În Republica Moldova divizarea partidelor în dreapta și stânga este mai mult simbolică decât ideologică. Partidele pro-europene sunt considerate de dreapta, iar cele pro-ruse – de stânga. Pentru prima data in istoria RM, la alegerile din 11 iulie, partidele de dreapta au șansa să câștige cu o majoritate confortabilă pentru guvernare.
Însă acest lucru poate fi realizat doar dacă în campania electorală dreapta va respecta câteva principii de „comportament adecvat”. După părerea mea acestea ar fi următoarele:
DA și PAS să nu se dușmănească
Este clar că blocul ACUM nu poate fi reanimat. Ținând cont de tradițiile moldovenești – toate blocurile create după accederea în Parlament au fost desființate.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va merge singur in alegeri și ar putea acumula cel puțin cât a luat Maia Sandu în primul tur al alegerilor prezidențiale. PAS va fi atacat de toți concurenții – și de dreapta și de stânga. Pentru a menține ratingul existent va trebui aplicată strategia din alegerile prezidențiale – să nu răspundă atacurilor potențialilor parteneri de pe dreapta. De asemenea, luând în considerație că unii miniștri din guvernul Sandu au lăsat de dorit, echipa pentru parlamentare trebuie completată cu specialiști pe domenii.
Platforma Demnitate și Adevăr (PDA), deși pe un trend pozitiv, este la limita trecerii în Parlament. Ca să păstreze măcar numărul actual de mandate, aceasta ar trebui să renunțe la strategia din prezidențiale, care s-a axat pe critica agresivă a partenerilor de dreapta sau cum au numit-o – „vom spune adevărul”. Mai repet – cei care au votat în primul tur pe Maia Sandu, acum vor vota cu PAS. PDA are nevoie de un mesaj pro activ, clar, pe înțelesul oamenilor. De asemenea, completarea echipei PDA cu oameni de valoare din societatea civilă ar fi benefică pentru obținerea unui scor bun în alegeri.
UNIONISTII să se unească
Creșterea in sondaje la peste 40% a potențialilor votanți ai Unirii cu România este un fundament solid pentru re-clădirea platformei unioniste. Însă este cunoscută și problema unioniștilor – lipsa liderilor credibili.
Electoratul unionist este înțelept – accederea unioniștilor în Parlament este necesară, dar nu va duce automat la realizarea visului național. Situația geopolitică regională complicată, dar și viziunea guvernelor românești – mai întâi o România mai bună, apoi o Romania Mare – la fel încă nu favorizează ideologia unionistă. Totuși coagularea partidelor unioniste într-un bloc comun, de rând cu promovarea oamenilor de valoare, ar spori șansele pentru accederea unioniștilor în Parlament.
Noi suntem noi
Partidele NOI au puține șanse de accedere în Parlament. „Noi suntem noi” nu este o viziune, ci doar o misiune. Dintre acestea doar Partidul Schimbării ar avea șanse, dacă vor reuși să culege din bazinul electoratului dezamăgit din regiunile de Nord și Sud. Celelalte partide mici vor avea rolul de SPOILERI – menirea lor este să dezbine electoratul și să contribuie la menținerea coloanei a cincea in Republica Moldova.
MASS MEDIA
Are un rol important și decisiv în alegeri. La moment piața media este controlată de oligarhii fugari – Plahotniuc și Șor, precum și de media rusească a lui Dodon. Cele câteva posturi independente – Jurnal TV, TV8, PRO TV și TVR ar trebui să-și revadă conceptul de organizare a dezbaterilor în vederea grupării aspiranților electorali a celor cu șanse și fără șanse. Sondajele vor oferi informații suficiente pentru formarea acestor două categorii și are sens organizarea dezbaterilor doar a concurenților din interiorul grupei. La fel ca în sport – nu are rost să arăți meciul dintre luptători din diferite categorii. Misiunea mass-media este să informeze corect și să ajute electoratul să-i voteze pe cei mai buni. Altfel, vom avea, ca și în anii precedenți, în loc de dezbateri o menajerie politică.
Mihai Roșcovan