Acasă Blog Pagina 29

Istoria unui dezastru urban

0


Motto:

«Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țâri întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

 Mihai Eminescu

După 12 ani de guvernare dezastruoasă, liberalii moldoveni din Consiliul Municipal Chișinău au dat lovitura. Din a doua încercare ei au reușit să demită conducerea primăriei capitalei. Au mers și pană acolo încât să voteze împotriva unui coleg din CMC, ales, ca și ambii ioni ciobani (liberal și socialist),  de către chișinăuieni. De fapt, în aceeași manieră ambiguă, departe de interesele și voința orășenilor, liberalii s-au comportat de când au venit la cârma orașului.

Sa ne amintim că aceștia au preluat primăria în 2007 când, după trădarea lui Roșca, electoratul unionist a preferat un nou (vechi!?) curent pro-european – cel liberal. Înscăunați în funcții de conducere, nepotul – în cea de primar general și moșul în cea de președinte al CMC, liberalii au demarat, practic, un război împotriva chișinăuienilor. Fără a ține cont de prevederile Planul Urbanistic General (PUG), aprobat de predecesorii săi, au început împărțirea pe bani mărunți a terenurilor și încăperilor publice, preluarea fluxurilor financiare de pe piețele transporturilor, construcțiilor, comerțului, petrolului, publicității etc. Acest dezmăț nu putea fi tolerat de partenerii de atunci ai coaliției –  liberal-democrați, social-democrați si PPCD-iști și, drept urmare,  moșul a fost debarcat din fotoliul de președinte.

Liberalii au găsit însă un alt aliat – comuniștii, începând sa „coopereze” cu aceștia în interesul ambelor fracțiunii. Mai departe, câțiva consilieri comuniști (ce controlau piață centrala, afacerile funciare și funerare) chiar au trecut în tabăra liberală. Fărădelegile au continuat și după următoarele alegeri din 2011 iar cooperarea cu comuniștii s-a consolidat. Deși au fost demarate și câteva proiecte de reabilitare a drumurilor, lansarea asamblării troleibuzelor, chișinăuienii nu au simțit nicio îmbunătățire a condițiilor de trai. Dimpotrivă, din an în an, Chișinăul devenea orașul celor mai mari scandaluri dintre locuitori și investitori, cu un trafic insuportabil, zone verzi într-o permanentă degradare, fiind împânzit de construcții “grozave” și agresive încadrate în ansambluri cu valoare arhitectural-urbanistică  îndoielnică. Treptat, după dezastrul urbanistic declanșat, Chișinăul devine un oraș de lumea a treia, cu o identitate incertă și intră în topul celor mai urâte capitale din lume.

Pe de altă parte, proiectele demarate cu mare zgomot au fost realizate cu întârzieri enorme, cu o calitate proastă a lucrărilor și  supra costuri mari finanțate atât din bugetul municipal cât și din fonduri internaționale. Lacul Valea Morilor continuă să fie acoperit în proporție de 1/3 cu stuf iar scările de acces sunt deteriorate chiar și după renovare. Programele de reabilitare a străzilor principale au fost compromise în totalitate de execuția necalitativă a lucrărilor de către același contractor controlat de partida liberală. Programul de asamblare a troleibuzelor a fost demarat tot printr-o firmă căpușă conectată la liberali, ocolind procedura de achiziții publice transparente. Problema mirosului de la stația de epurare nu a fost soluționată definitiv, zona respectivă fiind botezată de către chișinăuieni cu numele de familie a edilului. Amenajarea a câteva zeci de curți din Chișinău şi crearea unor locuri de parcare, cu care se lăuda primarul înainte de fiecare electorală, a costat o groază de bani, eficiența și utilitatea acestor lucrări fiind destul de limitată. Unica pietonală de vreo sută de metri, construită pe parcursul a trei ani cu peste zece milioane de lei reprezintă o bătaie de joc față de chișinăuieni. Nu în zădar maestrul Eugen Doga, cetățean de onoare a capitalei, spunea că strada respectivă „nu e pentru pietoni, ci pentru cai”.

În timp ce întreprinderile municipale falimentau una după alta, firmele liberalilor se îmbogățeau ca pe drojdii. Între timp, PL-iștii trec  într-un sediu nou, o clădire municipală de lângă casa moșului, alungând angajații primăriei în alt sediu. În sediul vechi, de pe strada București, se dezvoltă proiectul unui centru de business, finanțat de o firmă de miliarde a moșului.

Odată cu îmbarcarea nocturnă a guvernului PD la începutul lui 2016, unchiul condiționează susținerea acestuia cu adoptarea noii redacții a legii privind statutul municipiului Chișinău în varianta liberalilor. Potrivit modificărilor, împuternicirile primarului general se extind, iar cele ale CMC se restrâng. Însă aceasta nu ajută foarte mult. Consilierii municipali socialiști, având o fracțiune numeroasă, refuză să coopereze cu liberalii, așa cum o făceau anterior din postura de consilieri comuniști.  Pe de altă parte,  solicitările nelimitate ale partidei liberale privind valorificarea bunurilor municipale, intră în contradicție cu proiectele ambițioase ale coordonatorului guvernării. După eliminarea liberalilor din guvernul PD, încep adevăratele probleme pentru nepot. Unul câte unul, colegii de clasă, colegii de partid și alți parteneri de afaceri liberali îl trădează, făcând denunțuri la  procuratura coordonatorului. În rezultat, nepotul este suspendat din funcție și purtat prin numeroase ședințe de judecată inițiate la comanda acestuia.

În locul lui, la cârma primăriei este numită o altă persoană, la fel de odioasă, dar mult mai experimentată în delapidarea banului public. În scurt timp, consiliul capitalei, sub acordul tacit al aleșilor municipali,   schimbă personalul de conducere în cele mai importante departamente ale primăriei și întreprinderi municipale. Stoarcerea banilor publici continuă în interesul altei partide zise de această dată democrată. Coordonatorul obține undă verde la toate solicitările sale. Unele sume din miliardul furat din sistemul bancar ajung cel mai probabil în mega proiectele de construcție locativă, hotele cu șase stele, clădiri pentru oficii etc.

Despre calitatea consilierilor aleși nici nu are rost să vorbim. Majoritatea din ei nu cunosc problemele reale ale chișinăuienilor. Deși au avut suficientă asistență tehnică, un PUG aprobat, mai multe concepte, strategii, programe sectoriale elaborate de experți și puse la dispoziția lor, pe parcursul a 12 ani consilierii liberali nu au asigurat aprobarea niciunui document de dezvoltare a capitalei. Preocupările principale ale acestora au fost ca împreună cu diferiți aliați la diferite etape să-și majoreze îndemnizațiile de ședință, care sunt mai mari decât cele ale deputaților și, în primul rând, intermedierea afacerilor cu primăria și promovarea altor interese personale.

Astfel, guvernarea dezastruoasă liberală de aproape 12 ani a lăsat o moștenire nefastă chișinăuienilor. În aceste condiții regândirea și eficientizarea  managementului administrației municipale, inclusiv regândirea organizării teritorial-administrative rămâne o problemă importantă pentru viitorii primari și consilieri, fiind un factor decisiv pentru îmbunătățirea calității vieții în capitală.

Mihai Roșcovan,

Doctor în economie

Investițiile europene în Republica Moldova: ce aport aduc economiei autohtone

0

Deși privite deseori cu rezerve de businessul autohton, investițiile străine se numără printre principalele oportunități de modernizare ale economiei moldovenești. Venite cu noi tehnologii, noi practici de sporire a productivității și eficienței, acestea aduc un plus de competitivitate pe piețele unde activează. Odată cu intrarea companiilor occidentale cu istoric, și businessul autohton este nevoit volens-nolens să iasă din zona de confort și să se antreneze într-o competiție mai strânsă. Într-un final, devine și el mai competitiv.

Astfel, intrarea investițiilor străine în Republica Moldova creează un mediu prielnic pentru sporirea competitivității afacerilor autohtone, care devin mult mai pregătite pentru a face pasul și pe piețele externe.

O cultură superioară a muncii și o productivitate sporită

În Republica Moldova, cele mai vizibile și de impact sunt investițiile străine în producere iar printre acestea ies în evidență companiile care activează în Zonele Economice Libere (ZEL). Deși nu aduc o valoare adăugată prea înaltă economiei moldovenești, marja de profit la exportul produselor fabricate în aceste companii fiind una destul de redusă, companiile din ZEL-uri vin cu o cultură avansată a muncii și o demonstrație practică cum poate fi sporită productivitatea, care este în Republica Moldova încă extrem de redusă. Un alt aport semnificativ al companiilor din ZEL-uri, în cea mare parte venite din țările UE, ține de promovarea învățământului dual, care poate soluționa o problemă cronică a economiei moldovenești, cea de instruire eficientă a personalului calificat pentru sfera de producere.

Însă, din cauza marjei reduse de profit și a orientării spre forța de muncă relativ ieftină, investițiile în ZEL-uri nu sunt privite ca o soluție pe termen lung pentru dezvoltarea Republicii Moldova. În schimb pe lângă marile afaceri din ZEL-uri, pot să se dezvolte și companiile autohtone. Acestea trebuie doar să-și adapteze procesul de producere cererii acestor mari companii.

Cum businessul autohton poate profita de marile afaceri din ZEL-uri

”Pentru fabricarea cablajelor compania Draxlmaier, unul din cei mai mari rezidenți ai ZEL Bălți, are nevoie de circa 1000 de componente. Păi iată, de ce o parte din aceste componente să nu fie produse de către companiile autohtone”, se întreabă Marin Ciobanu, directorul ZEL Bălți, care este și  directorul Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare (APIP). Asociația a fost fondată la inițiativa ZEL Bălți de către companii mari rezidente ale Zonelor Economice Libere precum Draxlmaier, Sumitomo Electric, Gebauer & Griller, Lear Corporation dar și o serie de companii locale mari cum ar fi Introscop, Zorile sau Moldagrotehnica.

Misiunea ei constă în edificarea unui mediu de afaceri si investițional mai bun în Republica Moldova, propice dezvoltării întreprinderilor din industria prelucrătoare dar si companiilor din alte sectoare.

În luna noiembrie 2018 asociația a prezentat un proiect prin care se vrea conectarea companiilor autohtone la companiile mari din industria automotive.

”Am făcut o analiză și am constatat că aceste companii importă din străinătate diferite componente în valoare de circa 500 de milioane de euro și vrem să facem ca o parte din aceste componente să fie livrate de către furnizori autohtoni. Vrem să mergem pe aceeași cale, pe care au mers cehii sau sârbii.”, relatează Marin Ciobanu, care  spune că astfel va fi create industrii noi și, în plus, va fi redus deficitul comercial deoarece o parte de componente pentru companiile Automotive nu vor mai fi importate.

Mediul regulatoriu, optimizat datorită investitorilor străini

Pe lângă acest proiect, APIP mai are o influență constructivă asupra elaborării sau modificării cadrului legislativ, care au menirea de a optimiza condițiile de dezvoltare a tuturor afacerilor, fie ele cu capital străin sau autohton.

  De fapt, asocierea în patronate sau asociații de profil și cooperarea acestora cu autoritățile în scopul îmbunătățirii mediului de afaceri și de dezvoltare a economiei într-un final, reprezintă încă un mare beneficiu pentru economia moldovenească, adus de investitorii străini.

Și asta deoarece, companiile din UE sunt obișnuite să coopereze în acest format cu autoritățile. Ele se unesc în Asociații pentru ca punctul lor de vedere să aibă o greutate mai mare după care vin cu propuneri. Această practică o dezvoltă și în Republica Moldova.

Și, pe lângă faptul că contribuie substanțial la îmbunătățirea legislației, reprezintă și un exemplu pentru companiile autohtone. În ultimii ani, potrivit Marianei Ștefănescu, directorul executive al Asociației Businessului European din  R. Moldova (EBA), tot mai multe asociații de profil, care reprezintă afaceri autohtone, au o poziție tot mai fermă în raport cu autoritățile și cadrul de reglementare al afacerilor.

EBA are în activitățile sale curente și o serie de măsuri îndreptate spre îmbunătățirea funcționării Acordului de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova (DCFTA).

”Pe partea de DCFTA ne axăm în special pe necesitatea creșterii capacităților funcționale și a infrastructurii de laborator al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor dar și combaterea controlului neformal sau monopolurilor în unele segmente ale economiei,  cum ar fi exportul de metale, importul de carne sau exportul de nuci”, menționează directoarea EBA.  

Proiecte orientate spre sporirea atractivității investiționale

Pentru a stabili un dialog instituționalizat cu autoritățile, la începutul lui 2018 a fost creată și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova.

Potrivit lui Dan Nuțiu, președintele executiv al Asociației, constituirea acesteia a fost un lucru firesc odată ce România este de departe cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova și unul din cei mai mari investitori. ”Asociația a apărut deoarece s-a simțit necesitatea ei. Am pornit cu 12 membri în faza inițială, în momentul de față suntem treizeci și doi și încă patru pe cale de aderare, cu o cifră de afaceri cumulativă de 12 miliarde de euro în România și 100 de mii de angajați și investiții de peste 600 de milioane de euro în Republica Moldova.”, povestește Dan Nuțiu.

Potrivit lui, Asociația implementează mai multe proiecte inclusiv pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului investițional. Unul dintre acestea se referă la maparea atracțiilor investiționale din localitățile Republicii Moldova. ”Împreună cu cei de la Congresul Autorităților Locale din Moldova  (CALM) în prima fază vor fi selectate 100 de localități unde fiecare APL își va defini foarte bine zona de ofertare către potențialii investitori de afară. Pentru aceasta va fi creată o platformă. În momentul când cineva își dorește să investească în domeniul textile, spre exemplu, să poată găsi informațiile relevante pentru această investiție: categoria, tipul de studii, categoriile de vârstă pentru ca să nu fie o populație prea îmbătrânită și investitorul să se poată baza pe  următorii 20 de ani pe ea, dacă există în zonele respective școli profesionale sau intenția autorităților pentru deschiderea acestor școli.”, explică președintele AIRRM.

Un astfel de proiect ar aduce beneficii întregului proces investițional. Spre exemplu, în zona Bălțiului există un necesar de 15 mii de oameni pentru industria textilelor însă cel mult trei mii de oameni specializați în acest domeniu. Însă investitorii continuă să fie duși în acea zonă deoarece ea are  istoric legat de industria textilelor. Proiectul ar echilibra situația și i-ar  îndrepta pe investitori exact unde aceștia pot găsi resursele necesare pentru afacerea lor.

Kaufland – au de câștigat cu toții

Nu doar investițiile în domeniile de producere sunt interesante pentru investitorii străini.

Există și intrări spectaculoase ale investitorilor europeni în ramurile orientate spre consum. Intrarea acestora este  însă mult mai defectuoasă, întâmpinând un oarecare grad de opoziție din partea jucătorilor existenți ai piețelor corespunzătoare.

Intrarea retailerului german Kaufland, tot pe filieră românească, deși anunțată încă la începutul lui 2016, nu s-a materializat până în prezent. Se așteaptă ca două  magazine ale Kaufland  să fie deschise în Chișinău până la finele anului curent.

La momentul anunțării intenției, s-a resimțit o oarecare împotrivire, circulând mai multe zvonuri, potrivit cărora această rețea va vinde doar produse de origine germană și va distruge agricultura locală. Aceste zvonuri au fost demontate destul de repede după ce Kaufland a declarat că cel puțin 50% din produsele vândute în rețelele sale din R. Moldova vor fi de origine autohtonă. Totodată, aceștia au declarat că salariul minim va fi de cel puțin 7000 de lei și a început să promoveze mai multe acțiuni orientate spre popularizarea consumului alimentelor de calitate.

Altfel spus Kaufland vine cu un model de activitate, rodat și îmbunătățit pe piețele extrem de competitive ale Uniunii Europene și cu o cultură a afacerilor net superioară celei existente până acum în Republica Moldova. ”Odată cu intrarea propriu zisă a Kaufland pe piața moldovenească  vor avea de câștigat în primul rând consumatorii, angajații rețelei dar și furnizorii de produse autohtoni dar și piața în general care va deveni mult mai competitivă”, menționează Mariana Ștefănescu.

Antreprenori care susțin alți antreprenori

”Mediul de afaceri autohton trebuie să treacă prin mai multe etape prin care am trecut și noi pentru a ajunge la un nivel înalt de competitivitate”,  menționează Dan Nuțiu cu referire la responsabilitatea socială a businessului și chiar susținerea de către marii investitori a antreprenoriatului.

Este elocventă în acest sens lansarea recentă de către proprietarii companiei Dedeman, cel mai mare jucător de pe piața de românească de bricolaj a unui fond de private equity pentru a investi în firme mici și mijlocii.

„Considerăm că este un moment potrivit pentru a ne adresa acestui segment de companii, care au prea puține opțiuni de finanțare pentru dezvoltare, în ciuda faptului că reprezintă categoria cea mai dinamică și promițătoare din economia României“, menționa la momentul lansării Dragoş Pavăl, unul din acționarii Dedeman. Potrivit acestuia, este vorba despre primul fond de private equity cu capital românesc care îşi propune să sprijine firmele locale atât în consolidarea prezenței pe piața din România cât și în extinderea lor regională.

Dedeman este, de altfel, cea mai mare compania antreprenorială din România, care a ajuns la o cifră de afaceri de două miliarde de euro. Cum i-a reușit acest lucru?

 ”Este extrem de important ca  antreprenoriatul să se dezvolte și să se consolideze pe principii sănătoase. Nu cu mici  înțelegeri de cartel sau alte practici anticoncurențiale. Asta nu e o dezvoltare, aceste modele nu duce nicăieri. Pentru că dacă va fi obstrucționată competiția sănătoasă, la un moment dat cu siguranță va veni cineva. Și dacă va fi la fel de tenace ca și cei de la Kaufland, companiile locale, obișnuite cu practicile anticoncurențiale, vor pierde cu siguranță competiția”, menționează Președintele Executiv al Investitorilor din România în Republica Moldova.

Ion Chișlea

Cât o să mințiți poporul cu televizorul?

0


 Motto:

«Poți minți mai multa vreme un om, poți minți mai multă lume o dată, dar nu poți minți tot timpul toată lumea» 
Abraham Lincoln, Președinte SUA

Săptămâna trecută mai multe posturi de televiziune au organizat dezbateri publice cu Doamna Prim Ministru Maia Sandu. Suntem martorii unui fenomen neîntâlnit până acum – la nicio săptămână de la recunoașterea instituțională a legitimității noului guvern, primul ministru, explică într-un limbaj clar și exact, pe înțelesul  cetățenilor, acțiunile guvernării.

Dezbaterea de la M1 s-a deosebit prin faptul că moderatorul Iurie Gologan s-a străduit din toate puterile să discute în contradictoriu, punând întrebări provocatoare (mai puțin interesante publicului larg) cum ar fi  – devierea blocului ACUM de la promisiunea de a nu face coaliție cu PSRM sau de ce opoziția  a refuzat invitațiile nenumărate (?) ale postului național M1 de a participa la dezbateri publice. Cu toate că Doamna a explicat că nu a mai fost invitată la M1 din 2017 (la dezbaterea în care, practic, l-a distrus  pe Adrian Candu), cinicul moderator insista până în pânzele albe că au fost mai multe invitații neonorate. Să ne amintim, că Iurie Gologan, este prezentator TV, jurnalist școlit încă la televiziunea (altui Iurie) la EU TV, dar și actor de teatru, care, conform presei comerciale, chipurile, seamănă leit cu Mihai Eminescu.  Numai că atunci când Maia Sandu l-a întrebat pe neîndemânatecul artist, ce transmitea postul național de televiziune în momentul când a fost investit noul guvern sau de ziua independenței, când poliția a îmbrâncit brutal opoziția, acesta a luat apă în gură și a închis emisiunea.

Nu este prima dată când televiziunea națională, plătită din banii contribuabililor, dă dovadă de neprofesionalism și partizanat politic. Însă acest episod mi-a amintit că acum opt ani (!) în urmă , am participat într-un proiect de restructurare a activității TRM, susținut de partenerii de dezvoltare, dar, din păcate, nerealizat până în prezent. Scopul planului consta în elaborarea implementarea unui set de activități care ar conduce la îmbunătățirea performanței TRM, diversificarea surselor de finanțare, modernizarea infrastructurii și a platformei tehnologice, sporirea calității managementului și utilizarea eficientă a resurselor umane.

La baza planului de restructurare stă un studiul diagnostic  aprofundat care a  evaluat situația TRM pe diverse domenii. Acesta identifică problemele, oportunitățile și amenințările. Pe scurt, principalele probleme care împiedica  dezvoltarea sunt:

Reglementări restrictive în activitatea TRM. În raport cu difuzorii privați, TRM avea mai multe limite legale, impusede Codul Audiovizualului, care îi afectează competitivitatea. Statutul juridic al TRM nu stipulează clar modul de dispunere, folosire și utilizare a patrimoniului. Restricțiile de ordin normativ în locațiunea patrimoniului și a achizițiilor creează probleme la accesarea de credite și investiții.

Disfuncționalități la nivel organizațional. Dublarea funcțiilor, necoordonarea între subdiviziuni, balastul de personal, activitățile neperformante diminuează calitatea producției și eficienta managementului.

Management neperformant. Personalul de conducere este împovărat cu sarcini de rutină, mai puțin preocupat de  aspecte strategice. Personalul cu media de vârstă relativ înaltă, nivelul de înzestrare tehnică a locurilor de muncă este redus.  De asemenea, se atesta un grad scăzut de aplicare a tehnicilor moderne de management, o cultură corporativă slabă și un sistem ineficient de motivare.

Platformă tehnologică învechită. Spațiile de producție nu sunt valorificate, investițiile se efectuează sub nivelul necesar și neeficient. Oportunitățile de sinergie nu sunt valorificate în procesul tehnologic, ceea ce limitează operativitatea oferirii informațiilor publicului larg și conduce la creșterea  costurilor producției.

Necompetitivitatea și surse de finanțare nestabile. Mecanismele de promovare pe piață sunt învechite. Procesul de producere și produsele finale sunt orientate spre un spectru îngust de cerințe, interese și beneficiari. Capitalul companiei este în scădere din cauza pierderilor din activitatea operațională și a lipsei investițiilor. Datoriile sunt în creștere, constituind peste o treime din patrimoniul total.

În baza analizei diagnostic s-au propus opțiunile de restructurare ca soluții posibile pentru dinamizarea activității și pentru asigurarea capacității ei concurențiale a companiei. Au fost identificate trei opțiuni de restructurare – lentă, progresivă și radicală. Compararea opțiunilor alternative pentru modernizarea companiei s-a realizat printr-un set criterii care estimează impactul soluției propuse asupra încrederii publicului, modelul de finanțare ce ar asigura independența, precum și complexitatea gestionării procesului de restructurare.

Opțiunile de restructurare au fost supuse unor consultări publice, cu participarea membrilor Consiliului de Observatori, a factorilor decizionali din Parlament și Guvern, precum și a reprezentanților din partea donatorilor. În urmă evaluării, a fost agreată opțiunea de restructurare radicală ca fiind cea mai potrivită din punctul de vedere al cerințelor tehnologice și eficienței investițiilor.  Pe baza  opțiunii de restructurare radicală a fost elaborat un Plan de restructurare pentru 2012-2015, care a fost aprobat de Consiliului de Observatori. Adițional s-a facilitat elaborarea unei schițe-proiect al noului sediu al TRM, precum și evaluarea patrimoniului.

Restructurarea radicală prevedea  scenariul de reformare care va asigura realizarea obiectivelor de dezvoltare, modernizarea activității și a produselor companiei la un nivel adecvat tendințelor internaționale. Această opțiune radicală implica schimbări profunde, curajoase și semnificative în activitatea curentă a TRM: edificiu nou-construit, cu spații de producție dotate cu tehnologii moderne, management integrat, criterii clar definite de calitate a serviciilor publice, servicii externalizate, surse noi de finanțare, cum ar fi taxa de abonament, venituri considerabile din publicitate. Realizarea acestei opțiuni ar oferi consumatorilor servicii informaționale calitative, pe baza utilizării unei infrastructurii moderne și integrate, cu costuri sociale adecvate. Implementarea planului propus ar asigura și durabilitatea activității companiei,  iar investițiile  estimate la peste 500 milioane lei s-ar fi recuperat până în 2020.

Din păcate, acest plan nu a reușit să fie pus în practică. Lipsa voinței politice și dorința autorităților de a-și subordona în continuare televiziunea publică a anihilat primele inițiative de restructurare. În scurt timp, în semn de protest față de tergiversarea reformei, a demisionat și inițiatorul aceste reforme – Angela Sârbu, directorul TVM. Ulterior, din aceleași și alte motive, demisionează directorul de radio, Alexandru Dorogan, dar și Președintele companiei, Constantin  Marin. În scurt timp aceștia sunt înlocuiți cu persoane docile, iar radioul și televiziunea națională, plătita anual cu aproape 100 milioane de lei, revine la timpurile sovietice. Fiind lipsită de creativitate, aceasta redevine una obedientă și subordonată politic.

În schimb, tot în acest timp, pe piață apare un media holding care aplică conceptul propus în planul de restructurare pentru radioteleviziunea națională. De exemplu, ideea de consolidare a echipelor de creație printr-un serviciu integrat de știri care vor furniza informații pentru posturile de radio, TV și portalul online, a fost explorată cu certitudine de Global Media Grup.Concomitent holdingul obține dreptul exclusiv de a transmite toate competițiile internaționale de fotbal, deținut până atunci de TRM cu o audiență maximă și, prin urmare, cu venituri mari din publicitate. S-a ajuns că și meciurile echipei naționale, care în majoritatea țărilor sunt transmise după cum e și firesc de televiziunile publice, să poată fi vizionate doar la televiziunile private ale clanului ce a deținut fosta guvernare.

 Faptele descrise mai sus ar putea constata doar niște coincidențe întâmplătoare. Dar de ce acestea s-au făcut din contul și în numele poporului?    

Mihai Roșcovan,

Doctor în economie

Indicațiile geografice, bonusul de competitivitate pe piețele europene

0

Printre obiceiurile consumatorilor europeni, pe care încep să le cunoască deja și exportatorii moldoveni, se numără și preferința acestora de a consuma produse inedite, cu un istoric aparte, cu o tradiție și un gust deosebit, dacă este vorba despre produse alimentare și vinuri. Iar pentru a satisface aceste gusturi sofisticate, produsul trebuie să aibă însemnul de Indicație Geografică Protejată (IGP) sau Denumire de Origine Protejată (DOP). Sunt niște instrumente de marketing destul de puternice, mai ales pentru cei ce încearcă să ajungă pentru prima dată cu produsele lor pe piețele europene.   

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate trei regiuni vitivinicole cu Indicație Geografică Protejată (IGP Codru, Valul lui Traian și Ștefan Vodă) pentru vinuri, o regiune cu Denumiri de Origine Protejată (DOP pentru Rachiul de vin învechit Divin), două vinuri cu DOP (Ciumai și Romăneşti) și patru IGP pentru trei produse (Ceaiul de Zăbriceni, Brânză de Popeasca, Dulceață din petale de trandafir de Călărași) și o băutură (Rachiul de caise de Nimoreni).

Industria vinurilor, prima care a luat la înarmare IGP

Sectorul vinicol este cel care a inițiat implementarea sistemului Indicațiilor Geografice Protejate. Potrivit Dianei Rotaru, specialist în cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) , în 2015 a fost finalizată constituirea cadrului regulatoriu privind IGP în domeniul vinicol. „În spatele unei IGP totdeauna stă o asociație sau un grup de producători. În unele cazuri excepționale poate fi doar un singur producător, dacă într-o regiune oarecare există doar un singur producător. În prezent, în Moldova există trei asociații de producere a vinurilor și asociația producătorilor de divini și brandy. Aceste asociații au făcut un caiet de sarcini,  unde sunt descrise regulile de producere a vinurilor cu IGP, care sunt, de altfel, mai stricte decât regulile generale, pentru ceilalți producători. În asta și constă valoarea produselor cu IGP, care se conformează unor reguli mai stricte de producere, garantăm că respectăm regulile pe care ni le-am impus ca și producători. Nu vine statul să impună aceste reguli, ci producătorul însuși își stabilește unele rigori pentru a putea garanta o calitate înaltă în final”, ne relatează Diana Rotaru.

 

După ce a fost adoptată partea legislativă și au fost elaborate caietele de sarcini, vinurile se omologhează și se înregistrează. Abia după asta producătorii sunt luați în evidență de Oficiul Viei și Vinului, fiind verificați dacă corespund rigorilor stabilite în caietul de sarcini. Ulterior, se monitorizează calitatea vinului la fiecare etapă de producere, începând cu plantațiile viticole și terminând cu vinul propriu zis și abia atunci producătorul poate să pună pe piață un produs cu IGP. 

În prezent, sunt luate în evidență de către ONVV 75 de unități de producere a vinurilor din toate cele patru asociații, dintre care 40 produc produse viti-vinicole nemijlocit, iar 35 produc doar struguri. 

Potrivit Dianei Rotaru, IGP este un bun al unui grup de producători dintr-o regiune delimitată. Și așa cum aceasta presupune sau indică la calitățile inedite ale unor grupuri de produse ce aparțin unui areal bine delimitat, toți producătorii acestui produs din zona respectivă pot să beneficieze de IGP respectivă. Dacă, desigur, se conformează rigorilor corespunzătoare.

Care sunt avantajele unui vin cu IGP

Din momentul în care se lansează sistemul de Indicație Geografică Protejată, apar mai multe beneficii. „În primul rând, în ce privește sectorul vitivinicol, clasificarea produselor este armonizată cu cea din UE. Cu alte cuvinte, noi la moment vorbim în aceeași limbă cu UE când ne referim la calitatea unui produs. Dacă mai înainte erau alte tipuri de valorizare a produselor de gen „vin select”, „vin maturat” etc. acum avem clasificările „vin”, „vin de soi”, „vin cu IGP” și „vin cu DOP”, care se află în vârful piramidei. 

Și atunci când clasificarea este armonizată cu cea europeană, este mai ușor să promovezi și să comercializezi aceste vinuri pe piața UE, deoarece așa cum în Europa se produc deja de sute de ani produse de origine, consumatorul este familiarizat cu acest sistem și el dacă vede pe etichetă însemnul IGP sau DOP are o încredere mult mai mare în calitatea lui. De regulă, aceste produse se comercializează la un preț mai mare. Ele aduc avantaje atât la nivel de preț, cât și de promovare. Un vin produs într-o zonă clar delimitată nu poate fi imitat nicăieri în altă parte. Și când este în fața unei varietăți imense de produse pe care o întâlnim pe rafturile magazinelor din UE, IGP sporește probabilitatea că vinul tău va fi ales”, afirmă Diana Rotaru.

Potrivit ei, „un vin cu IGP nu e doar un vin dintr-o regiune, el aduce cu sine o istorie, o autenticitate, un renume, o tradiție, o cultură. Plus la asta există și factorii de mediu diferiți pentru fiecare regiune și toți acești factori îi face pe cumpărători să aleagă”.

În plus, vinurile cu IGP sau DOP sunt foarte conectate cu turismul, unii consumatori inițiați preferă să meargă în locurile unde se produce un vin de calitate, iar acest fapt dezvoltă și turismul în acele locuri. Turismul mai vrea să cunoască pe lângă vin și gastronomia locală, să participe în activități din această zonă, la producere, la recoltarea strugurilor.

Pe piața UE vinurile cu IGP sau DOP în mod automat sunt comercializate la un preț mai înalt. Poți să ai un vin foarte calitativ, însă dacă acesta nu are pe etichetă însemnul IGP, atunci prețul este mai mic. 

Și aceste exigențe ale consumatorilor, potrivit specialistei ONVV, se răspândesc și în afara Uniunii Europene. Potrivit Dianei Rotaru, și în Asia, și în Rusia, tot mai multe companii importatoare de vinuri moldovenești solicită ca acestea să fie de categoria IGP. 

Potențial mare de consolidare pe piața europeană

Bineînțeles, nu este ușor pentru vinurile moldovenești să concureze cu cele franceze, italiene sau spaniole, însă prețuitorii de vinuri deseori preferă să experimenteze. Ei cunosc deja vinurile dedicate pe piețele lor și ar vrea să afle și ce reprezintă un vin moldovenesc, de exemplu. Este important ca acesta să aibă pe etichetă însemnul IGP, pentru a spori încrederea consumatorului că merită a fi probat. După asta el chiar poate intra în preferințele consumatorului respectiv. Vinurile moldovenești au calități deosebite și acest lucru este confirmat de mulțimea de distincții pe care le obțin în concursurile internaționale. Important este ca despre calitatea lor să afle și consumatorii, iar IGP este un element-cheie pentru ca alegerea acestora să se oprească asupra unui vin.

„Dacă mai înainte, consumatorul se orienta spre vinurile din lumea nouă: Chile,  Argentina, Noua Zeelandă, acum o atenție tot mai mare este acordată vinurilor din estul Europei. Suntem pe un trend bun și avem mari șanse să ne promovăm ca o țară producătoare de vinuri de calitate, iar prin implementarea IGP noi arătăm că putem face vinuri de aceeași calitate cu producătorii europeni cunoscuți”, povestește Diana Rotaru.

Potrivit ei, în prezent, circa zece la sută din vinurile moldovenești sunt produse sub însemnul IGP, în cea mai mare parte ele fiind destinate exportului. Și această pondere urmează doar să crească în funcție de conștientizare de către producători a avantajelor competitive pe care le comportă această particularitate.

Unicitatea vinurilor este determinată nemijlocit de așa numitul terroir, un termen francez care definește impactul climei, solului, pantei, soiul strugurilor și omul adică a tuturor factorilor ce determină gustul unui vin. 

În luna mai din 2019, pentru a familiariza consumatorul cu cele mai bune produse ale sale, regiunea cu IGP „Stefan Vodă”, amplasată în sud-estul Republicii Moldova, și-a prezentat în premieră spre degustare vinurile care poartă amprenta terroir-ului veritabil al zonei delimitate. 

„Vinurile produse în regiunea IGP „Ștefan-Vodă” sunt vinuri deosebite, deoarece au o încărcătură istorică unică. Regiunea are tradiții vitivinicole vechi și s-a evidențiat mereu printr-un nivel înalt de dezvoltare a viticulturii și vinificației. Aici se implementau și chiar se elaborau noi metode de obținere a vinurilor de calitate, cum ar fi: utilizarea drojdiilor, prelucrarea separată a strugurilor de pe diferite pante pentru a produce vinuri separate, efectuarea cercetărilor pentru a stabili care soiuri și pe care expoziții, dar și în ce condiții dau rezultate mai bune. Această regiune ne-a dus faima în lume cu vinurile de cupaj produse aici, obținând și premii la concursuri internaționale încă în secolul XIX”, spune Leonora Obada, specialist IGP din cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Cum se înregistrează o IGP

Deși industria vinicolă este cea mai avansată în aplicarea Indicațiilor Geografice Protejate, există IGP-uri și în alte domenii. Potrivit lui Simion Levițchi, șef al Direcției mărci și design industrial din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, pentru a fi înregistrată o IGP, solicitantul trebuie să demonstreze legătura cu locul și care sunt acele caracteristici mai deosebite pentru acest produs. „În principiu, denumirile de origine și indicațiile geografice apar în baza unui produs existent deja, care s-a afirmat pe piață, nu poate fi protejat un produs ipotetic”, menționează Levițchi. 

Ideea este că și în Republica Moldova, ca și în alte zone, există produse tradiționale cunoscute de consumatori, iar înregistrarea lor în calitatea de IGP se face după ce se întrunesc toate criteriile prevăzute în legislația privind protecția indicațiilor geografice. Caracteristicile produsului sunt legate nemijlocit de zonă. Poate fi vorba despre factorul uman, despre factori naturali, care îi determină calitățile sau de materia primă care poate fi produsă doar în acea zonă. 

Specialistul AGEPI spune că, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, s-au identificat noi produse, care ar putea beneficia de protecția indicațiilor geografice. Însă pentru asta trebuie să existe mai mulți factori: existența unui produs și a grupului de producători care îl produce, dorința acelor producători de a-l proteja prin IGP. Producătorul poate și să nu cunoască beneficiile aduse de IGP. Însă, dacă le conștientizează și își dorește să-l înregistreze, se inițiază procedurile legale: se întocmește caietul de sarcini, care se prezintă la ministerul de resort.

De regulă, este vorba despre produse alimentare și băuturi, dar ar putea exista și produse nealimentare. După aprobarea produsului se prezintă cererea de înregistrare la AGEPI, iar după finalizarea procedurilor și înregistrarea acestor obiecte de proprietate intelectuală, ele obțin protecția în Republica Moldova. Ulterior, în baza Acordului de Asociere, AGEPI prezintă aceste obiecte protejate de IGP și DOP Comunității Europene, care le include în lista acceptată în comunitate. 

Există potențial pentru noi produse

În prezent, la AGEPI sunt depuse cinci cereri de înregistrare a unor noi IGP și DOP, aflate la diferite etape de examinare. „AGEPI popularizează, în cadrul mai multor seminare desfășurate, avantajele acestui instrument, deoarece este un instrument de marketing, un obiect de proprietate intelectuală care contribuie la promovarea mai bună a produsului. În Uniunea Europeană, având de ales între două produse similare, consumatorul având deja experiență în acest sens, cu o foarte mare probabilitate îl va alege pe cel cu IGP”, spune Levițchi. 

Potrivit lui, există potențial pentru a fi înregistrate cu IGP în cazul mai multor produse moldovenești. Este vorba despre mierea de albine, nuci, mere, prune, atât în stare proaspătă, cât și procesate. Aceste produse ar putea fi scoase în evidență datorită unui gust deosebit, care se datorează unor condiții climaterice prielnice, a unui sol unic, dar și al unor procesări care fac diferența unui gust deosebit. 

Potrivit specialistului AGEPI, există și un produs nealimentar care întrunește toate condițiile pentru a fi înregistrat cu IGP. Este vorba despre piatra Cosăuți. Însă, deocamdată nu există intenția producătorilor de a-i obține protecția prin IGP.

Avem cel puțin încă 67 potențiale produse, care pot fi luate sub protecția IGP

În anul 2018, cu suportul Uniunii Europene a fost elaborat un studiu în cadrul Proiectului privind identificarea produselor, băuturilor, bucatelor și obiectelor de meșteșugărit pasibile înregistrării în calitate de Indicații Geografice, Denumiri de Origine și Specialități Tradiționale Garantate în Republica Moldova.

Potrivit studiului, după 12 caracteristici și 10 sub-caracteristici, inclusiv denumirea, entitatea economică producătoare, adresa și datele de contact, date privind zona de localizare și de producție, calitatea produsului percepută de consumator în ceea ce privește gustul, aroma, textura, aspectul, metoda de fabricare și percepția legăturilor dintre factorii geografici (solul, caracteristicile climatice), istoricul, tradiția producerii, calitățile și fotografia produsului, experții proiectului au identificat 67 de produse, băuturi, bucate, obiecte de meșteșugărit și de artizanat.

Chiar dacă este un novice în acest domeniu, rezultatele Republicii Moldova sunt destul de bune la capitolul IGP.

În prezent, în cele 27 de țări ale UE există 1402 produse originale cu IG (inclusiv: IGP – 626, DOP – 720 și STG – 56). 
Cele mai multe produse se atestă în Italia – 324 produse, urmează Franța cu 267 produse și Spania cu 223 produse. Celelalte 24 de state membre ale UE dețin între șase (Letonia) și 108 (Grecia) produse.  

România are înregistrate șapte produse cu indicații geografice, dintre care: șase cu IGP (Cașcaval de Săveni, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Magiun de Prune de Topoloveni, Cârnați de Pleșcoi, Salam de Sibiu) și un produs cu DOP (Telemea de Ibănești).

Ion Chișlea

Articol publicat pe www.dcfta.md

Reforma care poate exclude presiunea politică asupra satelor

1
SONY DSC

Una din ”realizările” regimului lui Plahotniuc este subordonarea aproape în întregime a autorităților locale. Circa 80% din cele peste 900 de autorități locale din Republica Moldova au ajuns să fie subordonate regimului. 

Cum s-a ajuns aici și cum poate fi evitată o evoluție similară în viitor?

Cu toții știm că, practic, în fiecare raion există o clientelă care a slujit mai toate guvernele de până acum, de la independență încoace. Având la îndemână mai multe instrumente de influență administrativă asupra electoratului, așa numita elită raională putea să-și vândă avantajos acest ”capital” oricărei guvernări, indiferent de culoare acesteia.

Așa se face că aceleași persoane au fost și frontiști, și agrarieni, și comuniști, și filateliști, și plahotniuciști în ultimă instanță. Cu siguranță, cu o astfel de ”elită” atât de ”principială” nu mai ieși din mlaștină niciodată iar oamenii din provincie au impresia foarte clară că nimic nu se schimbă. Și cum să se schimbe dacă șefii rămân aceeași și fură la fel de bine indiferent de culoarea guvernului?

O reformă administrativ-teritorială ar demantela structurile prin care această clientelă își exercită influența și i-ar priva de acest capital, pe care îl vând guvernelor de la centru.

Desigur, rămâne riscul că o astfel de clientelă să apară și la nivel local, în comunele nou formate, care se presupune că vor avea după reforma administrativ-teritorială circa 12-15 mii de locuitori. Iar pentru ca istoria să nu se repete este necesară și descentralizarea financiară. O comună de 15 mii de oameni este deja un subiect destul de solid care poate să-și permită mai multă independență economică, să atragă investiții, să implementeze programe etc.

Și în momentul când aceste comune își vor asigura o oarecare independență financiară,  vor câștiga mai mulți bani și vor depinde mai puțin de bugetul central, guvernele, indiferent de cât de autoritare n-ar fi, nu vor mai avea pârghii suficiente pentru a ține primarii în subordine.

La rândul lor, primarii vor fi mult mai motivați să dezvolte economia locală, care se va răsfrânge asupra bunăstării oamenilor și, într-un final, asupra ratingului lor politic.

Într-o comunitate mică, unde lucrurile se văd mult mai clar decât la nivel raional sau național, oamenii vor ști cine și cât costă.

Activitatea primarilor va fi apreciată în funcție de capacitățile acestora, de rezultatele obținute grație calităților proprii și nu în funcție de servilismul față de partidul de guvernare.

Ion Chișlea

Dezoligarhizarea prin descentralizare

0


Motto:Politicienii se gandesc la alegerile viitoare, iar oamenii de stat – la generațiile viitoare
Winston Churchill


Capitularea PDM și deblocarea instituțională aduce în prin plan o nouă competiție politică – cea a alegerilor locale. Se știe că Parlamentul stabilește data alegerilor locale și acestea pot fi organizate la cel puțin 60 de zile de la data anunțării. Se așteaptă ca săptămâna ce urmează să fie numită data alegerilor. După părerea mea, majoritatea de guvernare nu ar trebui să se grăbească cu anunțarea acestei date din mai multe motive.

În primul rând procesul de dezoligarhizare a instituțiilor va dura mai mult timp și fără adoptarea modificărilor legislative și a schimbărilor instituționale nu trebuie să se meargă la alegeri. De asemenea, organizarea unor alegeri înseamnă competiție între partide, care fără îndoială, va aduce fisuri în relațiile destul de fragile din coaliția majoritară. Însă cea mai mare problemă este starea precară a autonomiei locale din Republicii Moldova, constatată în diverse rapoarte de monitorizare realizate atât de instituțiile internaționale, cât și  ale societății civile din domeniu.

Deși mai multe guverne au făcut încercări  de reformare a APL, acestea nu au fost duse până la capăt. Ultima încercare a fost în 2013, odată cu aprobarea Legii privind Strategia de descentralizare și de implementare a planului de acțiuni, ulterior  prelungit până în 2020. Însă guvernarea PD a fost mai mult preocupată de centralizare decât de descentralizare, subordonându-și, prin șantaj și corupție vreo 80% din primării, transformându-le în structuri teritoriale  reprezentative de partid, care risipesc puținul buget ce li se alocă, fără a oferi serviciile necesare populației.

Având un cadru conceptual și instituțional dezvoltat, precum și aplicând un sistem modern de relații între bugetul central și cel local, în Moldova descentralizarea a avansat  ca proces participativ, dar nu și în cantitatea și calitatea serviciilor publice locale. Politicul a continuat să influențeze primăriile mici întreținute pe banii transferați de la stat. Fărâmițarea teritorială conduce și la folosirea irațională a resurselor umane, împiedicând dezvoltarea și accesul la servicii publice. De asemenea, excesiva fragmentare teritorială face dificilă și costisitoare implementarea unei descentralizări funcționale. De exemplu, este foarte greu de implementat descentralizarea și autonomia financiară în peste o treime din primării, care au o populație mai mică decât norma de 1500 de oameni,  prevăzută de legislația națională. Este imposibil să aduci fonduri europene la o primărie cu un buget anual de câteva sute de lei pe cap de locuitor. Cum poți să transmiți proprietăți și competențe către primării cu 3 sau 5 angajați? Să faci alegeri locale în aceste condiții este ca și cum ai încerca să resuscitezi un cadavru.

Reforma teritorial-administrativă este parte indispensabilă a procesului de descentralizare. Ea este necesară pentru că majoritatea primăriilor sunt prea mici și slabe, ele depind foarte mult de transferurile de la bugetul de stat, iar cheltuielile administrative ale acestor primării sunt mari și  serviciile lor sunt necalitative și costisitoare.

Dincolo de statutul special al UTA Gagauzia și regiunea Transnistreană, Moldova are mai multe anomalii teritoriale – orase cu populatia de mai putin de 1000 de locuitori, raioane cu cateva localitati, municipii cu competente neclare.

Fuzionarea administrațiilor locale ar fi o soluție pentru ca procesul de descentralizare să poată avansa. Aceasta ar spori eficienţa economică în procesul de prestare al serviciilor publice. Nivelul raional al administrațiilor locale trebuie desființat. Economiile de la eficientizarea administrațiilor, estimate la 500 milioane lei anual, pot fi îndreptate spre dezvoltarea serviciilor publice pentru cetățeni. De exemplu, clădirile primăriilor fuzionate pot fi reamenajate pentru oficii de deservire a populației pe principiul ghișeului unic. Astfel locurile de lucru în administrație pot fi păstrate și chiar multiplicate, salariul angajaților va crește, iar serviciile vor fi mai calitative.

O problemă aparte este municipiul Chișinău. Conform legislației în vigoare, viitoarele alegeri în Chișinău ar trebui făcute pe sectoare (cum a fost până în 1990) cu încă 5 primari și peste o sută de consilieri. Un studiu realizat arată, însă, că acesta ar aduce capitala în dezastru. Toată mizeria care am văzut-o în ultimii 10 ani despre gestionarea treburilor capitalei  va fi multiplicată de șase ori.

Fără îndoială, asumarea acestei reforme este un subiect politic dificil. Cunosc pozițiile diametral opuse în această problemă ale PSRM și ACUM. Însă consider că noua majoritate guvernamentală trebuie să dea dovadă încă o dată de curaj și voință politică și să găsească o soluție rațională și acceptabilă. Fundamentarea tehnică, socio-economică și financiară, precum și cadrul legal necesar pentru trei opțiuni  de reformă este pregătită. Este nevoie de decizia politică a unor oameni de stat.

Dacă ideea este acceptată, reforma trebuie inițiată imediat. Mandatele primarilor și a consilierilor trebuie extinse până la noile alegeri ce pot fi desfășurate în noiembrie 2019. Noua structură de organizare teritorial-administrativă trebuie să intre în vigoare din 2020. În caz contrar, încă pentru o perioadă de patru ani, multi bani publici vor fi irosiți în zădar, iar servicii mai bune pentru cetățeni vor fi amânate.

Mihai Roșcovan,
Doctor în economie

Polonia – partenerul sau concurentul Moldovei pe piața europeană?

0

Deși are un profil foarte asemănător cu cel al Republicii Moldova în ce privește structura exporturilor, Polonia este unul dintre cei mai fideli suporteri ai integrării economiei moldovenești pe piața comunitară, acordând fonduri de dezvoltare antreprenorilor moldoveni și contribuind la modernizarea și eficientizarea instituțiilor importante pentru dezvoltarea economică.

Deși vine din aceeași epocă socialistă, Polonia se deosebește în multe privințe de celelalte țări din fostul bloc de est. Mai întâi de toate, este cea mai mare țară atât după populație, cât și după teritoriu dintre statele est-europene, ce au aderat deja la Uniunea Europeană.

Viziune clară a viitorului

Acest avantaj a fost consolidat de o viziune clară a elitelor poloneze, odată cu restabilirea democrației în anul 1989. Elitele poloneze au stabilit clar atunci încotro trebuie să meargă țara pentru a-și restabili locul pe harta lumii democratice. Chiar de la bun început, economia poloneză a fost supusă unei terapii de șoc, care a condus la afirmarea relațiilor de piață mult mai devreme decât în multe alte țări din fostul bloc socialist.

Deși a avut un impact imediat extrem de dureros pentru marea majoritate a populație, materializată prin devalorizarea valutei și pierderea economiilor agonisite de populație, economia a intrat în scurt timp pe un făgaș sănătos. Iar odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cât și în perioada premergătoare acesteia, Polonia a avut capacitatea de a accesa și folosi destul de eficient fondurile europene destinate modernizării economiei și sporirii competitivității.

Fermierii erau cei mai eurosceptici și au devenit cei mai mari beneficiari

Drept urmare, economia a înregistrat o creștere susținută, în special beneficiind de pe urma fondurilor europene agricultura și industria alimentară, deși fermierii polonezi s-au numărat printre cei mai înverșunați adversari ai integrării europene la acel moment. Aceștia aveau aceleași temeri ca și agricultorii moldoveni, că nu vor face față competiției pe piețele europene, dar și pe cea internă. Iată că aceste idei preconcepute nu s-au materializat, iar agricultura și industria alimentară poloneză au înregistrat cele mai mari ritmuri de creștere. În prezent, sectorul agroalimentar polonez este cel mai mare exportator net din Uniunea Europeană, beneficiind și de unul dintre cele mai mari volume de subvenționare a agriculturii din Uniunea Europeană.

Cea mai dinamică economie pe timp de criză, datorată stabilității 

Drept urmare a politicilor economice corecte, în Polonia a fost construită o economie robustă, care n-a putut fi afectată nici de criza economică globală, începută în 2008. Mai mult, în timpul a cinci ani de criză aceasta a înregistrat o creștere de 18%.  

Slavomir Majman, ex- Președintele Agenției Poloneze pentru Investiții, povestea unui grup de jurnaliști moldoveni, care au vizitat Polonia în 2014, că aceste performanțe remarcabile s-au datorat  în primul rând stabilității oferite investitorilor. „Polonia dispune de un produs care este la mare căutare în ziua de azi – stabilitatea”, remarca el, menționând că pentru atingerea acestei stabilități s-a lucrat foarte mult. „Odată cu aderarea țării la NATO, în 1999, am obținut stabilitatea geopolitică iar, în 2004, după aderarea la Uniunea Europeană – stabilitatea cadrului de funcționare a economiei”. 


Slavomir Majman:
Polonia dispune de un produs care este la mare căutare în ziua de azi – stabilitatea

De asemenea, țara dispune de un sistem bancar conservator, dar stabil care asigură o stabilitate financiară, iar guvernele au menținut în permanență un echilibru bugetar exemplar.

Un alt avantaj oferit investitorilor este forța de muncă înalt calificată și relativ ieftină. Adaptarea sistemului de învățământ superior polonez la necesitățile pieței comunitare a muncii a făcut ca mai multe companii occidentale să recurgă la serviciile specialiștilor polonezi, în primul rând prin intermediul outsourcing-ului.

Transformarea din obiect în subiect al investițiilor

Drept urmare, cele mai multe investiții au venit în afacerile de prestare a serviciilor, bazate pe forța de muncă înalt calificată și relativ ieftină (un raport avantajos cost-calitate), care oferă servicii în regim outsourcing în domenii precum contabilitatea, piețe de capital și financiare, call-centre-uri. Un alt domeniu interesant pentru investitori îl reprezintă, la fel ca și în Moldova, industria automotive, doar că în proporții incomparabil mai mari. 

Alte domenii interesante pentru investitori sunt sectorul TIC şi producerea componentelor pentru industria aviatică. Este, prin urmare, vorba despre domenii care necesită un nivel înalt de instruire, Polonia reușind să-și reformeze sistemul de învățământ, pentru a asigura un astfel de nivel.

Creșterea economică susținută din ultimele decenii, a permis companiilor poloneze să acumuleze mijloace suficiente pentru a efectua investiții peste hotare. „Din obiect noi am devenit subiect al investițiilor”, menționează Slawomir Majman. Astfel, a apărut interesul și pentru investițiile în Republica Moldova, care, odată cu asocierea cu Uniunea Europeană, a devenit atractivă și pentru investitorii polonezi. 

Alinierea legislației naționale la cea comunitară sporește atractivitatea investițională 

Andryei Dycha, secretar de stat în cadrul Ministerului polonez al Economiei, spunea acum cinci ani că atractivitatea investițională depinde de politicile implementate în țara noastră. „Dacă acestea creează condiții mai bune față de țările vecine, atunci aveți șanse să fiți mai atractivi din acest punct de vedere”, spunea secretarul de stat. El a explicat cum armonizarea legislației moldovenești cu cea comunitară sporește siguranța investițională a țării noastre și reprezintă deja un argument foarte solid în ce privește creșterea atractivității investiționale. „Rămâne să folosiți cât mai reușit de acest avantaj”, a remarcat Andryei Dycha.

Polonia – al șaselea partener comercial al Moldovei

Amplasată la 400 de kilometri de hotarele Republicii Moldova, Polonia se numără printre cei mai mari parteneri comerciali ai țării noastre, ocupând locul al șaselea, în anul 2018, cu un volum total al comerțului de circa 300 de milioane de dolari. De fapt, importăm mai mult decât exportăm în Polonia de circa două ori: aproape 100 de milioane de dolari au reprezentat exporturile și circa 200 de milioane – importurile. Acest fapt se datorează competitivității mai reduse a mărfurilor moldovenești în raport cu cele poloneze, care beneficiază și de un grad mare de subvenționare. 

Un potențial enorm pentru exporturile moldovenești

Astfel, a fost un lucru firesc ca Polonia să se numere printre primele țări, prezentate producătorilor moldoveni în cadrul programului „Export Morning”, implementat de Agenția de Investiții în parteneriat cu proiectul Uniunii Europene „Vizibilitate și comunicare pentru Acordul de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA). Evenimentul de prezentare cu genericul „Polonia – partener sau concurent” s-a desfășurat joi, 29 mai, la Chișinău.


Evenimentul de prezentare cu genericul „Polonia – partener sau concurent” s-a desfășurat joi, 29 mai, la Chișinău

În cadrul sesiunii de prezentare a Poloniei drept destinație a exporturilor moldovenești, au fost prezentate mai multe motive pentru care această țară merită să ajungă în vizorul exportatorilor moldoveni. Este vorba, în primul rând, despre o piață de 38 de milioane de oameni, cu o creștere constantă a consumului intern pe fundalul unei creșteri economice anuale medii de 4,6 la sută în ultimii cinci ani, de majorare salariului mediu cu 7% anual. Exportatorii moldoveni exploatează această oportunitate, în ultimii ani livrările de mărfuri moldovenești pe piața poloneză fiind într-o creștere susținută cu o medie anuală de 13 la sută. 

De ce Polonia?

Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului, mărfurile livrate de moldoveni în Polonia sunt în proporție de 60% produse industriale: scaune, cabluri, contoare și  textile. Cele mai exportate mărfuri agroalimentare sunt sucurile, vinul, mierea, strugurii proaspeți și semințele de floarea-soarelui. „Totuși, Moldova nu figurează nici măcar în Top-50 parteneri comerciali ai Poloniei, ceea ce denotă un potențial enorm de dinamizare a exporturilor moldovenești în această țară”, a constatat expertul invitat în cadrul evenimentului. 

O piață de 38 milioane de consumatori

Sfaturi de la exportatori

Trei manageri moldoveni, care deja își exportă mărfurile în Polonia, au împărtășit auditoriului „lecții de viață” prețioase. Andrei Tăbăcaru, director comercial al unei companii ce exportă furaje pentru animale, a atenționat cât de importantă este informarea maximă în privința procedurilor de export. La rândul său, Nicolae Negru, administrator al unei companii care exportă struguri proaspeți, a vorbit despre importanța etapei de negociere a prețurilor.

Și managerul comercial al vinăriei „Asconi”, Lilia Talmaci, și-a împărtășit experiența audienței. Produsele Asconi sunt prezente deja de cinci ani pe rafturile magazinelor din Polonia, astfel că aceasta are deja o definiție clară a succesului intrării pe această piață. Este foarte important, potrivit managerei ca exportatorul să stabilească din start o strategie foarte exactă de promovare a mărfurilor lor pe piața poloneză, ținând cont de particularitățile acesteia, și s-o urmeze consecvent. 


Trei manageri moldoveni, care deja își exportă mărfurile în Polonia, au împărtășit auditoriului „lecții de viață” prețioase.

De ce trebuie să se țină cont la stabilirea unei strategii?

Potrivit datelor împărtășite în cadrul evenimentului din 29 mai 2019, piața de retail poloneză se cifrează la 175 miliarde de euro. Totuși, în proporție de 59 la sută, polonezii își fac cumpărăturile în magazinele de cartier și doar în proporție de 41 la sută în hipermarketuri. 

Pe piața poloneză poți pătrunde direct: deschizându-ți filiale și studiind pas cu pas oportunitățile, profilul consumatorului, particularitățile pieții pentru a găsi calea spre consumator sau indirect, stabilind parteneriate cu importatorii, angrosiștii, distribuitorii și retailerii polonezi. Desigur, alegerea depinde de planurile exportatorului, piața țintită și, în primul rând, de capacitățile financiare.

Concurenți sau parteneri?

În linii mari, principalele mărfuri pe care Republica Moldova le poate exporta în cantități mari, se produc și în Polonia. De aceea, este important ca exportatorii moldoveni să-și găsească nișa pe această piață. 

În general, polonezii sunt binevoitori față de moldoveni. Potrivit ambasadorului Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, Republica Moldova are o imagine bună în Polonia. „Polonezii nu au stereotipuri negative legate de calitatea produselor moldovenești. Mai mult decât atât, vinurile voastre se bucură de o apreciere enormă, fapt confirmat și de datele statistice care plasează Polonia printre principalii consumatori de vinuri moldovenești, alături de România. Suntem gata să oferim importatorilor stabilitate economică și politică, aspecte importante atunci când vorbim de afaceri de lungă durată”, a menționat acesta. 


Bartlomiej Zdaniuk :
Polonezii nu au stereotipuri negative legate de calitatea produselor moldovenești. Mai mult decât atât, vinurile voastre se bucură de o apreciere enormă

Bunăvoința Poloniei se exprimă și printr-o serie de fonduri de susținere a antreprenoriatului și dezvoltării regionale în Republica Moldova, cunoscute foarte bine în regiunile țării. De asemenea, Polonia acordă un suport consistent în ce privește transferul de experiență privind dezvoltarea ramurilor economiei în contextul Asocierii cu Uniunea Europeană. 

„Stabiliți un cadru clar și respectați-l întocmai”

La finele anului trecut, Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) a încheiat implementarea unui proiect twinning, care a consolidat capacitățile Agenției, a clarificat obiectivele acesteia și a permis trecerea la o nouă paradigmă de subvenționare, de la modelul post-investițional la cel pre-investițional. Polonia a fost unul dintre partenerii proiectului pe lângă Cehia și Austria, împărtășindu-și generos experiența în atragerea fondurilor europene. 

Drept urmare a proiectului, AIPA a devenit una dintre cele mai eficiente structuri ale Guvernului moldovenesc, gestionând cu succes în fiecare an bugete de 900 milioane de lei. Mai mult, datorită restructurării, efectuate cu suportul celor trei țări europene, instituția este aptă să gestioneze și alte fonduri, inclusiv de dezvoltare rurală și regională. 

„Este un succes enorm transformarea unei instituții cu o imagine destul de îndoielnică, într-un viitor nu foarte îndepărtat, într-un organism eficient de transformare calitativă a sectorului agroindustrial moldovenesc. Acum, pentru a avea performanțe, AIPA doar trebuie să acționeze”. Acesta a fost mesajul ambasadorului Poloniei la finalizarea proiectului twining, care a explicat pe scurt care este cheia succesului Poloniei în atragerea fondurilor europene. 

„Succesul Poloniei se datorează faptului  că noi am adoptat o procedură eficientă și o urmăm întocmai, fără abateri, același lucru urmează să-l faceți și voi. Să adoptați legi și regulamente bune și să le urmați”, a remarcat  Bartlomiej Zdaniuk.

Ion Chișlea

Articol, publicat pe www.dcfta.md

Cine va plăti nota pentru populismul preelectoral al guvernului democrat?

0


Scadența populismelor preelectorale și a unor reforme ce nu au vreo legătură cu interesele reale ale statului urmează să fie plătită în a doua jumătate a anului de viitorul guvern.  Acesta a fost mesajul cheie al ultimei ediții a publicației trimestriale Realitatea Economică elaborată de cunoscutul centru analitic Expert-Grup și  făcută publică joi, 29 mai.

”Principala provocare a economiei moldovenești la moment este acutizarea triadei de deficite. Este vorba de deficitul bugetar, care generează creșterea îndatorării Guvernului față de bănci și alimentează riscul eventualelor creșteri de impozite și taxe și optimizări bugetare. Urmează deficitul comercial și deficitul de cont curent, care denotă carențele de competitivitate ale economiei moldovenești și creează presiuni asupra monedei naționale și alimentează riscuri inflaționiste. Pentru a face față acestor provocări, avem nevoie de politici economice și fiscale responsabile, menite să stimuleze inițiativa privată, să atragă investiții străine, să deblocheze asistența externă și să stabilizeze sistemul de finanțe publice”, a menționat Adrian Lupușor, director executiv la Centrul Analitic Independent Expert-Grup și coautor al publicației.

Potrivit publicației, deși în primele trei luni  ale anului curent mai mulți indicatori economici prezintă evoluții pozitive, nu este vorba de o creștere durabilă.

Exportul de mărfuri și-a reluat creșterea după ce la finele anului 2018 s-a înregistrat o scădere. Se atestă și o accelerare a creditării sectorului privat iar în contextul campaniei electorale Guvernul a majorat cheltuielile bugetare cu anumite efecte pozitive (dar de scurtă durată) asupra consumului și creșterii economice.

Experții anticipează că în prima jumătate a anului se va păstra o traiectorie pozitivă: Produsul Intern Brut ar putea crește cu circa 4% iar în trimestrul doi avansarea chiar ar putea depăși nivelul de 5%.

Totuși, viitorul nu arată chiar așa de bine cum ar părea la prima vedere.

Începând cu august, 2018 transferurile migranților moldoveni de peste hotare sunt în scădere. Reducerea intrărilor de valută, în paralel cu un deficit înalt al balanței comerciale a determinat deprecierea monedei naționale.

Deprecierea a fost stimulată și de creșterea cheltuielilor bugetare în context electoral, care au sporit cererea internă. Cererea sporită, la rândul său, a determinat creșterea importului și, implicit, a deficitului balanței comerciale.  

Aceste măsuri de majorare artificială a veniturilor populației ar putea avea un impact pozitiv într-o economie bazată pe producere, în care majoritate a mărfurilor de larg consum se produc în interiorul țării.

În acest caz sporirea capacității de cumpărare a populației  se transformă într-o sporire a veniturilor companiilor producătoare, fapt ce generează, eventual, și salarii mai mari în sfera privată.

Se produce, astfel, o nouă sporire a capacității de cumpărare cu un nou impact pozitiv asupra producătorilor autohtoni.

Principiul, însă, nu este valabil și pentru Republica Moldova, unde majoritatea covârșitoare a mărfurilor de larg consum sunt importate.

Prin urmare, sporirea capacității de cumpărare a populației în urma majorărilor administrative de salarii și pensii e benefică doar la prima etapă, pe termen scurt. Și asta deoarece veniturile mai mari din vânzări,  în cea mai mare parte părăsesc țara și ajung la producătorii externi iar noi rămânem doar cu inflația.

Pe de altă parte, sporurile salariale împreună cu recolta redusă la mai multe culturi agricole din anul  2018, vor alimenta inflația până la sfârșitul anului în curs.

Astfel, dacă în ianuarie rata anuală a inflației era de 2,2%, în aprilie ea s-a ridicat la 3,2% iar până la finele anului ar putea ajunge la 8-9%. În plus, este de așteptat și o sporire a deficitului bugetar din cauza relaxărilor fiscale din toamna anului trecut.

Era și de așteptat ca reducerea unor impozite și taxe coroborată cu majorarea salariilor să genereze o creștere a deficitului bugetar.

Pentru a face față dificultăților, guvernul, care va veni acum sau în urma unor alegeri anticipate, va trebui să  aplice politici economice mai dure.

Ar putea fi vorba despre  creșterea unor taxe și impozite, reducerea cheltuielilor bugetare sau creșterea împrumuturilor guvernamentale de la bănci.

De regulă guvernanții moldoveni evită politici de austeritate și recurg la ultima soluție:  împrumută bani de la băncile comerciale prin intermediul Valorilor Mobiliare de Stat.

Astfel, banii băncilor care, în mod normal, ar trebui să crediteze sectorul real, companiile altfel spus, ajung să astupe găurile din buget cauzate de acțiunile populiste ale autorităților.

Toate aceste evoluții vor avea efecte adverse asupra dinamicii economice, care ar putea încetini în a doua jumătate a anului 2019 și pe parcursul  anului 2020, constată experții.

Și perpetuarea instabilității politice, pe care o urmărim de trei luni pe fundalul incapacității partidelor accese în Parlament de a forma Guvernul,  reprezintă un factor de risc pentru economie.

Și asta deoarece lipsa unui guvern cu împuterniciri depline înseamnă suspendarea multor proiecte investiționale private și a partenerilor de dezvoltare,  precum și amânarea reformelor și măsurilor de stabilizare economică necesare în perioada post-electorală.

Până la urmă, este foarte puțin probabil că chiar și un eventual nou Guvern va avea curajul să recurgă la politici mai puțin populare însă absolut necesare pentru a nu permite deteriorarea economiei.

Astfel de măsuri și le poate permite doar un guvern instalat pe termen lung pentru că doar în câțiva ani poate fi confirmată justețea unor politici de austeritate. Unul de conjunctură, instalat pe o perioadă scurtă, nu va recurge la politici austere.

Cert este un lucru: până la urmă, indiferent de cine va forma noua guvernare, se va întâmpla acest lucru acum sau după o nouă rundă de alegeri, în toamnă va veni nota pentru măsurile populiste preelectorale ale guvernului democrat.

Rămâne de văzut cine-și va asuma plata.

”Beneficiile DCU implică distrugerea creativă a elementelor ineficiente, cu risc sporit și învechite ale infrastructurii pieței de capital din R. Moldova”

0


Interviu cu Volodymyr Tulin, reprezentant permanent al FMI în R. Moldova

Pe 21 mai, la Chișinău a fost lansat Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (DCU) după ce timp de doi ani s-a aflat într-un proces intens de constituire.   Noua instituție este responsabilă de înregistrarea, evidența și decontarea valorilor mobiliare emise de entitățile din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat, plasat pe pagina Băncii Naționale a Moldovei, DCU își propune să faciliteze atragerea investițiilor în piața de capital locală și să dezvolte instrumente financiare noi.  DCU nu este prima instituție de acest gen, până în present activând alt Depozitar. De ce a fost necesară o nouă instituție de profil și cum aceasta va putea influența și poate chiar dinamiza piața molodovenească financiară, în special  pe cea de capital, am discutat cu Volodymyr Tulin, reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, instituție care a susținut din start și promovat crearea DCU.

  • Dle Volodymyr Tulin, de ce a fost necesară lansarea unui nou Depozitar al valorilor mobiliare în condițiile când exista deja unul? (Depozitarul Național de Valori Mobiliare)

Modernizarea cadrului de tranzacționare a valorilor mobiliare din Republica Moldova a necesitat o restructurare amplă a întregului sistem. Având în vedere lacunele la nivel instituțional și necesitatea de a avansa cu fermitate reformele, nu avea nici un sens de făcut, să zicem așa, o reparație cosmetică a structurilor existente.

Ce ține de Depozitarul Național de Valori Mobiliare (DNVM) – deși în ansamblu existau și unele aspecte pozitive, el s-a dovedit a fi o sursă majoră de probleme pentru piața de capital din Moldova. Din cauza constrângerilor de finanțare, DNVM se confrunta cu riscuri operaționale curente, neavând un cadru complex de gestionare a riscurilor.

Este important de menționat că, în pofida multiplelor eforturi, DNVM nu a reușit să-și exercite rolul său în calitate de instituție care să asigure într-un mod eficient integritatea sistemului de înregistrare a valorilor mobiliare corporative. Deși în temeiul Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, DNVM a fost abilitat să ducă evidența valorilor mobiliare ale companiilor, niciun emitent nu și-a transferat la DNVM registrul de acțiuni de la registratori, care erau vreo zece la număr.

De-a lungul anilor, DNVM nu a reușit să implementeze o conexiune electronică între sistemul său și sistemele brokerilor și societăților de registru. Toate transferurile de valori mobiliare de la brokeri și registratori la DNVM și viceversa se făceau manual, pe suport de hârtie. Această practică genera riscuri și limita semnificativ lichiditatea și eficiența pieței valorilor mobiliare.

  •   Cum va putea schimba lansarea Depozitarului central unic (DCU) piața financiară în general și pe cea de capital în particular?

Una dintre premisele importante pentru existența și dezvoltarea unui sistem financiar sănătos o constituie prezența unor sisteme de clearing și decontare sigure, eficiente și bine reglementate, care să permită efectuarea tranzacțiilor financiare, totodată ținând realmente sub control riscurile contrapărților și asigurând gestionarea acestor riscuri. Obiectivul principal al DCU este reducerea riscurilor (de furt a valorilor mobiliare, de exemplu) și sporirea eficienței (cum ar fi reducerea numărului de erori și întârzieri). Odată cu atenuarea riscurilor de acest gen, investitorii vor avea mai multă încredere în siguranța infrastructurii pieței de capital din Moldova. Acest lucru va permite accesul la un volum mai mare de resurse financiare care să fie folosite pe termen lung într-un mod productiv, fie sub formă de investiții private, fie sub formă de investiții de stat pe termen lung.

Unul din avantajele cele mai mari ale DCU este că el creează conexiuni sigure între participanții pieței hârtiilor de valoare. În condițiile infrastructurii noi, instrumentele financiare sunt transferate instantaneu și în maximă siguranță. În afară de aceasta, DCU face posibilă stabilirea conexiunilor cu depozitarele centrale de valori mobiliare din alte țări. Pe de o parte, investitorii străini, chiar dacă se află în afara țării, vor putea să investească direct în Republica Moldova. Pe de altă parte, companiile moldovenești vor putea să-și tranzacționeze acțiunile în afara țării. Acestea sunt beneficiile oferite de DCU și participanții pieței valorilor mobiliare trebuie să valorifice noile oportunități de promovare a instrumentelor financiare ca o modalitate eficientă de a atrage investițiile și de a investi.

  • Ce va rămâne, însă, din fosta infrastructură a pieței de capital: Bursa de Valori, Depozitarul vechi, brokerii, registratori independenți etc. și cum structurile rămase vor interacționa cu noul depozitar?

Realizarea plenară a beneficiilor oferite de DCU implică ceea ce eu aș numi „distrugerea creativă” a elementelor ineficiente, cu risc sporit și învechite ale infrastructurii pieței de capital din Republica Moldova. În cazul societăților de registru, legea prevede că toți registratorii sunt obligați să transfere necondiționat registrele deținătorilor de valori mobiliare la Depozitarul central unic, iar DCU, la rândul său, este obligat să le preia. În prezent se desfășoară transferul registrelor. Acest proces este unul complex, unul din scopuri fiind confirmarea integrității și legalității informației despre valorile mobiliare. Sunt prevăzute și măsuri în vederea eliminării neconcordanțelor depistate.

Printre funcțiile principale ale DCU se numără și înregistrarea inițială a valorilor mobiliare, precum și gestionarea sistemului de tranzacționare a lor. Până acum, aceste activități erau efectuate de către societățile de registru și, respectiv, de către DNVM. Sistemul de înregistrare a valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi a fost deja încorporat în DCU. Totodată, chiar dacă DCU are un set atât de complex de funcții, acest fapt nu presupune monopolizarea infrastructurii pieței de capital. DCU trebuie să asigure un acces echitabil și liber pentru toate persoanele juridice care intenționează să participe. În cazul entităților existente, noul cadru le conferă dreptul de a deține licență pentru activități pe piața de capital, cum ar fi deschiderea și deținerea conturilor de valori mobiliare la DCU în nume propriu și/sau în numele deținătorilor de valori mobiliare.

  • Va continua proiectul de aducere a procesului de reglementare a pieței de capital sub supravegherea BNM?

Atunci când vorbim despre atribuirea unor responsabilități sau despre împărțirea responsabilităților între autoritățile de reglementare, este necesar de luat în considerare împuternicirile și domeniile de competență ale acestora. Ce ține de infrastructura pieței financiare, obiectivul de bază este ca cele mai bune principii de gestionare a riscului de piață să fie incorporate și aplicate în mod consecvent. Fragmentarea funcțiilor regulatorii între BNM și CNPF a constituit o piedică în calea supravegherii eficiente și dezvoltării infrastructurii pieței financiare. În continuare, urmează să se pună accent pe aprofundarea cooperării în materie de reglementare și explorarea unor abordări de perspectivă vizând supravegherea sectorului financiar.

  • Cum va fi asigurată corectitudinea noului Depozitar, date fiind riscurile de influență la nivel politic inclusiv a BNM?  (deoarece DCU este cumva „sub umbrela” BNM)

Infrastructura pieței financiare, inclusiv Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, trebuie să facă obiectul unei reglementări și supravegheri adecvate și eficiente de către banca centrală, autoritatea de reglementare a pieței valorilor mobiliare și alte autorități relevante. Autoritățile de reglementare, la rândul lor, trebuie să aibă competențele și resursele necesare pentru a face față responsabilităților într-o manieră eficientă. Astfel, în cazul Moldovei, Banca Națională a Moldovei, a fost, în mod clar, cea mai potrivită alegere, atunci când vine vorba despre reglementarea și supravegherea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare, dar și de asumarea rolului de lider în lansarea DCU. Totuși, Depozitarul central unic dispune de un cadru autonom de guvernare și deci guvernarea sa eficientă nu ține doar de BNM. De exemplu, Consiliul de supraveghere al DCU întrunește membri înaintați de Ministerul Finanțelor, CNPF, dar și un membru desemnat de participanții pieței. Toți membrii Consiliului sunt obligați să acționeze în interesul Depozitarului central unic al valorilor mobiliare și nu trebuie să reprezinte în niciun fel interesele instituțiilor sau autorităților care i-au desemnat.

  •  BNM supraveghează sistemul bancar și este interesat în dezvoltarea acestuia. Pe de altă parte, sistemul bancar, a fost tot timpul segmentul privilegiat și cel mai avansat al pieței financiare din Moldova. Acum nu poate să se întâmple că, odată ajuns Depozitarul sub tutela BNM, piața de capital va rămâne a fi defavorizată în continuare? Adică va fi pusă în condiții inegale de concurență cu sistemul bancar. De exemplu, dobânzile pe depozitele bancare nu sunt impozabile, spre deosebire de veniturile din acțiuni…



Arhitectura sistemului de supraveghere a sectorului financiar trebuie să asigure un cadru viguros de activitate în toate sectoarele, în special când e vorba de riscurile pentru stabilitatea financiară. Este important de ținut sub control încercările participanților pe piață de a folosi în propriul avantaj diferențele de reglementare în diferite sectoare ale sistemului financiar.

Reformele cadrului de reglementare realizate în ultimii ani au vizat eliminarea unui șir de deficiențe profunde. De fapt, cadrul inadecvat de supraveghere a pieței financiare și fragmentarea la nivel de reglementare au jucat un rol în facilitarea fraudei bancare. Totodată, nu aș spune că obiectivul reformelor curente este de a revizui radical cadrul de supraveghere sau de a schimba modelul de supraveghere în sectorul financiar. În materie de activitate de bază pe piața de capital, CNPF își păstrează în continuare rolul de autoritate de supraveghere.

În ceea ce privește impozitarea veniturilor, acest subiect nu ține de domeniul supravegherii sectorului financiar, deoarece aplicarea acestor  instrumente nu ține de activitatea autorităților de reglementare, ci de activitatea autorităților fiscale. Totuși, dacă ne referim la subiectul coordonării la nivel de politici, observăm că la nivel mondial  continuă dezbaterile cu privire la modul cel mai adecvat de reconfigurare a sistemului fiscal pentru a asigura o contribuție echitabilă din partea sectorului financiar, astfel încât să fie acoperite costurile fiscale asociate crizei din sectorul financiar, dar și dezbaterile cu privire la modul în care această reconfigurare s-ar alinia la reformele de reglementare în curs de realizare, dat fiind că ambele aspecte au stat la baza dificultăților cu care s-au confruntat autoritățile în cazul crizelor din sistemul financiar.

 Pentru o țară precum este Moldova, impozitarea veniturilor din capital este o problemă care trebuie privită în primul rând în contextul identificării unui model eficient și echitabil de impozitare a veniturilor, ținând totodată cont de necesitatea de a finanța proiectele ce vor asigura dezvoltarea pe termen lung.

Vă mulțumim pentru interviu

China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic

0

În doar câteva decenii, China a acumulat destulă forță economică pentru a-și proteja interesele regionale și proiecta puterea la nivel mondial. O realizare remarcabilă, ce generează multe temeri, dar și admirație. Concurenții săi occidentali susțin că marele stat asiatic nu este o economie de piață, pentru motive prezentate în articolul anterior. Fără a nega complet criticile privind întârzierea sau inexistența reformelor necesare liberalizării pieței interne, Beijingul se autodeclară economie în curs de dezvoltare, fapt ce i-ar da dreptul la „tratament special și diferențiat” din partea celorlalți membri OMC. Acțiunile chineze și impactul lor global susțin cu greu o asemenea caracterizare:

  • Prin Inițiativa Drumul Mătăsii China încearcă să își construiască, la nivel planetar, accesul la zonele cu resurse naturale esențiale producției, dar și la piețe de desfacere pentru uriașa sa industrie;
  • Pentru țările în curs de dezvoltare se oferă, la pachet, atât proiecte, cât și finanțare, însă practicile de creditare îi fac pe unii beneficiari să invoce „un nou colonialism”;
  • În schimb, în zonele dezvoltate, chinezii își diversifică portofoliul prin achiziții în sectoare strategice, deținând acum participații din Mediterana până la Oceanul Înghețat;
  • China se află totuși într-un punct de inflexiune – capcana venitului mediu, din care doar 10% din țări au ieșit în ultimii 60 de ani. Cum va reuși să evite stagnarea?
  • Soluția adoptată de leadershipul chinez este saltul tehnologic rapid, pentru a fi în avangarda celei de-a patra revoluții industriale, țel realizabil în bună măsură prin îndeplinirea programului Made in China 2025, caracterizat de investitorii europeni ca un plan de substituire a importurilor pe scară largă, al cărui țintă este naționalizarea unor industrii cheie;
  • Metodele de atingere a scopului de mai sus provoacă îngrijorare – transfer forțat de tehnologie prin asocieri obligatorii, achiziții de companii cu posibila coordonare a unor actori statali, sau chiar spionaj economic în care se utilizează o paletă largă de surse, de la unități specializate la mediul academic;
  • Reacția marilor parteneri comerciali – înăsprirea regulilor de verificare și aprobare a investițiilor străine în sectoare strategice. Cel mai recent, în Uniunea Europeană.

Drumul Mătăsii

Anunțată în 2013 de președintele Xi Jinping, Inițiativa Drumul Mătăsii (IDMeste un proiect uriaș de infrastructură, prin care China caută să își construiască accesul terestru și maritim pe de o parte la piețe de desfacere pentru producție, iar pe de altă parte la zonele cu importante resurse naturale. Promisiunile vorbesc de peste 1.000 miliarde de $ ce vor fi investiți de chinezi, peste 70 de țări implicate, peste 4 miliarde de oameni impactați. Agențiile de presă oficiale chineze îl promovează ca pe ca o formă de piață comună pentru țarile din Europa, dar ca pe un fel de Plan Marshall pentru zonele în curs de dezvoltare din Asia de sud-est și Africa. Prima diferență care sare în ochi față de istorica inițiativă americană de sprijin este nivelul dobânzilor. De aici încolo, semnalele de alarmă se tot aprind. Planul Marshal a însemnat acordarea gratuită a peste 90% din fonduri, restul fiind împrumutat la costuri scazute. Finanțările chineze pot ajunge și la dobânzi de 8%, dar au două mari avantaje – nu par să pună accent pe capacitatea de rambursare a debitorului și nici să fie deranjate de existența corupției.

Prezentăm mai jos, după cum au fost relatate de presa regională și internațională, câteva exemple de proiecte asociate cu IDM (le puteți urmări pe harta detaliată deaici).

Începem cu Portul Hambantota, în Sri Lanka – Proiectul modernizării portului a fost considerat inutil de la bun început, țara avea deja un port similar în Colombo, totuși a fost finanțat cu un împrumut de 300 milioane $ la o dobândă de peste 6% de la Export and Import Bank of China. Aflată în imposibilitatea de a plăti și zguduită de un uriaș scandal de corupție, Sri Lanka cedează 80% din port către China Merchant Port Holdings Company, pe o perioadă de 99 de ani. Unele surse afirmă că guvernul președintelui Rajapaksa a reușit să ofere chinezilor o dobândă mai mare decât fusese solicitată. Caz clasic de “negociere inversă”. China căpăta acces la o poziție strategică în Oceanul Indian, la mijlocul căilor de transport dintre strâmtoarea Ormuz și strâmtoarea Malacca (prin cele două puncte trece peste o treime din petrolul transportat la nivel global pe apă și uscat).

În Malaezia, premierul Mahathir Mohamad a întrerupt proiecte de 30 miliarde $, aflate în derulare cu constructori de stat chinezi și vorbește de o nouă formă de colonialism. Există suspiciuni majore de corupție la adresa guvernării anterioare. Vecinii de la sud, Indonezia, au avut alegeri prezidențiale în aprilie, în centrul disputelor electorale regăsindu-se linia ferată de mare viteză dintre Jakarta și Bandung, construită de firme chineze. Cele două țări sunt despărțite de strâmtoarea Malacca, al doilea cel mai important punct de tranzit mondial pentru petrol și calea de acces la Marea Chinei de Sud.

Coridorul Economic China-Pakistan cuprinde multiple proiecte finanțate de China cu dobânzi de până la 8%, deși Pakistanul avea deja probleme grave cu datoria publică. Inițial, CECP trebuia realizat cu monopol chinez, dar Pakistanul a reușit să implice recent și țările din Golf în proiect, în special în portul Gwadar, din apropierea graniței cu Iranul. Tot în Asia de Sud și zona Oceanului Indian, chinezii mai au două proiecte cu probleme: portul Kyaukpyu din Myanmar și Podul Prieteniei din Insulele Maldive.

În Africaproiectul Căii Ferate Djibouti din Etiopia a fost făcut de un consorțiu chinez de stat, care are acum drepturile de operare pentru următorii ani. Conform mai multor surse, Exim Bank-ul chinez a finanțat aproape 70% din proiect. În 2016 deja începuseră rambursările la împrumut, deși calea ferată s-a deschis cu greu abia doi ani mai târziu. Djibouti este situat într-o zonă cheie pentru rutele comerciale, strâmtoarea Bab el Mandeb fiind al patrulea cel mai important punct de tranzit pentru petrol la nivel mondial. SUA, Japonia, Franța și Italia dețin permanent trupe aici. Tot aici, China a deschis în august 2017 prima sa bază militară navală din străinătate.

Salt în Europa, în Muntenegru – autostrada până la Bar[2]. Proiectul are ca scop conectarea țărmului muntenegrean al Adriaticii cu Serbia, trecând prin munți. Costul primei părți (finalizată) este estimat la aproximativ 20% din PIB-ul țării. Pentru finanțarea acestei faze a fost contractat un împrumut chinezesc. Datoria publică a explodat, forțând guvernul să crească taxele și să înghețe salariile. Pentru realizarea părții a doua s-a abandonat ideea unui nou credit și se va merge, se pare, pe soluția unui parteneriat public-privat (PPP) cu constructorul primei părți, China Road and Bridge Corporation. FMI și BEI avertizaseră din start că acest proiect nu este creditabil și că Muntenegru ar face mai bine să aștepte aderarea la UE și accesul la fonduri structurale. Ca atare, relateaza Reuters, chinezii au plătit profesorii de economie de la Universitatea Muntenegru pentru realizarea unui nou studiu de fezabilitate, care a concluzionat că proiectul e totuși viabil. Studiul rămâne secret, chiar și pentru membrii Parlamentului.

Cam la 800 km nord de Bar se află  portul italian Trieste. În martie Italia a semnat un memorandum de colaborare cu China, fiind astfel prima țară din G7 care participă la Drumul Mătăsii. În cadrul memorandumului, China Communications Construction Company (CCCC) va moderniza și gestiona porturile Genova și Trieste. Problemele financiare ale Italiei sunt cunoscute, atât SUA cât și UE avertizând asupra pericolelor unor astfel de înțelegeri cu Beijingul. Ministrul de externe german Heiko Maas a lăsat la o parte tonul diplomatic, afirmând că țările care au impresia că pot face afaceri inteligente cu chinezii “se vor trezi că au devenit dependenți”. Nici în guvernul italian nu există unanimitate în privința acestei colaborări.

Modelul de înaintare pe Drumul Mătăsii pare a fi unul de tipul „capcanei datoriilor” (debt-trap diplomacy). Sunt împrumutate țări mici sau aflate în dificultăți financiare, din zone geografice strategice, cu standarde anticorupție reduse sau având puțină expertiză în gestionarea de mari proiecte. De multe ori e greu de spus dacă finalitatea este recuperarea datoriei sau câștigarea controlului asupra unor resurse minerale (bauxită, cupru, nichel, beriliu, titaniu etc.), piețe de desfacere, respectiv active importante (porturi, aeroporturi, căi ferate, conducte de gaze, etc.), adesea cu injecții minime de capital, raportate la dimensiunea creditorului.

Center for Strategic and International Studies caracterizează inspirat sinergia dintre Drumul Mătăsii și împrumuturile chineze – „Game of Loans”.

Achiziții strategice în Europa

Pe lângă cazurile de mai sus, actorii statali chinezi, direct sau prin intermediari, fac investiții în companii sau active din Europa și SUA, orientate preponderent în domenii cheie: infrastructură, transport, imobiliare, tehnologie.

Trieste nu este primul și nici singurul punct strategic european în care China își face simțită prezența. În Grecia, portul Pireus este deja controlat de China Ocean Shipping Co. În România sunt prezenți prin Cofco Co, care a cumpărat unul din marii operatori portuari din portul Constanța. De asemenea, investitorii chinezi par să fi dezvoltat o adevarată pasiune pentru Londra și fotbalul englez. Dețin acțiuni la Manchester City, Aston Villa, Southampton, Hull City, Wolverhampton.

De fapt, companiile de stat chineze dețin deja participații la 13 porturi din Europa, din Grecia până în Spania, Belgia și Olanda. Bloomberg estimează achizițiile și investițiile chineze pe bătrânul continent la 318 miliarde $ în ultimii 10 ani, cea mai mare fiind cumpărarea elvețienilor de la Syngenta – 46,3 miliarde $ pentru unul din cei mai importanți producători de pesticide din lume (o sinteză excelentă cu date și grafice interactive găsiți aici ; recomandăm vizualizarea pe laptop sau desktop).

Drumul Arctic

Ambițiile nu se opresc la rutele comerciale tradiționale. Firme chineze de stat au candidat pentru a finanța și construi 3 aeroporturi internaționale în Groenlanda, punct strategic în Atlanticul de Nord, unde U.S. Air Force deține baza militară de la Thule. A fost nevoie de intervenția Pentagonului pe lângă Danemarca pentru a-i bloca. Poate că nu era o mutare ce urmărea obiective militare, ci doar o componentă a celei de-a treia axe a IDM: în ianuarie 2018 China a anunțat intenția de a dezvolta un Drum Arctic al Mătăsii.Transportul prin nord, prin Oceanul Arctic are sens, timpul s-ar reduce la jumatate față de ruta Suez, în plus ar evita punctele de tranzit (choking points) controlate de SUA și aliatii lor. În iulie 2018 Rusia a livrat Chinei pe această cale primul transport de LNG (gaz lichefiat). Mai mult, oferă asistență pentru a rezolva problema aprovizionarii pe timp de iarnă prin Oceanul Înghețat. Pe lângă construcția terminalelor LNG de la Yamal, în asociere cu China și francezii de la Total, Rusia a acceptat să colaboreze la fabricarea primului spărgător de gheață chinez cu propulsie nucleară (rușii sunt singurii deținători ai unui asemena vas).

Acestea nu sunt caracteristici comportamentale ale unei economii imature. Având în vedere dimensiunea și acoperirea globală pe care fluxurile de capital și investițiile chineze le-au căpătat în ultimii ani, China nu poate fi tratată ca o economie în curs de dezvoltare obișnuită. Nu e mai puțin adevărat că, la acest moment, uriașa țară asiatică se află într-un punct de inflexiune.

Capcana venitului mediu

În Decembrie 1978, Deng Xiaoping a preluat puterea și China a început deschiderea, schimbând direcția treptat dinspre centralismul de tip sovietic înspre economia de piață. În 2001 a devenit membră a Organizației Mondiale a Comerțului. Evoluția nivelului de trai al unei țări cu asemenea dimensiune, într-o perioadă atât de scurtă, nu are precedent în istorie. La începutul reformelor lui Deng Xiaoping, 9 din 10 chinezi trăiau cu mai puțin de 2$ pe zi. Patruzeci de ani mai târziu, doar 1 din 100 se mai află sub limita sărăciei extreme, la o populație de 1,4 miliarde de persoane. E și un efect al statutului de fabrică a lumii. Industria chineză deține cote importante de piață în aproape toate sectoarele tradiționale, însă o bună parte din producția industrială este încă tributară consumului ridicat de energie, poluării excesive și generează o valoare adaugată redusă.

În ultimii ani, preocuparea principală a decidenților și economiștilor chinezi a fost evitarea capcanei venitului mediu (middle income trap). Aici se află țările care au atins un venit mediu pe cap de locuitor între 1/3 și 2/3 din cel regăsit în SUA. EU Chamber of Commerce in China menționează că din 101 țări care aveau acest nivel în 1960, doar 13 au reușit să îl depășească. Celelalte 88 au eșuat, nu au fost capabile să adopte reformele necesare și în final au ajuns la stagnare. China dorește să treacă la stadiul următor, la fel cum Japonia și Coreea de Sud au reușit în ultimii 60 de ani.

Una din șanse ar putea fi cea de a patra revoluție industrială, ce ar avea loc acum la nivel global. Prima s-a realizat odată cu dezvoltarea producției mecanice pe baza apei și  aburului, a doua prin adoptarea producției în masă fundamentată pe electricitate, a treia prin automatizare cu utilizarea electronicii și a tehnologiei informației. Cea de a patra ar însemna digitalizarea accentuată a producției cu ajutorul sistemelor ‚ciber-fizice’ în care soluțiile tip big data și stocarea cloud permit ca informația să fie pusă la dispoziție și analizată de-a lungul a întregi lanțuri de producție, pe baza interacțiunii în rețele a oamenilor și roboților. Beijingul vrea nu numai să prindă acest tren, ci să-l conducă.

China se confruntă în prezent cu două probleme: concurența din partea altor economii emergente de mari dimensiuni, precum India și Brazilia, care încep să ofere aceleași avantaje pentru investitori și o serioasă problemă demografică –populația care îmbătrânește. Forța de muncă eligibilă (15-59 de ani) a scăzut între 2013 și 2015 cu aproape 10 milioane de persoane. Ca atare, s-a hotărât renunțarea la politica unui singur copil. În plus, odată cu creșterea nivelului de trai și a accesului la informație, așteptările se modifică, probabilitatea ca noile generații să accepte sacrificiile părinților scade, iar riscul revoltelor împotriva regimului sporește. Chinezii acționează de obicei pe termen lung, dar în acest caz durata lungă pare să fie percepută ca inamic.

Preocuparea pentru calea pe care economia țării ar trebui să o urmeze în următoarele decenii ocupă un loc central în dezbaterile academice de la Beijing. În noiembrie 2016, dialogul dintre profesorii Zhang Weiying și Justin Lin Yifu a fost urmărit online de 1 milion de privitori. Lin, fost economist șef la Banca Mondială, deținător al unui doctorat la Universitatea din Chicago, argumentează în favoarea unei politici industriale ghidate de stat pentru a putea ajunge din urmă și concura țările dezvoltate. Zhang, absolvent al Oxford University, susține piața liberă și antreprenoriatul, subliniind că politicile industriale de stat duc doar la ineficiență și distorsiuni în economie. Viziunea oficială pare să concorde cu varianta lui Lin.

Made in China 2025 – Planul pentru saltul tehnologic

Acum patru ani guvernul chinez a lansat o inițiativă care să susțină și promoveze tehnologiile și industriile avansate. Intitulată Made in China 2025 (MiC2025), aceasta stabilește obiective ambițioase pentru dezvoltarea a zece industrii, de la noi materiale și utilaje agricole până la tehnica aero-spațială, vehicule electrice și tehnologie IT de ultimă generație; presupune miliarde de $ investiții și este doar prima dintre cele trei părți ale unui plan ce urmărește ca până în 2049 (100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez) China să se numere printre liderii mondiali ai producției și tehnologiei. De exemplu, se dorește ca 40% din materialele și componenetele de bază să fie fabricate în China până în 2020; până în 2025 se dorește să se ajungă la 70%.

Un asemenea plan intră în contradicție cu declarațiile chineze privind intențiile de liberalizare, subliniate la Davos în 2017 de către președintele Xi. După cum noteaza EU Chamber of Commerce in China, MiC2025 este de fapt „un plan de substituire a importurilor pe scară largă, al cărui țintă este naționalizarea unor industrii cheie”. Concluziile sunt preluate și confirmate de autoritățile americane: China încearcă prin acțiune centralizată să înlocuiască produsele străine cu cele naționale pe piața locală și să pregătească terenul pentru ca producătorii proprii de tehnologie să cucerească piața globală. Cercetarea și dezvoltarea independentă presupune însă investiții importante și mai ales timp. Varianta mai rapidă și mai puțin costisitoare – transferul de tehnologii, chiar prin metode controversate.

Pentru a nu plictisi cititorii, încercăm un rezumat al multiplelor practici privitoare la transferul forțat de tehnologie, așa cum sunt ele prezentate în diferite surse. Două căi principale se disting, fiecare cu subdomenii: Absorbție (prin Asocieri obligatorii și Spionaj) și Achiziții(făcute de Companii sau Fonduri de Investiții controlate direct sau indirect de stat).

Asocierile obligatorii

Pentru a putea intra pe piața chineză, investitorii sunt obligați să accepte asocieri tip Joint Venture (JV) cu firme chineze, cedând drept de decizie, acces la inovații și drepturile de utilizare;

Exemplu: Dongfeng Motor Group, unul din cei mai mari producători auto, controlat de stat, este implicat în JV cu Peugeot, Citroën, Honda și producătorul american de componente auto Dana. Ca asociat, Dongfeng are acces la tehnologia si inovațiile celor menționati. Multe companii americane au deschis procese reclamând transferuri forțate de tehnologie – American Superconductor CorporationCorningDuPontEli LillyGeneral Motors, etc.

Pe lângă asociere, pentru acces pe o anumită piață mai este necesară și obținerea unor drepturi de licență; legal, partea chineză se ocupă de licențiere. În plus, capătă dreptul de a utiliza tehnologia după cum doresc și de a aduce îmbunătățiri; acestea pot fi folosite pe termen nelimitat de către chinezi, dar limitat (de ex. doar 5 ani) de către străini. Practic, dacă investitorul străin aduce o tehnologie pe care a dezvoltat-o (cu costurile aferente) în 15 ani, partea chineză capătă acces imediat. Dacă apar îmbunătățiri realizate în China, rezultatul e interpretat ca fiind o nouă tehnologie, asupra căreia chinezii au copyright nelimitat pe piața națională, în timp ce străinii doar 5 ani. E ca și cum ai ceda inovație în rate. În plus, riscurile legale (procese din partea beneficiarilor) asociate utilizării unei noi tehnologii revin complet părții străine. Asimetrii.

O altă nemulțumire a investitorilor străini se referă lalocalizarea în China a centrelor de Cercetare-Dezvoltare. După cum notează US Chamber of Commerce, prin Legea Securității Cibernetice companiile sunt de multe ori obligate să păstreze baze de date în China și au bariere la a transfera informațiile proprii în exterior.

În cadrul asocierilor JV, Partidul Comunist Chinez își face simțită prezența până la nivelul deciziei din consiliile de administrație, chiar în cazul companiilor private. Într-un remarcabil studiu privind „capitalismul de stat” practicat de chinezi, profesorii Wentong Zheng si Curtis Milhaupt de la Columbia Law School arată că 95 din primele 100 de firme chineze după venit și opt din primele 10 firme chineze de internet au fost înființate sau sunt controlate de un actual sau fost membru al unei organizații politice comuniste. O mare parte a companiilor percepute ca fiind private sunt de fapt controlate de Statul chinez  printr-o rețea complexă de acționari (de exemplu ZTE). Știrea că Jack Ma, cel mai cunoscut miliardar chinez și fondatorul Alibaba, e membru al PCC din anii ʹ80 a provocat stupoare doar în Vest. Pentru generația decrețeilor est-europeni sună familiar.

Spionaj economic

Relatări din presa asiatică estimează numărul de agenți de informații ai Ministerului Securității Statului chinez activi în străinătate la 40.000, în timp ce local ar fi menținuți peste 50.000. Această forță este sprijinită de celebra Unitate 61398 din cadrul Armatei Populare de Eliberare (APE). Compania de securitate cibernetică Mandiant descrie sistemul de comandă și control pentru spionaj cibernetic, complet instituționalizat în cadrul APE și având peste 100.000 de subordonați. Exemple de spionaj industrial, unele terminate cu condamnări: Sinovel, Micron, Lanxes, IBM, Operatiunea Aurora, etc.

Dar cel mai spectaculos caz, desprins parcă din seria Mission Impossible, este cel documentat de Bloomberg, referitor la microcipul implantat din construcție în placa de bază a serverelor Elemental. Nu numai că acestea din urmă sunt utilizate de mari companii precum Apple, dar puțin a lipsit pentru a ajunge în noul centru big data pe care Amazon îl construia pentru CIA.

În afară de rețetele clasice de colectare de date, mai nou sunt analizate și tactici neconvenționale de accesare a informațiilor ce pot aduce avantaj tehnologic: studenții și profesorii/ cercetătorii. Directorul FBI, Christopher Wray, confirma în timpul unor audieridin Senatul american, preocuparea agențiilor de intelligence cu privire la utilizarea mediului academic ca sursă de colectare de informații – „Nu numai în orașele mari, ci și în cele mici. În toate disciplinele. Iar gradul de naivitate al sectorului academic pe acest subiect constituie o problemă în sine.” În timp ce mari actori economici chinezi construiesc centre de cercetare în California (Huawei – Berkley University) statul chinez lansează programe de atragere a cercetătorilor sau  profesorilor din domenii de interes, urmărind ca aceștia să-și aducă în China cunoștințele, chiar dacă asta ar însemna dezvăluirea unor informații secrete sau încălcarea reglementărilor de export. Un astfel de exemplu – Programul celor 1000 de Talente. După ce a intrat sub lupa comunității de informații americane, oficialitățile chineze au trecut la ștergerea de pe website-uri a referirilor la program și a identității participanților.

Costurile estimative ale spionajului industrial variază între 200 și 600 miliarde de $ anual. Generalul Keith Alexander, fost sef al NSA, concluziona că spionajul industrial și furtul de proprietate intelectuală reprezintă „cel mai mare transfer de bogăție din istorie”.

Investiții Străine Directe – cu aprobare de la stat

Investiția în cercetare și inovare solicită mult capital, dar mai ales timp. Pentru a crește viteza de recuperare față de economiile avansate și a arde etapele, companiile chineze cumpară firme occidentale deja dezvoltate, cu zestrea tehnologică aferentă. În sine, e o strategie acceptabilă, utilizată și de corporații europene sau americane. Problema o constituie faptul că, în spatele tranzacțiilor este de cele mai multe ori prezent puternicul stat asiatic, prin control, planificare sau finanțare.

Consiliul de Stat (Guvernul chinez) controlează și dirijează investițiile în străinătate spre anumite sectoare favorizate (prin Catalogul de Investiții), mai ales din zona noilor tehnologii. Comisia de Dezvoltare și Reformă (NDRC, un fel de Consiliu al Planificării), alături de Ministerul Comerțului (Mofcom) selectează și prioritizează în ce proiecte, domenii, țări vor avea loc investiții externe. Circulația capitalului este restricționată, tranzacțiile externe și destinațiile fiind supuse aprobării și controlului  Băncii Centrale, prin puternica Administrație de Stat pentru Rezervele Valutare (SAFE). Desigur, nu pot fi verificate absolut toate ieșirile de capital și investitorii privați caută de multe ori diversificarea portofoliilor în economiile americană și europeană tocmai ca o masură de a se pune la adăpost de situația politică de acasă.

China Investment Monitor al celor de la Rhodium Group apreciază totalul  tranzacțiilor chineze realizate în SUA, din 2000 până în 2018, la 140,5 miliarde $, grosul lor fiind direcționate în special în California, New York State, Texas. Sectorial, jumătate sunt concentrate în imobiliare/industria ospitalității, sectorul IT&C și al energiei. Pe locul patru, la egalitate, se află industria divertismentului și agricultura, deși în cazul ultimei ponderea este influențată de o tranzacție majoră, achiziția celui mai mare procesator american de carne de porc, Smithfield Foods. Interesul investitorilor asiatici asupra anumitor sectoare a evoluat în timp. Dacă la începutul anilor 2000 erau vizate resursele naturale, între 2010 și 2013 capitalul s-a orientat spre sectorul energetic, odată cu boomul american al noilor tehnologii extractive (fracking, shale). Tot din 2010, se înregistrează un focus clar asupra sectoarelor cu valoare adaugata sporită și intensive în inovație.

Din totalul investițiilor, peste 95% au constituit achiziții de companii existente (FDI). Investițiile în proiecte noi  (VC –Venture Capital), pentru ridicarea de fabrici, centre de cercetare sau chiar dezvoltări imobiliare abia s-au apropiat de 5%.

Hazard sau coordonare ?

Dincoace de Atlantic, în Europa, activitatea investițională a Beijingului este chiar mai febrilă. Bloomberg estimează că în ultimii zece ani a fost cu 45% mai mare decât în SUA. Și pentru că le diable se cache dans le detail, e utilă studierea câtorva cazuri concrete.

Cea mai mare tranzacție sino-europeană de până acum, vânzarea elvețienilor de la Syngenta din 2016, pentru peste 45 miliarde $, nu a fost ferită de controverse. Uriașa companie specializată în tehnologia semințelor și pesticidelor, cu afaceri pe mai multe continente, nu a fost cumpărată de o altă firmă agricolă, cum era de așteptat, ci de ChemChina, companie de stat cu activități în domeniul produselor chimice, cauciucurilor și anvelopelor (tocmai îi achiziționaseră pe italienii de la Pirelli). Încă din 2016 au fost voci ce avertizau că de fapt cei interesați ar fi fost SinoChem, tot o companie chineză de stat, dar cu obiect de activitate asemănător cu cei de la Syngenta, însă o ofertă din afara domeniului ar fi avut drept scop evitarea de investigații antitrust din partea europenilor. În prezent, se discută din ce în ce mai insistent despre o fuziune între ChemChina și SinoChem. Firmele nu confirmă, dar un director executiv de la SinoChem conduce deja operațiunile din China ale Syngenta. Sinergii.

Producătorul german de echipamente semiconductoare Aixtron a primit o comandă importantă de la San’an Optoeloctronics din Fujian. În ultimul moment, comanda a fost anulată, provocând firmei germane dificultăți financiare majore. Din fericire, Fujian Grand, fond de investiții chinez, a făcut rapid o ofertă de preluare salvatoare. La o privire mai atentă, s-au descoperit legături între San’an și Fujian Grand, mergând până la implicarea autorităților locale chineze în acționariatul celor două companii, desigur, prin intermediari. Președintele Obama a blocat achiziția părtii americane a Aixtron, drept urmare și guvernul german, luând în calcul noile informații, și-a retras aprobarea. Aixtron produce componente ce au și utilizare militară, printre altele la sistemele de rachete Patriot.

Protejarea sectoarelor strategice

Există multe asemănari între comportamentul investițional chinez din Statele Unite și cel din Europa. Totuși, o deosebire iese în evidență: în SUA ponderea investițiilor o dețin actorii privați (cel puțin privați la prima vedere), în timp ce în Europa situația este inversă, majoritatea tranzacțiilor sunt făcute direct de către companii chineze de stat. Poate pentru că regimul de evaluare și aprobare a investițiilor străine este mult mai puțin sever, pe alocuri inexistent la nivel comunitar.

În ultima perioadă, chiar și prezența capitalului chinez în zona afacerilor emergente sau de mai mică anvergură (Venture Capital) a intrat în atenția Pentagonului. DIUx estima că în perioada 2015-2017 ajunsese la 16% din totalul tranzacțiilor de acest tip. În 2018 s-a atins un nou record (+30% față de anul anterior).  Tehnologiile vizate sunt considerate fundamentale pentru viitoarele inovații: inteligență artificială, vehicule autonome, realitate virtuală, robotică, etc. Dincolo de aspectele comerciale, acestea sunt tehnologii pe care armata americană se bazează pentru a-și menține superioritatea în viitor: tehnologii cu «dublă utilizare» (dual-use technologies), ce pot fi utilizate pentru scopuri civile, dar și militare. Efectele acțiunilor economice chineze din ultimii ani depășesc aria avantajelor comerciale în sens larg, intrând în zona expansiunii și controlului strategic.

În septembrie 2017, în discursul său privind Starea Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei, evoca necesitatea verificării investițiilor făcute de companii străine deținute de actori statali care vor să cumpere un port european, o parte din infrastructura energetică sau o firmă de tehnologie pentru sectorul apărării. „Nu suntem adepți naivi ai comerțului liber. Europa trebuie să-și apere întotdeauna interesele strategice. […]E o responsabilitate politică să știm ce se întâmplă în curtea noastră, pentru a ne putea proteja securitatea colectivă dacă e nevoie”.

Doi ani mai târziu, în martie 2019, Uniunea Europeană adoptă Regulamentul 452,ce stabilește un cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune. Decizia finală de a bloca o asemenea investiție va reveni totuși statelor membre. Canada, Japonia, Australia, China, au deja instituții funcționale cu acest rol. În Statele Unite, CFIUS funcționează din 1975.

Daniel Mușat, Contributors.ro

Daniel Mușat este economist, deținător al unui Master în Studii Europene. Pasionat de istoria ideilor.
”Mi-aș dori mai mult empirism și mai puțin scientism în viața publică. ”