Pronosticul îi aparține vice-președintelui Parlamentului Alexandru Sliusari, care anunță într-o postare pe Facebook că mai mulți oameni de afaceri din diferite domenii l-au informat că situația în economie este mai gravă, decât s-a așteptat.
Potrivit lui Sliusari, până în prezent niciun agent economic nu a primit vreun sprijin financiar de la stat. Companiile n-au obținut nici măcar restituirea impozitelor și contribuțiilor aferente salariilor în conformitate cu decizia Comisiei pentru Starea Excepțională din 10 aprilie, curent deoarece procedura este una extrem de biurocratică.
Sliusari spune că antreprenorii nu pot obține certificatele de forța majoră întrucât Guvernul blochează modificările corespunzătoare în legislație. Și așa cum, de cealaltă parte oamenii de afaceri sunt presați de creditori, fără restructurarea datoriilor vom avea anul curent mii de întreprinderi falimentate.
Totodată, vice-speakerul spune că foarte mulți patroni sunt nevoiți să impună salariații să scrie cereri de demisie. Entitățile, care au rezistat în martie – aprilie și au introdus regim de șomaj tehnic în așteptarea suportului statului, deja nu pot suporta criza financiară.
”La 1 iunie cred că vom avea doar oficiali undeva 70-80 de mii de șomeri. Neoficial acest număr va depăși 200 de mii”, estimează Sliusari.
Acesta conchide că țara se află în preajma unei catastrofe social-economice în condițiile unor relațiilor aproape ostile ale autorităților cu partenerii externi și este condusă de un guvern rupt de realitate.
”Avem nevoie de un executiv anticriză, responsabil, antioligarhic și proeuropean”, spune Sliusari, adăugând că Platforma DA este gata să-și asume povara guvernării.