Drepturile consumatorilor în cazul cumpărăturilor online

0
98

Tot mai mulți consumatori aleg să facă achiziții online, fie prin intermediul site-urilor și aplicațiilor, fie prin telefon, e-mail sau rețele de socializare, pentru produse precum electrocasnice, haine, cărți, bilete de avion sau chiar servicii turistice. Acest tip de cumpărături este comod, dar vine și cu anumite riscuri. De aceea, legislația din Republica Moldova acordă o protecție specială consumatorilor care încheie contracte la distanță.

O achiziție online reprezintă o înțelegere încheiată la distanță și are aceeași putere juridică precum un contract semnat pe hârtie. Se consideră că un astfel de contract este încheiat în momentul în care consumatorul plasează o comandă, fie selectând un produs pe un site, completând datele de livrare și apăsând pe butonul „comandă”, fie răspunzând prin e-mail unei oferte comerciale. Acest contract produce efecte juridice obligatorii și generează drepturi și obligații reciproce, asemenea unui contract clasic, încheiat fizic între comerciant și consumator.
Potrivit Codului Civil, un „contract la distanță” este acel acord încheiat între un comerciant profesionist și un consumator în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau prestări de servicii la distanță, fără prezența fizică simultană a celor două părți, prin utilizarea exclusivă a unuia sau mai multor mijloace de comunicare la distanță – cum ar fi internetul, telefonul, e-mailul sau alte forme de mesagerie electronică – până în momentul și inclusiv la momentul încheierii contractului.
Comerțul electronic reprezintă o formă specifică a comerțului la distanță, care presupune nu doar vânzarea de bunuri și servicii prin internet, ci și desfășurarea întregului proces comercial, de la prezentarea produselor, informarea consumatorilor, plasarea comenzilor, până la plată și livrare,  exclusiv prin mijloace electronice. Acest tip de comerț presupune utilizarea de platforme digitale, aplicații sau site-uri web, iar documentele generate (facturi, notificări, contracte) pot avea valoare juridică doar dacă sunt transmise pe un suport durabil și respectă normele privind documentul electronic.
La fel ca și orice alt contract, un contract la distanță are trei etape. Astfel, la fel ca și în cazul unui contract semnat în format fizic, în procesul de încheiere a unui contract la distanță, se disting trei etape juridice fundamentale: etapa precontractuală, etapa contractuală și etapa postcontractuală. Fiecare dintre acestea are o importanță proprie în ceea ce privește valabilitatea, conținutul și efectele contractului. Acest parcurs juridic începe din momentul în care consumatorul intră în contact cu oferta comerciantului și se încheie odată cu executarea obligațiilor contractuale sau, după caz, cu exercitarea dreptului de retragere ori soluționarea unui litigiu. Chiar și atunci când acordul se materializează printr-un simplu clic pe un buton de comandă sau printr-un mesaj electronic de acceptare (de tipul „Da, doresc produsul”), acesta dobândește valoare de contract civil și poate produce efecte juridice obligatorii pentru ambele părți.

Descarcă aici nota integrală, elaborată în cadrul Campaniei Naționale de Informare a Consumatorilor: „Drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!”

Descarcă nota

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Soros-Moldova. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.