Afaceri

La patru ani de la intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în pofida rezultatelor pozitive în domeniul comercial, există încă voci care mai contestă importanța lui pentru Republica Moldova.  Nimic surprinzător or acordul a fost din start...
Zonele Economice Libere reprezintă în ultimii ani una din puținele atracții investiționale din țara noastră. Cu toate acestea, există voci care spun că ele nu aduc o plusvaloare însemnată economiei așa cum produsele lor sunt clasificate drept reexporturi iar valoarea adăugată revine companiilor care comandă piesele produse...
Pentru ca un număr cât mai mare de fermieri moldoveni să poată beneficia de prevederile Acordului de Liber Schimb, aceștia trebuie să se asocieze în cooperative pentru a-și vinde mai ușor și mai avantajos marfa. Grupurile de producători create acum câțiva ani culeg deja roadele cooperării iar potențialul acestui proces este...
Deși mierea moldovenească este exportată de mai mult timp pe piețele europene, potențialul sectorului este încă foarte puțin exploatat în acest sens. Sporirea competitivității și promovarea unui brand național de miere sunt principalele obiective ale apicultorilor moldoveni, care s-o transforme într-o ramură cu adevărat performantă a economiei, cu o valoare adăugată înaltă. Mierea...
Liderul mondial de market intelligence International Data Corporation (IDC) declară Moldova o locație de IT în plină expansiune și atractivă pentru piața internațională.  În cadrul Agenției pentru Investiții din 23 aprilie IDC a lansat studiul cu titlul "Jucătorii IT din Republica Moldova - pregătiți...
Dacă produsele agroalimentare convenționale moldovenești trebuie să înfrunte o competiție acerbă pe piețele externe, cele produse în regim BIO pot intra lejer, grație cererii crescânde și a ofertei insuficiente, înregistrate în ultimul deceniu pe această nișă. Dimensiunile mici ale afacerilor agricole moldovenești reprezintă unul...
Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, implicit a Acordului de Liber Schimb, țara noastră a devenit tentantă pentru o serie de investiții. Bineînțeles, cele mai rapide în acest sens au fost companiile ce activează în domenii ce...
NOUTĂȚI Intrarea pe piețele externe îi sperie, de regulă, pe producătorii moldoveni. Și asta, în primul rând, din cauza competiției, care se profilează la orizont și a multor aspecte necunoscute, care pot să apară. Ce-i de făcut în acest caz? Grație Acordului de Liber...
La momentul semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, implicit a Acordului de Liber Schimb, erau intens vehiculate de către oponenții asocierii mai multe mituri privind o serie de dezavantaje pe care acesta le-ar comporta pentru economia moldovenească. La o distanță...
Bunicul său a avut câțiva stupi însă el nu s-a gândit că va ajunge să devină apicultor, ba chiar să se ocupe de exportul mierii de albine peste hotare.  Nicanor Negru, un tânăr de 29 de ani din satul...