.

În top a intrat pentru prima dată și a patra bancă moldovenească, Mobiasbancă  Groupe Societe Generale SA, care s-a plasat pe ultima poziție din clasament, pe locul 100, cu active în valoare de 562,7 milioane de euro, în creștere cu 8,61% față de anul precedent.

Schimbări majore de acționari la toate cele patru bănci

Amintim că în toate cele patru bănci din clasament în ultimii doi ani s-au produs schimbări majore de acționari.

La sfârșitul anului trecut, 41,09% din acțiunile Moldova Agroindbank au intrat în posesia  unui consorțiu de investitori internaționali, format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fondul de investiții american Horizon Capital și fondul de investiții din Letonia Invalda INVL.

Deja în luna martie, curent compania bulgară  ”DOVERIE UNITED-HOLDING AD” a procurat 63,89% de acțiunile Moldindconbank, pachetul fiind majorat până la 77,62% ulterior.

Banca Transilvania a devenit acționar al Victoriabank, a treia cea mai mare banca din Republica Moldova la începutul lui 2018, având o participație de peste 66% împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Iar în luna iulie a anului curent pachetele de acțiuni de 76,69% și 20,01%, ce aparțineau  Societe Generale (Franța) și respectiv, BRD Groupe Societe Generale din România au fost vândute către grupul ungar OTP Bank.

An reușit pentru băncile din regiune

Potrivit celor de la SeeNews, sectorul bancar din sud estul Europei a fost bine valorificat în anul precedent.  

Având un grad foarte înalt de lichiditate, băncile din regiune au înregistrat profituri puternice, susținute de creșteri economice stabile   precum și de costuri mai reduse de depreciere ale monedelor naționale.

În general, băncile din SEE și-au extins portofoliile de împrumuturi, în

Banca Transilvania a înlocuit Banca Comerciala Română în vârful clasamentului cu active în valoare de 15,89 miliarde de euro, în creștere cu 24.99% față de anul precedent după achiziția Bankpost.

Pe podium a mai urcat Croația Zagrebacka Banka pe locul doi și Banca Comercială Română pe trei.

Zagrebacka Banka a înregistrat o creștere de 11% a activelor iar activele BCR au rămas aproape neschimbate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here