Opinii

Deși privite deseori cu rezerve de businessul autohton, investițiile străine se numără printre principalele oportunități de modernizare ale economiei moldovenești. Venite cu noi tehnologii, noi practici de sporire a productivității și eficienței, acestea aduc un plus de competitivitate pe piețele unde activează. Odată cu intrarea companiilor occidentale cu...
Scadența populismelor preelectorale și a unor reforme ce nu au vreo legătură cu interesele reale ale statului urmează să fie plătită în a doua jumătate a anului de viitorul guvern.  Acesta a fost mesajul cheie al ultimei ediții a publicației trimestriale Realitatea Economică elaborată de cunoscutul centru analitic...
         Mi-aduc aminte şi astăzi, de parcă a fost mai ieri, despre un placat purtat la un miting în timpul primei campanii electorale libere din fosta URSS. Era în 1989, în oraşul Moscova. Cei peste şi de o seamă cu mine mai ţin minte denumirea organului de presă al...
Un element cheie în competiția de pe piețele dezvoltate, implicit pe cea europeană, este proprietatea intelectuală. În cazul exporturilor aceasta se referă în primul rând la mărci,  indicații geografice, brevete etc. Adică, acele elemente ce simbolizează calitatea și unicitatea produsului, care,  în ultimă instanță îl face mai competitiv....
Când președinții Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov semnau, pe 8 decembrie 1987, Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), oprind cursa înarmării nucleare care fusese stindardul Războiului Rece, în lumea mare se întrezăreau zorii epocii post-Război Rece. Asta chiar dacă noi aici, în lumea noastră mică și închisă, trăiam...
350 mii de Euro în doar șase luni de la Loteria Națională a Moldovei (LNM) la Prime TV. Poate aici e răspunsul?  Timp de peste o lună, Prime și alte canaluri din fostul imperiu mediatic al lui Plahotniuc atacă inițiativa noastră cu anularea facilităților jocurilor...
Internetul a devenit, practic, principalul instrument de comunicare și informare pentru majoritatea oamenilor. În aceste condiții, cei ce se ocupă de vânzări au obținut o oportunitate excelentă de a-și promova mărfurile sau serviciile pe această platformă. Însă, astfel de doritori de a se promova pe internet sunt milioane, chiar sute de milioane...
          Vom vorbi din nou despre vaccinuri. Despre Sputnik V. Pentru ultima dată. Odată ce cantitățile de vaccinuri anti-COVID autorizate au trecut de ordinul miliardelor de doze, subiectul devine unul banal și poate fi interesant numai medicinii și amatorilor de calculare a pricopselilor companiilor din „Big Pharma”.           Cum obișnuim,...
Este dificil de enumerat prolemele ce necesită soluționare din partea guvernanților (actuali și viitori). În RM, tot mai mult rămâne "pustiu" spațiul rural. Munca în satele din țară a devenit o resursă deficitară. Unele politici guvernamentale (de exemplu, reducerea structurilor medicale, spitalelor, școlilor, primăriilor, infrastructurii sociale) nu întotdeauna...
Semnarea Acordului de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a fost la timpul său întâmpinat destul de rece de populația Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care pledează în cea mai mare parte pe menținerea relațiilor strânse preponderent cu spațiul estic. Cu toate acestea, Acordul, odată intrat în vigoare,...