Deși am avut cel mai mic preț la carburanți din ultimii 10 ani, companiile petroliere au avut în acest an supraprofit de 100 milioane lei la benzină și de 370 milioane de lei la motorină, potrivit unei analize a expertului economic Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, datorită conjuncturii internaționale favorabile, moldovenii au anul acesta cea mai ieftină benzină din ultimul deceniu. Chiar și cu majorarea de preț operată acum două zile, prețul mediu de comercializare în acest an fa vi de 15,96 lei litrul. Prețul la pompă în benzinării este, în medie cu 2,3-2,5% mai mare decât prețul mediu de comercializare, cea ce înseamnă un preț mediu de 16,34 lei pentru un litru, procurat din benzinării.
Dacă scădem din prețul mediu de comercializare prețul de import al benzinei și toate impozitele plătite, atunci adaosul companiilor petroliere din acest an este cel mai mare din istoria pieței moldovenești a produselor petroliere și va fi de cel puțin 3,53 lei la un litru, cu 70 bani mai mult decât media din ultimii șase ani.
Volumul de vânzări a benzinei în acest an este similar cu cel de anul trecut, cea ce înseamnă că în condiții de criză, companiile petroliere vor încasa din vânzările de benzină în acest an cu 25% mai mult decât au obținut anual în medie din 2014 încoace.
Doar la comerțul cu amănuntul cu Benzina A95 aceasta înseamnă 100 milioane lei în plus pentru primele nouă luni ale anului.
La motorină situația este și mai spectaculoasă. Adaosul comercial din acest an al companiilor petroliere este de 3,2 lei la litru, față de media de 1,88 lei la litru în ultimii patru ani. Altfel spus pentru fiecare litru de motorină vândut în acest an companiile petroliere au încasat suplementar 1,32 lei comparativ cu media din ultimii patru ani.
Pentru primele nouă luni ale anului în curs încasările doar la motorina vândută cu amănuntul au fost mai mari cu 370 milioane lei față de media din ultimii patru ani.
De remarcat că vânzările cu amănuntul a motorinei în acest an au scăzut cu 15%, pe când vânzările angro au crescut cu 9%.
Cel mai mare adaos la motorină, companiile petroliere l-au aplicat în trimestrul doi, adică la început de criză. Atunci adaosul la motorină a fost de 3,7 lei litrul.
Potrivit expertului, piața produselor petroliere din Republica Moldova este structurată astfel: Motorinei îi revin 72%, Benzinei A95 – 20%, restul produselor având o cotă de 8%.