Despre cum parcurge această perioadă, care a dat peste cap întreaga economie globală, ne relatează Tudorel Moraru, investitor Excel Manufacturing.
- Dle Moraru, cum v-a afectat pandemia COVID-19?
La începutul carantinei am stopat producerea de combinezoane de unică folosință. Am reluat producția cu alte mărfuri, în special, costume de protecție și măști, pentru că de acum încolo această mască va fi acel lucru cu care va trebui să ne obișnuim. Suntem foarte flexibili, ne-am reorientat imediat. Pe angajații noștri i-am învățat să lucreze cu orice mașină de cusut.
Am dorit să aducem tehnică performantă de confecționat măști, care ar permite ca doi oameni să facă câte 150 de măști pe minut. Avem furnizori să ne livreze și utilajul, și materia primă. Putem face circa 4-5 milioane de măști pe lună, însă Moldova nu are o piață de consum pentru astfel de volume, iar să exportăm măști nu se permite. De aceea, suntem orientați acum spre export de combinezoane de protecție.
În același timp noi vreau să extindem producția, realizând fețe de masă de unică folosință din material special. Țările unde vor reîncepe turismul, vor avea nevoie de zeci de milioane de produse de acest fel.
- În noile situații, de ce suport din partea statului ar avea investitorii?
În Moldova se mai lucrează în unele cazuri la negru. Din punctul meu de vedere, și oamenii pierd și statul pierde, dar și investitorii pierd.
Toți banii pe care îi primesc angajații companiei noastre, sunt transferați pe carduri. Doar pentru salarii, plătim lunar, la buget taxe de peste două milioane de lei. Angajații au un bonus de 30% pentru îndeplinirea targeturilor, concedii plătite și toate beneficiile unei angajări legale. În același timp, avem oferte la bursa de muncă pentru 500 de potențiali angajați, în timp ce fabricile care activează ilegal sunt pline. Apare întrebarea, eu cu 6000-7000 de lei salariu nu am pe cine să angajez, în timp ce alte firme care plătesc, conform documentelor 2000 de lei, sunt pline cu angajați.
Principiile de transparență sunt principii pe care se bazează economiile occidentale. Ele sunt și un produs “de export”
În primul rând noi venim cu tehnologii și atitudine. Principii de lucru pentru ca să crească productivitatea muncii și calitatea, respectiv, automat să crească și venitul. Diferența între un investitor care vine și închiriază un spațiu și un investitor care vine, cumpără și dezvoltă este mare. Pentru că un investitor străin care închiriază, poate să tragă o țeapă statului și oamenilor, și-a luat valiza și a plecat. Însă un investitor care vine și investește, cumpără un imobil și dezvoltă o afacere prosperă, mi se pare că e unul responsabil și un strateg cu planuri de afaceri de durată.
Investitorii încearcă să schimbe regulile reieșind din normele internaționale. Compania noastră este supusă auditului de 20 de ori pe an, pentru că mai mulți clienți cu care lucrăm, fiecare brand, ne trimit, minim, câte un audit social și unul tehnic. Ceea ce înseamnă că cel puțin de două ori pe an ei vin și controlează fabricile.
Verifică ce salarii oferim, ce condiții de muncă avem. Dacă respecți regulile de securitate a muncii, antiincendiare, de nediscriminare etc. Fac interviuri private cu oamenii. Îi întreabă cum se poartă managementul cu ei și dacă sunt ok cu condițiile de muncă. Și dacă nu respectăm regulile acestea, suntem sancționați sau, în cel mai rău caz, ne întrerup contractul.
- Care sunt perspectivele investițiilor în Republica Moldova în noile condiții?
Ce ține de perspective, la ora actuală, foarte multe companii cu care vorbesc și-au schimbat optica față de China și Asia. Au decis că este mult mai bine să nu-și pună ouăle într-un singur coș. De exemplu Japonia, are la momentul acesta un buget de peste 700 milioane de dolari pentru țările care vor să dezvolte tehnologii sau să producă cu tehnologie japoneză, substituind pe cele procurate din China.
- Cum prognozați dezvoltarea afacerii după pandemia COVID-19?
Pe piața pe care noi activăm nu avem o teamă ce ține de cerere, la noi problema este cu cine vom lucra. Forța de muncă este cea mai importantă. Putem fi azi cu fabrica plină de comenzi iar mâine să se închidă pentru că vine un singur angajat bolnav infectat de COVID-19, motiv pentru care suntem foarte precauți și oferim condiții la locul de muncă, astfel ca să avem continuitate și consecvență în afacerea noastră, indiferent de crize.
“Interviul face parte din campania de mulțumire adresată investitorilor străini din Republica Moldova care pe perioada pandemiei au demonstrat un simț înalt de responsabilitate socială, un model de grijă pentru angajați și proactivitate în reconceptualizarea activității. Campania este lansată de Agenția de Investiții cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ Moldova cu suportul financiar al Guvernelor Germaniei și Elveției’’.