Programul de stat „Prima Casă” devine mai accesibil pentru potențialii beneficiari. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi în lectură finală proiectul de lege privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”.
Potrivit ministrului finanțelor Serghei Pușcuța, scopul proiectului este de a extinde numărul cetățenilor care vor beneficia de credite ipotecare parțial garantate de stat și care vor primi compensații din buget în cadrul programelor de compensare demarate în cadrul Programului.
De suportul programului acum vor putea beneficia mai multe categorii de cetățeni.
A fost majorată limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accede în program de la 45 ani la 50 ani. De asemenea, a fost micșorată cota participației proprii inițiale de la 10% până la minim 5% din prețul de procurare a locuinței.
Totodată, a fost înlocuită condiția privind lipsa imobilului sau spațiului locuibil deținut în proprietate nu mai mare de 9 m2 per membru de familie, cu acordarea posibilității de a accede în Program pentru persoanele fizice care dețin imobil în proprietate dar intenționează să-și îmbunătățească condițiile de trai prin procurarea de locuință care depășește ca suprafață proprietatea deținută.
De asemenea, proiectul de lege prevede includerea în categoriile beneficiarilor de compensații și a persoanelor care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului în martie 2018.
Menționăm că, pentru anul 2020, pentru implementarea Programului de stat ”Prima casă” au fost prevăzute 70 milioane lei, inclusiv 50 milioane lei pentru eventuala onorare a garanțiilor de stat în cadrul programului, iar 20 milioane lei pentru acordarea compensațiilor în cadrul programelor de compensare derulate pentru beneficiarii Programului.