Criza energetică, precum și situația delicată în care s-a pomenit Republica Moldova după ce Gazprom a renunțat să mai livreze gaz natural în Transnistria, au devenit subiecte preferate de discuție pentru numeroși critici ai guvernării. Cu riscul de a deranja anumite persoane, consider important să reamintesc că Moldovagaz SA a fost creată în perioada guvernării ADR, între 1998 și 1999.
Responsabilitatea reorganizării Moldovagaz a aparținut Ministerului Economiei și Reformelor. În pofida practicilor internaționale, adoptate în special de țările baltice, dar și a numeroaselor propuneri de reorganizare, sub presiunea Moscovei și insistențele ministrului din acea perioadă, s-a decis ca Gazprom să dețină 50% + 1 acțiune în capitalul social al noii întreprinderi moldo-ruse. Ulterior, după aproape două decenii, un fost prim-ministru a recunoscut public că această decizie a fost o greșeală strategică. Însă, cum spunea Eminescu, „greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați.” Consecințele acestei decizii eronate sunt acum evidente: prețuri ridicate la gaz, datorii enorme și presiuni sau șantaj constant din partea Rusiei.
Un alt participant la luarea deciziei de atunci, devenit acum un critic vocal al guvernării actuale, speculează că, din cele trei scenarii posibile pentru gestionarea crizei energetice, guvernul alege cel mai costisitor. Cu toate acestea, omite să menționeze că:
1. Primul scenariu este imposibil de implementat din cauza poziției Rusiei.
2. Al doilea scenariu este nerealizabil din cauza refuzului de cooperare al așa-numitelor autorități transnistrene.
Același critic era, în perioada respectivă, șeful Departamentului Privatizării, instituție responsabilă de evaluarea activelor oferite generos Gazprom-ului de către guvern, ca parte a contribuției „proprii” pentru datoriile acumulate în anii ’90. Această evaluare a fost, „întâmplător”, subestimată cu peste 100 de milioane de dolari. Nu s-a realizat o evaluare corectă nici atunci, nici ulterior, când persoana respectivă a ocupat funcțiile de ministru de stat sau prim-ministru.
Un fost viceprim-ministru, membru al aceleiași echipe de guvernare din anii ’90, nu reușește nici acum să înțeleagă de ce renunțarea la gazul rusesc consolidează independența și securitatea Republicii Moldova. Datele statistice arată clar că gazul rusesc are mai degrabă o conotație politică decât una economică.
După crearea Moldovagaz, Republica Moldova nu a beneficiat de prețuri favorabile în comparație cu media europeană. În schimb, presiunile politice au fost evidente:
• În perioadele în care guvernele pro-rusești erau la conducere (2000-2009, 2018-2021), prețurile gazului erau ușor sub media europeană.
• Odată cu venirea guvernelor proeuropene, prețurile pentru Republica Moldova au crescut brusc, depășind media europeană.
Nu trebuie să fii un mare politician sau economist pentru a înțelege aceste adevăruri. Criza energetică pe care o traversăm astăzi este rezultatul deciziilor greșite din trecut, luate sub presiuni externe și din lipsa unei viziuni strategice. Eforturile de a renunța la gazul rusesc reprezintă nu doar o alegere economică, ci și una care ține de suveranitatea și securitatea țării. Este timpul să privim înainte și să învățăm din greșelile trecutului.
Mihai Roșcovan
