Rothschild ar putea rata preluarea gestionării aeroportului. Autoritățile nu vor înregistra noul proprietar al Avia Invest

0
1992

Cel puțin așa afirmă Președintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice, Igor Munteanu.

În cadrul unei conferințe de presă acesta a declarat că preluarea activelor Avia-Invest de către orice grup financiar străin, în speță Rothschild, nu poate avea loc dacă această acțiune prejudiciază interesele statului, declanșând imediat refuzul Camerei Înregistrării de Stat și nulitatea acestor tranzacții făcute în legătură cu bunurile și interesele statului.

Munteanu spune că această presupusă tranzacție creează noi circumstanțe agravante și riscuri de funcționare a AIC ceea ce ridică dubii asupra bunelor intenții ale afaceriștilor din spatele ei.

Vom întreprinde măsuri urgente de securizare a intereselor statului asupra singurului aeroport din țara noastră, care ne aparține de drept și afectează securitatea , apărarea și libera circulație a cetățenilor.

Fiind întrebat cât de posibilă este anularea contractului de concesiune, Munteanu a menționat că în prezent singurul proprietar al aeroportului este Republica Moldova și interesul public trebuie să prevaleze.

”Tranzacția din 2013 a fost făcută în scopul modernizării unor servicii și nu în scopul înstrăinării acestui bun. Respectiv, orice contract poate fi reziliat. Este o normă cunoscută de toți juriștii că există prevederi , care asigură proprietarul de drept să-și apere interesele”, a menționat președintele comisiei.

Totodată, Igor Munteanu a ridicat întrebarea privind sechestrul asupra activelor Avia-Invest, solicitate de către el la 12 august.

”Atragem atenția Procurorului general Interimar dl Robu și directorului CNA, dl Flocea, sesizați la 12 august că au obligația de a se expune prin ordonanță asupra aplicării sechestrului pe activele Avia-Invest, aferente  activităților de concesionare a Aeroportului, oprind orice tranzacție, care ar implica Camera Înregistrării de Stat. Aceste măsuri de asigurare prin sechestru și interdicție asupra bunurilor concesionate în 2013 dar și a celor rezultate din acțiunile ilegale, se impun de urgență, reprezentând acțiuni legitime și legale în vederea refacerii unui prejudiciu adus statului prin încheierea unui contract păgubos din start.

Munteanu a precizat că măsuri urgente înseamnă cele luate în timp de 24 de ore pe când, de la depunerea sesizării au trecut 264 de ore.

”Nu am fost informat de către Procuratură și CNA despre acțiunile întreprinse și mă simt obligat să le reamintesc celor doi conducători că sunt responsabili în fața Parlamentului pentru inacțiuni ori lipsă de cooperare pe acest subiect”, spune deputatul.

Munteanu a cerut celor două instituții să se ocupe fără întârziere de transmiterea tuturor documentelor solicitate, în caz contrar aceste întârzieri ar putea fi interpretate drept sabotare a investigației.

”Vreau să vă asigur că ancheta parlamentară continuă cu stabilirea mecanismului care poate declanșa nulitatea contractului”, a   menționat președintele comisiei de anchetă.

Totodată, Munteanu a cerut oficialilor, inclusiv celor din Guvern să se abțină a se expune pe acest subiect atât timp cât el se află sub anchetă parlamentară.

Amintim că marți, la o zi după anunțul că o firmă a lui Nathaniel Rothschild a devenit deținătoarea a 95% din Avia-Invest, compania concesionară a aeroportului, ministrul economiei Vadim Brânzan a convocat o conferință de presă în care a anunțat că procedura de reziliere a acordului de concesiune va dura ani buni și statul va cheltui bani enormi într-un litigiu iminent. Însă, între timp, el a declarat că ar putea renegocia cu noul proprietar al Avia-Invest unele prevederi ale acordului de concesiune.