CFM va fi împărțită în trei

0
1264

Întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova (CFM) va fi reorganizată. CFM va fi separată în trei societăți pe acțiuni independente pentru infrastructură, călători și mărfuri, prevede un proiect de hotărâre al Guvernului.

În locul CFM vor apărea: Societatea pe Acțiuni Infrastructura Căilor Ferate din Moldova, Societatea pe Acțiuni ’Transport Feroviar de Mărfuri și Societatea pe Acțiuni ’Transport Feroviar de Călători.

Potrivit unui proiect al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), în termen de o lună de la data intrării în vigoare a hotărârii, va fi instituită o comisie de reorganizare prin separare a CFM, în care se vor include reprezentanți ai fondatorului, MEI, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și ai întreprinderii supuse reorganizării.

Transmiterea patrimoniului societăților pe acțiuni nou constituite se va efectua conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică. Se prevede că bunurile domeniului public al statului vor fi transmise societăților pe acțiuni nou constituite doar cu drept de gestiune economică.

Pentru asigurarea managementului corporativ la cele trei noi societăți, va fi creată și societatea pe acțiuni Căile Ferate din Moldova, cu cotă integrală de stat, care va fi investită cu acest drept.  Agenția Proprietății Publice va fi instituția care va exercita funcția de deținător de acțiuni în societățile pe acțiuni noi-create și cea care va cesiona SA Căile Ferate din Moldova exercitarea drepturilor de acționar și de administrare a proprietății de stat în societățile pe acțiuni Infrastructura Căilor Ferate din Moldova, ’’Transport Feroviar de Mărfuri și Transport Feroviar de Călători. 

Soluția respectivă nu este o noutate și a fost prevăzută de Concepția pentru restructurarea sectorului feroviar și a Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) pentru anii 2018-2021, adoptată încă doi ani în urmă de Guvernul Filip, dar care așa și nu a inițiat procedura.

De fapt, nici fostul și nici actualul Executiv nu aveau o altă soluție în condițiile în care CFM este într-o stare financiară gravă, iar asistența externă este acordată inclusiv și cu condiția reorganizării.

În ultimii 5-6 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi de circa un miliard de lei, la o cifră anuală de afaceri de doar un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional. 

Starea tehnică nu este mai încurajatoare decât situația financiară. Infrastructura este veche și slab întreținută.  Conform Planului de Investiții pentru 2014 – 2020 al CFM, infrastructura feroviară din Moldova ar necesita investiții de aproape 300 milioane euro până în 2020 în vederea îmbunătățirii calității și a siguranței. Durata de viață a principalului material rulant (locomotive și vagoane cu compartiment) nu poate fi mărită în continuare. În plus, experții de la compania EGIS (care au consiliat Guvernul) argumentau acum doi ani că falimentul CFM este inevitabil în următorii trei ani dacă Guvernul nu aloca bani sau dacă nu vor fi implementate reforme profunde ținând cont de situația tehnică, financiară și de piață actuală a sectorului feroviar.