Cum ar putea ajunge gazul în Republica Moldova

0
1199

Moldovagaz și Gazprom sunt gata să șemneze în curând contractul de furnizare a gazelor naturale în Moldova pe trei ani – până în 2022, precum și au convenit să-l livreze prin trei modalități de alternativă.

În cadrul unei discuții dintre președintele Dodon și președintele Consiliului de Administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, acesta a informat că SA ,,Moldovagaz” și SAP „Gazprom” au ajuns la o înțelegere și sunt gata să semneze, în cel mai scut timp, anexele la Contractul de furnizare și Contractul de transport de gaze naturale în vigoare. În prezent, experții părților coordonează anexele de prelungire a contractului actual pentru un termen de trei ani.

După cum s-a menționat, înainte de semnarea contractului cu SAP ,,Gazprom”, pentru a asigura furnizarea fiabilă a gazelor naturale, SA ,,Moldovagaz” are nevoie ca trei documente importante să fie coordonate, aprobate și semnate de organele ei de conducere. Este vorba despre contractul de furnizare de gaze naturale, contractul de transportare pe teritoriul Ucrainei a gazelor naturale, care urmează a fi semnat cu transportatorul ucrainean și contractul de interconexiune (Interconecction Agreement) pentru punctele Alexeevca, Grebeniki, Căușeni pentru operatorul mixt ucrainean și Acordul tehnic pentru balanța mixtă la Stația de Măsurare Gaze SMG Căușeni și SMG Orlovka, între operatorii Ucrainei și ai Republicii Moldova. 

Moldova a ajuns la un acord cu Gazprom privind posibilitatea livrării gazelor prin ocolirea Ucrainei. S-a menționat că în perioada septembrie-octombrie 2019, SA ,,Moldovagaz” a coordonat cu SAP ,,Gazprom” prelungirea contractului în vigoare pentru perioada 2020-2022. Contractul prevede condițiile furnizării gazelor naturale pentru consumatorii Republicii Moldova prin 3 modalități de alternativă: la hotar cu Federația Rusă și Ucraina (Stația de Măsurare Gaze (SMG Sudja, SMG Valuiki), la hotar cu România și Ucraina (SMG Isaccea și SMG Orlovka), în alte puncte de intrare în sistemul de gaze al Ucrainei, prin culoarul transbalcanic, la hotarul de vest cu țările UE. 

Pe 12 noiembrie 2019 reprezentanții Moldovagaz împreună cu cei ai Ministerului Economiei și Infrastructurii se vor deplasa la SMG Isaccea, SMG Orlovka și la Negru Vodă pentru a se întâlni cu partenerii din România și Ucraina. Vadim Ceban a menționat că Moldovagaz este pregătită să recepționeze circa 12,4 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, după ultimele activități pe care le-a desfășurat în comun cu operatorii de transport de gaze din Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova. Partea română și partea ucraineană deja au confirmat oficial despre finalizarea tuturor lucrărilor. 

În cazul sistării tranzitului gazelor pe teritoriul Ucrainei, începând cu 1 ianuarie 2020 vor fi examinate și alte variante de transportare. Vadim Ceban a dat asigurări că Republica Moldova nu va avea dificultăți în acest sens.  T