Dacă ar primi lunar un salariu de 13450 de lei, acest fapt i-ar determina să rămână în țară și să nu emigreze pe majoritatea moldovenilor. Concluzia îi aparține expertului Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, și a fost făcută în baza unui sondaj de opinii realizat pe un eșantion de 1100 persoane de către CBX-AXA în luna octombrie.
Leafa, dorită de moldoveni este, prin urmare, de peste două ori mai mare decât salariul mediu net, care în acest an va fi de circa 6600 de lei.
Și exigențele compatrioților noștri privind salarizarea cresc. Față de măsurările de anul trecut, salariul mediu lunar acceptat în acest an pentru a nu emigra este cu 14,6% sau cu 1710 lei mai mare. Este cea mai mare creștere din toți cei patru ani de când IDIS „Viitorul” realizează astfel de sondaje.
Așteptările salariale diferă substanțial, în funcție de vârsta respondentului. Tinerii de 18-29 de ani au cele mai mari așteptări. În medie, ei vor un salariu lunar de 15920 lei pentru a rămâne acasă. Așteptările tinerilor depășesc cu 40% așteptările persoanelor în vârstă, care s-ar mulțumi și cu un venit lunar de 11200 lei.
Așteptările oamenilor în vârstă, apți de muncă, sunt de două ori mai mari decât salariile existente, iar așteptările persoanelor în etate sunt de patru ori mai mari decât pensia medie lunară. Rezultă că veniturile celui mai defavorizat grup social, cel al pensionarilor, are venituri de patru ori mai mici decât așteptările.
În funcție de locul de trai al respondenților, există o diferență mare între așteptărilor orășenilor și sătenilor. Primii așteaptă un salariu mediu lunar de 13810 lei pe când sătenii s-ar mulțumi și cu 11530 lei.
Diferă esențial așteptările și în funcție de numărul de copii sub 18 ani din familiile respondenților. Cele mai mari așteptări salariale sunt la familiile cu 1 sau doi 2 copii, iar cele mai mici la familiile fără copii sau la cele cu 3 și mai mult.
În funcție de studii, cele mai mari salarii așteaptă persoanele cu studii superioare. Aceștia ar accepta un salariu de 15940 lei pe lună, cu 32% mai mare față de cel pe care îl vor persoanele cu școală medie sau studii incomplete. Aceștia s-ar mulțumi și cu 12090 lei lunar.
Sunt interesante și așteptările salariale funcție de preferințele politice ale respondenților. Astfel, cele mai mari așteptări salariale au persoanele care pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceștia vor, în medie, un salariu lunar de 14680 lei. La popul opus, cele mai mici așteptări salariale le au persoanele care pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Pentru aceștia, un salariu de 11800 lei este suficient ca să nu ia calea străinătății.