Convocarea unei ședințe comune a guvernelor Republicii Moldova și României reprezintă un eveniment crucial. Nu este vorba doar de ajutoarele generoase ale României, atât de necesare și importante pentru noi. În fapt, avem primul guvern din istoria Republicii Moldova care declară sincer și deschis că dorește o cooperare multisectorială și integraționistă cu Romania! Este o decizie politică asumată, un pas pe calea Unirii.
În contextul de azi, mi-am adus aminte că exact cu 30 de ani în urmă un grup mixt de economiști, din care am avut onoarea să fac și eu parte, a elaborat un studiu de analiză comparativă a nivelului de dezvoltare din cele două state românești. Rezultatele studiului, prezentate într-o conferință de ASEM, a uimit prin cel puțin două concluzii: 1. Republica Moldova și România au un nivel comparabil de dezvoltare, iar pe anumite domenii, R. Moldova înregistrează indicatori chiar mai buni. 2. Există o multitudine de oportunități de cooperare reciprocă, care ar acoperi necesitățile de importuri și ar spori exporturile produselor autohtone. Recomandările principale oferite guvernanților au fost convergența și sincronizarea politicilor pentru restructurarea economică, tranziția la economia de piață, integrarea intersectorială și orientarea spre UE.
Concluziile și recomandările conferinței au fost prezentate conducerii ambelor state. Însă reacția a fost diferită. Bucureștiul era gata să elaboreze un plan de măsuri pentru implementarea conceptului de integrare moldo-română. Am avut chiar o întâlnire cu președintele Iliescu. La Chișinău, președintele Snegur și guvernul Sangheli au considerat că acest concept subminează statalitatea moldovenească. Au luat și măsuri: grupul de lucru a fost desființat, iar Institutul de cercetări economice – supus reorganizării (în fapt, l-au lichidat).
Astăzi, România are un PIB triplu fata de 1990 și este membru UE și NATO. Dincoace de Prut, Republica Moldova, cu un PIB sub nivelul anului 1990, s-a împotmolit în sărăcie și corupție. Este costul care îl plătim pentru deciziile politice luate acum 30 de ani.
Mihai Roșcovan
INTEGRAREA ECONOMICĂ MOLDO-ROMÂNĂ
Destrămarea imperiului sovietic, proclamarea independenței și suveranității Republicii Moldova au marcat începutul unei noi etape în viaţa economică şi socio-politică a poporului nostru. Pentru prima dată s-au creat premise pentru alegerea în mod liber a orientărilor de dezvoltare şi a modalităţilor de soluţionare a problemelor existente.
Sistemul totalitar ne-a lăsat o economie dezechilibrată, deschisă fluxurilor economice din răsărit şi închisă celor occidentale, total dependentă de livrări de materie primă, de resurse energetice, de pieţe de desfacere, de mutaţiile politice şi economice din Rusia şi din alte republici ale fostei U.R.S.S. Păstrarea acestei orientări, lipsa experienţei de activitate independentă, precum şi lipsa unor atribute a stabilităţii (sistem vamal, monedă naţională ş.a.) condiţionează adâncirea crizei socio-economice în republică, subminează suveranitatea ei.
În aceste condiţii, determinarea unor noi direcţii de dezvoltare, având în vedere specificul republicii (potenţialul economic şi uman, spaţiul geopolitic, destinul şi interesele poporului), elaborarea şi promovarea unei politici economice este de importanţă primordială. Această politică trebuie să se bazeze pe strategia restructurării economiei naţionale, implementării relaţiilor de piaţă, reorientării spre noi surse de materii prime şi pieţe de desfacere, încorporării în sistemul economic european. Realizarea unei astfel de strategii impune în mod necesar integrarea economică cu România, care constituie pentru Republica Moldova unicul suport economic şi politic real, acea “locomotivă” ce ar putea conduce economia republicii pe calea realizării reformelor economice, integrării în sistemul economic european şi mondial.
Obiective şi forme de integrare
Scopul integrării economice a Republicii Moldova cu România este crearea spaţiului economic unic, care va asigura libera circulaţie a factorilor de producţie, funcţionarea coordonată a sistemelor financiar-monetare, realizarea concomitentă a reformelor economice şi promovarea de comun acord a politicilor economice şi sociale.
În condiţiile actuale, spaţiul economic comun poate fi realizat gradual, pe etape, prin forme intermediare de integrare economică. Vom evidenţia următoarele etape de integrare: dezvoltarea cooperării sectoriale şi liberalizarea schimburilor comerciale reciproce, crearea uniunii vamale, formarea pieţei comune, constituirea uniunilor economice, monetare şi sociale.
În prezent, ne aflăm în procesul realizării primei etape. Guvernele României şi Republicii Moldova au semnat acorduri de colaborare şi cooperare economică în diferite domenii şi sectoare de interes comun. De asemenea s-au adoptat hotărâri privind scutirea reciprocă de taxe vamale la import. Urmează să se întreprindă acţiuni concrete pentru realizarea prevederilor adoptate pe următoarele direcţii de activitate: intensificarea cooperării sectoriale, mai ales, în domeniile energeticii şi comunicaţiilor (construcţia spaţiilor şi liniilor electrice de înaltă tensiune, dezvoltarea reţelelor de transporturi, telecomunicaţii); stabilirea legăturilor directe între agenţii economici şi crearea unor complexe de producţie comunitară; crearea întreprinderilor moldo-române prin adoptarea unui statut de societate comunitară, simplificarea procedurii de înregistrare şi acordarea de înlesniri fiscale; comercializarea şi promovarea în comun a mărfurilor de export şi a importurilor de materii prime pe pieţe terţe (prin România în (din) Europa, Orientul Apropiat, Africa de Nord; prin Moldova în (din) C.S.I.); eliminarea restricţiilor tarifare şi netarifare în desfăşurarea schimburilor comerciale reciproce.
Desăvârşirea primei etape de integrare trebuie să se realizeze prin funcţionarea pe teritoriile statelor româneşti a regimului zonei de liber schimb, care ar asigura libera circulaţie a fluxurilor de mărfuri originare din această zonă. Realizarea zonei de liber schimb trebuie să se înfăptuiască în condiţiile respectării reglementărilor internaţionale de desfăşurare a relaţiilor economice. Sub acest aspect, Republica Moldova urmează să înfiinţeze puncte vamale la hotarul cu Ucraina şi să pună în aplicare un sistem de taxe vamale care să corespundă normelor internaţionale. Luând în considerare faptul că în prezent Republica Moldova nu dispune de un tarif vamal propriu, se impune ca elaborarea unui astfel de sistem să se efectueze în concordanţă cu cel existent în România. Astfel se va simplifica procedura şi se vor minimaliza costurile elaborării, legiferării internaţionale şi punerii în acţiune a sistemului vamal. Totodată se vor crea premise pentru realizarea următoarei etape de integrare economică.
Uniunea vamală va reprezenta o formă mai adecvată de integrare economică decât cea a zonei de liber schimb. În cadrul acestui regim, alături de suprimarea taxelor vamale şi restricţiilor netarifare aplicate asupra mărfurilor, se impune punerea în funcţiune a unui tarif vamal extern unic faţă de terţe ţări, precum şi a legislaţiei vamale comune. Crearea uniunii vamale va favoriza afirmarea identităţii statelor româneşti faţă de terţe ţări. În relaţiile economice externe acestea se vor prezenta ca un negociator unic.
Realizarea uniunii vamale va constitui fundamentul formării pieţei comune, în care alături de liberalizarea fluxurilor de bunuri urmează să fie asigurată libera circulaţie a forţei de muncă, serviciilor şi capitalurilor. Piaţa comună îmbină pieţele interne a mărfurilor, capitalurilor, forţei de muncă etc. În prezent, atât în România cât şi în Republica Moldova aceste pieţe se află în proces de formare. Aceasta condiţionează necesitatea armonizării legislaţiei şi coordonării mecanismelor de organizare a pieţelor, liberalizării mişcării capitalurilor, generării creşterii ofertei etc.
Formarea spaţiului economic comun necesită apropierea legislaţiilor şi promovarea de comun acord a politicii economice şi sociale a statelor româneşti. În condiţiile tranziţiei la relaţiile de piaţă este deosebit de importantă promovarea concomitentă a reformelor economice, sincronizarea şi armonizarea strategiilor restructurării economiilor naţionale, promovarea de comun acord a măsurilor de protecţie socială.
În condiţiile integrării economice este necesar ca programele şi conceptele de reformă a proprietăţii din ambele state româneşti să se bazeze pe principii şi tehnici compatibile şi să se realizeze concomitent. Actele normative care reglează procesul privatizării în România şi Republica Moldova vor satisface aceste cerinţe prin distribuirea gratuită a certificatelor şi a bonurilor de proprietate, cota parte a patrimoniului supus unei astfel de privatizări constituind proporţii de acelaşi ordin (respectiv 30 % şi aproximativ 40%). Totodată, se preconizează răscumpărarea ulterioară aproximativ a încă 1/3 din avuţia naţională contra bani şi rămânerea în posesia statului a părţii de patrimoniu de importanţă strategică. Nu există diferenţe mari nici în ceea ce priveşte particularităţile privatizării în ramurile şi domeniile economiei: privatizarea pământului e gratuită (în Republica Moldova suprafeţele distribuite sunt mai mici ca decât cele din România); privatizarea “mare” – industria, construcţiile – se poate face prin acţionarea cu răscumpărarea ulterioară; serviciile şi comerţul se privatizează contra bani etc.
Deosebirea esenţială constă în ritmurile desfăşurării procesului de privatizare în timp şi spaţiu (de exemplu, în România privatizarea spaţiului locativ, comerţului şi serviciilor este practic înfăptuită, iar în Republica Moldova acest proces încă nici nu s-a început). Acest fapt poate genera distorsiuni în procesul formării sectorului privat, diferenţierea nivelului de trai şi a modului de viaţă al populaţiei. De aceea accelerarea privatizării în Republica Moldova, sincronizarea în timp şi spaţiu cu desfăşurarea acestui proces în România constituie o necesitate atât pentru stabilirea relaţiilor de piaţă, cât şi pentru favorizarea procesului de integrare economică.
Realizarea procesului de integrare economică trebuie să conducă la schimbări structurale în economie în proporţii specifice economiilor de piaţă. Aceasta se referă în primul rând la economia Republicii Moldova, cu o pondere exagerată a sectorului agroindustrial în dauna celorlalte, situaţie ce creează mari dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime şi utilizarea capacităţilor.
Strategia restructurării ramurilor economice ale Republicii Moldova include următoarele direcţii: restrângerea ramurilor necaracteristice economiei noastre, în special, a celor industriale materialo- şi energo-intensive: metalurgie, producţie de utilaj greu; extinderea ramurilor care sunt asigurate cu materii prime locale, care valorifică resursele naturale şi umane disponibile şi contribuie la ameliorarea raportului cerere-ofertă pe piaţa internă, precum şi la creşterea exportului; dezvoltarea infrastructurii de servicii (transporturi, turism, servicii, comerţ, instituţii financiare etc.).
Transformările structurale în economia Republicii Moldova vor trebui desfăşurate în concordanţă cu aceleaşi schimbări care au loc şi în economia României. Cumularea eforturilor vor minimaliza pierderile legate de acest proces, prin investiţii comune în toate ramurile, în special, în cele industriale, care cer sume enorme şi greu accesibile pentru fiecare ţară luată aparte. Totodată, Republica Moldova poate ieşi astfel la noi surse de materii prime şi energetice, participând la valorificarea puternicului potenţial energetic al României. Economiile se vor obţine şi ca urmare a diminuării gradului de reprofilare, extinzând reciproc aria pieţei de desfacere. Domeniile de activitate de interes comun pot fi: producerea energiei electrice, prelucrarea ţiţeiului; valorificarea capacităţilor de prelucrare a materiei prime agricole, procurarea de materie primă pentru industria metalurgică etc. Costurile restructurării economiilor celor două ţări se vor micşora datorită protecţiei sporite a mărfurilor autohtone, asigurate de o mai mare piaţă de desfacere.
Promovarea unei politici comune în domeniul monetar constituie o condiţie indispensabilă a realizării procesului de integrare economică. Liberalizarea schimburilor comerciale, unificarea vamală, formarea pieţei unice necesită aplicarea de comun acord a mecanismelor financiare şi presupune integrarea efectivă a sistemelor monetare.
Republica Moldova, aflându-se în zona de circulaţie a rublei, nu dispune de un sistem monetar propriu. Controlul emisiei monetare, dirijarea sistemului financiar bancar se efectuează de către Banca centrală a Rusiei. Zona de acţiune a rublei în prezent se caracterizează prin creşterea permanentă a inflaţiei, prăbuşirea totală a cursului valutar ale rublei cu consecinţe economice şi sociale dezastruoase. Rămânerea şi pe viitor în această zonă va aduce la dezastru economic şi la sărăcirea totală a populaţiei. În aceste condiţii, problema ieşirii din zona rublei şi a introducerii unei noi monede proprii este de o importanţă primordială pentru Republica Moldova.
În prezent, autorităţile republicii întreprind acţiuni în vederea formării unui sistem monetar bazat pe o monadă proprie. De menţionat că în condiţiile actuale ale dezvoltării economice Republica Moldova nu dispune de cantitatea necesară de mărfuri competitive pe piaţa internă şi externă, care ar putea garanta funcţionarea monedei naţionale. Totodată, în republică nu există în suficientă măsură rezerve de aur sau alte valori preţioase care ar putea fi vândute pe valută forte pentru asigurarea stabilităţii cursului valutar al monedei naţionale. Introducerea monedei proprii în aceste condiţii ar reduce posibilitatea de participare externă a republicii la schimburi de mărfuri, servicii şi capitaluri. Deci, ca urmare a dezvoltării economice, moneda naţională nu va fi acceptată ca mijloc de măsură şi de schimb pe piaţa internaţională. Însă cel mai mare neajuns al funcţionării unui astfel de sistem monetar este legat de faptul că el nu creează cadrul necesar pentru favorizarea integrării economice a statelor româneşti.
Ţinând cont de cele spuse mai sus, considerăm necesar ca sistemul monetar al Republicii Moldova să se constituie prin suportul economic şi financiar al României.
Aceasta poate fi realizat prin următoarele două modalităţi:
- Asigurarea garanţiei materiale a monedei Republicii Moldova prin intermediul leului românesc. Aceasta presupune: gestiunea emisiei monetare de către Banca Naţională a Moldovei de comun acord cu Banca Naţională Română; stabilirea şi fixarea unui raport de paritate între leul moldovenesc şi cel românesc; coordonarea politicilor monetar-valutare; determinarea cursului de schimb al leului moldovenesc faţă de valutele externe în corelare cu cursul de schimb al leului românesc; gestiunea comună a rezervelor valutare,
- Extinderea funcţionării leului românesc pe teritoriul Republicii Moldova. În acest caz va fi necesar ca Banca Naţională a României să asigure convertirea leilor destinaţi pentru funcţionarea pe teritoriul Republicii Moldova în lichidităţi internaţionale. Introducerea leului românesc pe piaţa internă a Republicii Moldova se va realiza ca urmare a solicitărilor conducerii ei.
O astfel de integrare monetară impune unificarea sistemelor bancare, coordonarea politicilor în domeniul bugetar şi fiscal, conducând la nivelarea preţurilor pe piaţa comună. Totodată se vor crea condiţii pentru înfăptuirea unei cooperări intense în diverse domenii economice şi sociale.
Concomitent cu realizarea integrării economice şi monetare este necesară o maximă coerenţă între aspectele economice şi sociale ale procesului de integrare. Aceasta presupune promovarea de comun acord a politicilor sociale în scopul asigurării unui nivel de trai civilizat.
În prezent, între Republica Moldova şi România există diferenţe în ceea ce priveşte structura şi gradul de ocupare a forţei de muncă, consumul alimentar şi nealimentar, nivelul salariilor şi preţurilor, asigurarea cu bunuri etc. Liberalizarea preţurilor lansată în ambele ţări a generat fenomene economice cu efecte negative pe diverse planuri ale nivelului de trai care s-a înrăutăţit în Republica Moldova într-o măsură mai mare decât în România. Deosebit de esenţiale sunt deosebirile nivelului de trai al populaţiei moldo-române faţă de nivelul de viaţă din ţările occidentale. Păstrarea sau extinderea acestor disparităţi vor constitui serioase obstacole în realizarea integrării atât intraromâne cât şi în Comunitatea Europeană.
Realizarea unei politici comune în domeniul social presupune adoptarea şi promovarea unor acţiuni coordonate în următoarele direcţii: colaborarea în domeniul protecţiei sociale (reglarea minimurilor sociale, armonizarea sistemelor de ocrotire socială, asigurarea cu pensii etc.); măsuri privind amplasarea forţei de muncă şi combaterea şomajului (crearea unor noi locuri de muncă, organizarea recalificării personalului, acordarea de facilităţi pentru deplasarea forţei de muncă în alte localităţi, armonizarea politicilor de salarii (venituri), a legislaţiilor privind dreptul la muncă şi încheierea de contracte colective); coordonarea politicilor în domeniul învăţământului, formării profesionale, dezvoltării culturale şi spirituale a populaţiei, constituirea Fondului social şi a unui buget social comun.
Cadrul instituţional al integrării
Realizarea integrării economice necesită crearea cadrului juridic şi instituţional comun care să asigure promovarea acestui proces. Comisiile interministeriale şi interparlamentare formate recent trebuie să-şi intensifice activitatea în direcţia armonizării legislaţiei, elaborării acordurilor bilaterale şi a programelor de integrare.
Pentru atingerea obiectivelor integrării economice este necesară elaborarea unui program complex care ar include măsuri integraţioniste în toate domeniile de activitate, elaborarea mecanismelor de realizare a procesului de integrare, evaluarea costurilor economice şi sociale şi a căilor de acoperire a acestora, analiza consecinţelor asupra relaţiilor economice cu terţe ţări. Acest program trebuie fundamentat ştiinţific şi propus guvernelor ambelor ţări pentru a fi inclus ca parte componentă a programelor de dezvoltare socio-economică a statelor româneşti. De menţionat că în prezent s-a stabilit o colaborare strânsă între I.N.C.E.F. al Academiei de Studii Economice din Moldova şi I.N.C.E. al Academiei Române care lucrează efectiv asupra diferitor aspecte ale unui astfel de program. Urmează ca în acest proces să se implice şi alte instituţii ştiinţifice specializate, iar acţiunile lor să fie susţinute organizaţional şi financiar de către factorii de decizie.
Mihai Roșcovan
ȚARA, aprilie 1993
