Când se vorbește despre intrarea pe piețele europene, mulți se gândesc instantaneu la fructele moldovenești. Și asta, deși fructele nu reprezintă o pondere prea mare în volumul total al exporturilor moldovenești pe piața europeană. Așteptările din această direcție sunt extrem de mari, însă procesul de penetrare a pieței UE este unul destul de anevoios. Despre cum pătrund produsele horticole moldovenești pe piețele europene și ce trebuie să știe un investitor în horticultură, ne-a relatat expertul în export produse horticole, Vadim Codreanu.
– Dle Vadim Codreanu, la momentul încheierii Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, au fost stabilite niște cote de export, în special pentru producția horticolă. Și din start a fost menționat faptul că, dacă aceste cote vor fi îndeplinite și va exista potențial mare de export de astfel de produse pe piețele UE, cotele vor fi majorate. Suntem nevoiți să constatăm că, după patru ani, în marea lor parte, aceste cote nu sunt încă valorificate pe deplin. Care ar fi cauza?
Inițial, la începutul procesului, lumea nu cunoștea piața UE, iar potențialii importatori din Republica Moldova nu cunoșteau producătorii moldoveni. În astfel de situații, este destul de dificil să faci comerț cu produse perisabile, deoarece dacă nu le transporți cum trebuie și nu le vinzi la timp, ele se strică.
În ce privește cotele, care n-au fost îndeplinite nici până astăzi. Să luăm, de exemplu, merele. Cel mai mare producător de mere din lume este China, care este urmată de UE. În Polonia se produc anual între 4,5 și 6,5 milioane de tone sau de zece ori mai mult decât la noi. În mod normal, UE produce peste 9 milioane tone, anul trecut a produs circa 12,24 milioane tone, înregistrând o creștere cu 30%. Mai este și factorul geopolitic. Și noi, și UE vindeam, până în 2014, foarte mult în Federația Rusă, unul dintre cei mai mari importatori de mere. Și, deoarece țările UE au embargo de comercializare pe piața rusească, ei trebuie să vândă pe piața internă sau pe piețe alternative. Oferta pe piața UE a crescut astfel considerabil, iar consumul a rămas, practic, același. Prețurile devin în aceste condiții foarte mici. Totuși, noi putem comercializa pe piața rusă. Greu, dar putem. Prețurile sunt mai mari, deoarece nu există import din UE și iată de ce, din punct de vedere economic, producătorii moldoveni preferă să vândă pe piața rusă și nu se îndeplinesc cotele în UE.
– Totuși, asta nu îi motivează să devină mai competitivi pe piețele europene.
Și da, și nu. Nu zic că nu sunt de acord, însă consumatorul din Rusia și operatorii alimentari din Rusia, cum sunt rețelele de magazine și importatorii, au devenit și ei mai sensibili la calitate, mai exigenți și, având în vedere că cei mai mari operatori de la ei sunt cu acționariat străin, ei au început să prefere să plătească un preț mai mare pentru a avea un produs de calitate, care se vinde mai bine și se păstrează mai mult. Fructele și legumele proaspete în retailul modern nu sunt considerate profitabile. Deși ele aduc un oarecare profit, totuși, scopul lor pe rafturile magazinelor este să atragă cumpărătorii în magazin pentru ca ulterior acesta să procure alte produse.
– În ce privește infrastructura postrecoltare. Se vorbește mult la noi, în ultimii ani, despre ea. Statul oferă subvenții, pentru crearea ei există grantrui externe, oamenii sunt încurajați să se asocieze, să-și construiască depozite frigorifice, case de ambalare și sortare. Însă, din ce vedem până acum, acea infrastructură este încă foarte slabă și nu oferă posibilitatea prelucrării și păstrării în stare bună a unei cantități suficiente de mere autohtone, de exemplu, pentru ca acestea să fie vândute chiar și în mai, și în iunie în magazinele moldovenești. În prezent, în magazinele moldovenești avem mere de import foarte bine păstrate și nu avem mere autohtone, care, pur și simplu nu se păstrează până în aceste luni. Care ar fi cauza?
Cred că avem două subiecte de discutat aici. Unul ține de infrastructura postrecoltare, iar celălalt ține de calitatea produselor și perioada în care ele ajung în magazine.
Infrastructura postrecoltare are mai multe elemente. Asta înseamnă depozitele, unde se păstrează producția, liniile de sortare, ambalare și calibrare, prerăcire pentru fructele sâmburoase. În plus, contează cât este de modern utilat depozitul frigorific.
Al doilea moment, dacă recoltăm produse necalitative și le depozităm în frigidere, ele nu se vor face mai calitative. În comunitatea fermierilor există expresia: „frigiderul nu-i doctor”. El o să păstreze ce ai depozitat acolo, însă n-o să îmbunătățească calitatea. Deci, fermierii trebuie să producă mai întâi calitate bună pentru ca aceasta să poată fi depozitată. Doar atunci are șanse să comercializeze un produs calitativ, deși nici acest lucru nu e garantat, deoarece frigiderul poate avea deficiențe, există nuanțe tehnologice pe care trebuie să le cunoști. Anul trecut, în perioada recoltării, fermierii noștri au fost afectați de multe ploi, perioada de recoltare a fost extinsă. Drept urmare, fructele au fost recoltate într-o stare inacceptabilă pentru o păstrare pe termen lung și comercializarea lor într-o stare bună. Au conținut prea multă umiditate. De exemplu, strugurii sau prunele, au crăpat sau erau susceptibile pentru mucegai, chestii care nu sunt acceptate la export. Unii fermieri au admis acest fapt din neglijență, iar alții n-au avut efectiv posibilitatea să recolteze. În acest caz, este recomandabil să le comercializezi mai repede. Și doi, nu este convenabil să ții în funcțiune o cameră frigorifică pentru câteva tone de mere.
– Cum trebuie tratate fructele pentru ca să se păstreze bine până în mai-iunie? Sunt necesare, probabil, unele investiții solide?
Da, ele necesită niște investiții mari și niște cunoștințe. Investiția presupune utilaj și tehnologii, care să mențină mediul de păstrare și tratarea corespunzătoare. Însă, dacă nu ai specialiști care să monitorizeze și să reglementeze așa cum trebuie mediul ăsta, ai o problemă mare.
– De aici reiese că, pentru aceste investiții, pentru instruirea personalului sunt necesari bani mari. Aceștia trebuie să vină dintr-o cifră de afaceri mare, care vine dacă ai o piață de desfacere pe măsură și până la urmă ajungem la problema pieței mici din Republica Moldova, capacitățile mici de producere, care nu ne permit să fim competitivi pe piețele externe.
Așa e. Dacă avem capacități mici și suprafețe mici, nu suntem competitivi. Până la urmă, noi ca piață nu suntem interesanți pentru producători. Nu înseamnă că nu se poate de comercializat pe această piață, însă o afacere serioasă aici o pot face doar cei orientați spre export. Piața e mică, puterea de cumpărare tot este mică. Însă atunci când înființezi o afacere, o înființezi la prețuri internaționale. Pomii, lucrările, sistemele de susținere, sistemele de irigare, antigrindină, toate aceste investiții sunt la prețuri internaționale. Poate unele elemente de cost sunt mai mici, însă cota lor în investițiile totale ale unei plantații este nesemnificativă. Posibil chiar să fie mai scump din cauza costurilor de transportare a materialelor, care sunt produse peste hotare. Specialiștii buni sunt foarte puțini și atunci iată de ce este nevoie de asociere sau de investiții în plantații mari, care permit o rentabilitate economică suficientă. Sunt făcute eforturi și de către guvern, și de către partenerii de dezvoltare, inclusiv prin fonduri de subvenționare, prin diferite programe de stimulare a investițiilor în anumite tipuri de afaceri agricole, există mai multe instituții (parteneri de dezvoltare), care acordă și granturi, dar și suport tehnic atunci când unul dintre producători arată că are intenții serioase să investească.
– Dacă revenim iarăși la Polonia, aceasta beneficiază de subvenții mult mai consistente, ceea ce permite ca fructele lor să fie mai competitive. Iată, în conglomeratul acesta de probleme, care ar fi soluția pentru ca horticultorii noștri să răzbată și să reziste pe piețele europene?
Nu există o soluție universală. Din experiența de comunicare cu potențialii cumpărătorii externi și din experiența de comunicare cu producătorii din țară, am înțeles că produsele calitative se comercializează pentru că deja suntem cunoscuți la nivel internațional. Atât pe piața tradițională, cât și pe cele alternative, eforturile dau roade. Este nevoie de îmbunătățit calitatea produselor, de îmbunătățit infrastructura de producere în sensul plantării livezilor moderne cu sisteme de irigare și cu sisteme de protecție a grindinei, este nevoie de conjugat eforturile de promovare și marketing. Din păcate, nu ne cunosc prea mulți cumpărători și operatori din piețele alternative. Avem nevoie de diversificarea riscurilor și de diversificarea piețelor, deoarece dependența de un factor geopolitic ne face foarte vulnerabili și ca stat, dar și ca producători în primul rând. Sunt necesare eforturi de îmbunătățire a ambalării produselor și de pregătire înainte de export, ceea ce înseamnă răcire și alte operațiuni care presupun manipularea mărfii și forță de muncă pe care n-o poți găsi la moment, însă dacă o găsești, trebuie s-o întreții tot anul și nu doar atunci când îți trebuie.
– Horticultorii noștri continuă să se orienteze spre producerea merelor în cea mai mare parte, deși asociațiile de profil menționează deseori că există avantaja mai mari în producerea altor fructe, în special a celor ușor perisabile, pentru care există o cerere mai mare pe piețele europene și nu este o ofertă și o competiție atât de mare ca și în cazul merelor. Este posibilă o respecializare a horticultorilor?
Totul e posibil. Dacă vorbim de aceeași pregătire a specialiștilor, despre cunoștințele tehnice și agrotehnice pe care le dețin producătorii din țară, voi face o comparație. Fermierii moldoveni nu cunosc mai nimic despre producerea de portocale, de exemplu, însă cunosc destul de multe pentru a produce mere. Nu există o tradiție bine conturată de producere a altor fructe, dar există frica de a investi și de a pierde mulți bani. Fermierii moldoveni, din păcate, se găsesc în imposibilitatea de a-și asigura plantațiile și, în special, nu-și pot asigura roada. Costurile de asigurare sunt mari. În al doilea rând, ei încă nu cunosc alternativele de tratare în cazul unor boli, de întreținere a plantațiilor. Pentru asta trebuie să existe centre de cercetare, trebuie să existe specialiști instruiți care să poată reacționa rapid. Trebuie să recunoaștem, fermierii au prea multe pe cap, pentru ca să se mai ocupe și de cercetare, și de dezvoltare.
Însă, cifrele arată că suprafețele plantate cu meri scad. Sunt desființate mai multe plantații vechi de meri, decât sădite altele noi. Pe de altă parte, cresc suprafețele plantațiilor de sâmburoase: caise, cireșe, vișine, prune. Și mai există o tendință de creștere pe verticală: dacă plantăm meri, atunci să fie soiuri solicitate pe piețele internaționale. Trebuie să avem în vedere preferințele consumatorilor pe o anumită speță, să avem în vedere cum se adaptează soiul respectiv la clima din Republica Moldova și condițiile de creștere, cât de mult și cât de bine putem să-l păstrăm și unele chestii de ordin birocratic, cum ar fi înregistrarea rapidă a soiurilor respective în Republica Moldova.
– Care ar fi produsele horticole moldovenești cele mai indicate de a fi exportate pe piața UE?
În UE sunt indicate exporturile tuturor produselor de calitate înaltă. Trebuie să ne uităm la alternativele pe care le au ei la importul produselor de același gen. Adică, pe piața strugurilor albi din Italia, noi nu avem șanse, deoarece nu facem față concurenței.
Părerea mea este că trebuie să punem accent pe fructele sâmburoase: cireșe, vișine, caise, prune de soiuri care sunt întrebate. Acum piața merge mai mult spre soiuri chino-japoneze.
Este vorba despre soiuri rotunde. Strugurii de masă sunt apreciați și este nevoie de puțin efort din partea noastră pentru a îmbunătăți practicile de ambalare, de păstrare și transportare. Mai sunt pomușoarele însă, din punctul meu de vedere, cu pomușoarele trebuie să exploatăm bine mai întâi piața locală și doar după consolidarea ramurii, când vom avea suprafețe și cantități mari, să ne aventurăm pe piețele externe.
– Ce ați recomanda unui investitor proaspăt în ramura horticolă, de unde să înceapă și ce pași să urmeze pentru ca investiția lui să aibă succes?
Pentru început, el trebuie să pornească la drum cu ideea clară cui o să-i vândă marfa. Pentru că și piața UE este destul de diversă. Există diferite structuri de comercializare care au diferite standarde.
Mai departe, nu trebuie să procure terenul, dar mai întâi să aibă în vedere ce fel de teren este necesar pentru cultura, care intenționează s-o cultive. Nu toate terenurile sunt pretabile pentru anumite soiuri, pentru anumite specii de fructe, trebuie o analiză a solului, sursele de irigare. Trebuie să aibă în vedere plantațiile moderne și nu sistemele vechi, tradiționale de producere.
Trebuie să se gândească la întreg ciclul valoric, nu doar la producere ci și la infrastructura post-recoltare. Și infrastructura de recoltare este foarte importantă. Trebuie să investească în tehnică modernă, pentru ca să poată recolta corect, eficient și rapid. Trebuie să devină membru al unei organizații de profil, deoarece acolo oamenii se cunosc între ei, comunică, împărtășesc experiențe, împart costuri, participă împreună la evenimente de promovare, cunosc realitățile de pe diverse piețe, acestea sunt dinamice și se schimbă în fiecare an în funcție de o multitudine de factori și să nu se pornească dacă nu are banii asigurați. Dacă exclude un singur element din toate aceste măsuri necesare, poate să reducă la zero eficiența investiției. De aceea, e important să fie urmați toți pașii. Putem să plantăm cele mai moderne soiuri, să avem cele mai bune sisteme de susținere a pomilor și de protecție antigrindină, dar dacă nu am pus irigarea, aceste investiții pot fi în zadar.
– Până la urmă, este vorba despre niște investiții considerabile. Sistemul bancar moldovenesc este pregătit să ofere credite pentru astfel de investiții?
Am avut experiență de dezvoltare a planurilor de afaceri pentru diferiți producători și văd că mai mult de jumătate din investițiile care se fac în plantațiile multianuale, se fac în plantații moderne. Există proiectul Livada Moldovei, care se focusează pe oferirea acestor tipuri de investiții prin intermediul sistemului bancar. Inițial, erau unele momente pe care fermierii nu le puteau accepta și atunci nu erau debursări din acest fonduri. Acum văd că s-au pornit, merg bine și se dezvoltă într-adevăr. Nu putem spune că este totul perfect, însă, da, sistemul bancar a început și oferă astfel de credite și bănuiesc că devine profitabilă și pentru bănci creditarea sectorului horticol.
– Vă mulțumesc pentru discuție
A dialogat Ion Chișlea
