În ultima perioadă, spațiul public a fost dominat de dezbateri privind salariile foarte mari din unele agenții de reglementare și întreprinderi de stat. Pentru mulți cetățeni, diferența dintre aceste remunerații și veniturile medii ale populației pare dificil de explicat și de acceptat. Scandalurile repetate pe această temă alimentează percepția de inechitate, sporesc neîncrederea în instituțiile publice și oferă muniție celor care contestă reformele promovate de actuala guvernare. Într-un moment în care Republica Moldova încearcă să avanseze pe calea integrării europene și să implementeze transformări structurale dificile, orice suspiciune privind privilegii excesive riscă să afecteze nu doar imaginea unor instituții, ci și credibilitatea întregului proces de modernizare
Agențiile de reglementare independente au fost create la sfârșitul anilor ’90, în perioada guvernelor ADR, pentru a proteja piețele de intervențiile politice și pentru a asigura reguli clare într-o economie aflată în tranziție. În acest context a fost creată și ANRE, concepută ca o instituție autonomă, capabilă să ia decizii în interesul pieței și al consumatorilor, nu al ciclurilor electorale.
Ideea a fost una corectă, însă aplicarea sa a fost adesea imperfectă. Deși, formal, aceste instituții erau independente, multe dintre ele au rămas vulnerabile la influențe politice prin mecanismele de numire a conducerii. În practică, directorii unor agenții și instituții aflate sub controlul sau în coordonarea Parlamentului, precum BNM, CC, ANRE sau CNPF, au fost deseori desemnați pe criterii politice. În consecință, și deciziile acestora au fost percepute ca fiind influențate politic. Un exemplu relevant îl constituie ajustarea tarifelor la energie și gaze, care în perioada 2000–2020 a fost frecvent amânată înaintea alegerilor și aprobată după scrutin. Costurile reale nu au dispărut, ci au fost transferate ulterior către consumatori și către economie în ansamblu.
Din acest motiv, discuția nu ar trebui să se limiteze la nivelul salariilor. O agenție de reglementare independentă are nevoie de specialiști competenți, integri și remunerați suficient pentru a nu depinde de influențe politice sau economice. În toate statele europene, experții din domenii precum energia, concurența sau comunicațiile sunt plătiți peste media economiei.
Întrebarea esențială nu este dacă salariile sunt mari, ci dacă ele sunt justificate prin competență, independență și rezultate. Societatea acceptă remunerații ridicate atunci când acestea sunt asociate cu profesionalism și responsabilitate. În schimb, atunci când funcțiile sunt ocupate pe criterii politice, iar performanțele sunt modeste, chiar și un salariu rezonabil ajunge să fie perceput drept „nesimțit”.
Să ne amintim că salariile conducătorilor agențiilor au fost majorate semnificativ în perioada guvernului Filip, când Vladimir Plahotniuc exercita o influență considerabilă asupra instituțiilor statului. În acei ani, mai mulți foști politicieni democrați și liberali, precum Marian Lupu, Victor Untilă, Marcel Raducanu, au „părăsit” politica și au fost numiți în funcții de conducere bine remunerate La Curtea de Conturi, ANRE, Consiliul Concurentei. Potrivit unor opinii frecvent vehiculate în spațiul public, modelul de guvernare promovat atunci de Plahotniuc presupunea menținerea unor salarii relativ modeste pentru premier și miniștri, în timp ce agențiile de reglementare beneficiau de bugete generoase și de o autonomie financiară sporită. Conducerile acestor instituții erau formate din persoane considerate loiale puterii politice, ceea ce alimenta percepția că independența lor era limitată.
Din păcate, odată cu schimbarea guvernării, această abordare nu a fost modificată în mod esențial, iar nivelul foarte ridicat al remunerațiilor functiilor de conducere din unele agenții a fost păstrat.
Graficul de sus si tabelul de mai jos relevă diferențe importante între țări în ceea ce privește poziționarea remunerației demnitarilor față de salariul mediu pe economie.
Datele comparative arată că România și Moldova înregistrează cele mai mari discrepanțe în cazul șefilor agențiilor de reglementare, în timp ce Estonia și Letonia au o structură salarială mai echilibrată între funcțiile politice și cele de reglementare. Moldova se remarcă prin niveluri relativ reduse de remunerare pentru Președinte, Președintele Parlamentului și Prim-ministru, de doar 1,3–1,4 salarii medii pe economie, dar și printr-un raport foarte ridicat în cazul șefilor agențiilor de reglementare, care ajunge la 7,8 salarii medii. România prezintă o situație similară, cu cea mai mare diferență între funcțiile politice și conducerea autorităților de reglementare, în timp ce statele baltice mențin o distribuție mai uniformă, cu remunerații situate, în general, între 4 și 5 salarii medii pentru funcțiile de vârf.
Prin urmare, discuția nu trebuie redusă la noțiunea simplistă de „salarii nesimțite”. O economie modernă și un stat aflat în proces de integrare europeană au nevoie de autorități de reglementare puternice, capabile să atragă și să păstreze profesioniști de înaltă calificare. Problema apare atunci când remunerațiile ridicate nu sunt însoțite de independență reală, profesionalism, integritate și responsabilitate publică.
În ultimă instanță, societatea nu judecă doar mărimea salariilor, ci și legitimitatea lor. Cetățenii acceptă venituri peste medie atunci când acestea sunt asociate cu competență și rezultate. În schimb, atunci când persistă suspiciuni privind numiri politice, lipsa de transparență sau performanțe modeste, chiar și salariile justificate economic ajung să fie percepute ca privilegii.
Republica Moldova nu are o problemă de supraremunerare la nivelul Președinției, Parlamentului sau Guvernului. Mai degrabă, există o problemă de proporționalitate și credibilitate în cazul unor agenții de reglementare. De aceea, dezbaterea publică ar trebui să se concentreze mai puțin pe cifra din fluturașul de salariu și mai mult pe criteriile de selecție, independența instituțională și rezultatele concrete pe care aceste instituții le livrează în interesul cetățenilor.
Mihai Roșcovan