Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a organizat luni, 24 iunie 2025, o masă rotundă dedicată dezbaterii proiectului noii Legi cu privire la antreprenoriat (345/MDED/2025). Evenimentul a adus la aceeași masă autorități, experți, antreprenori și reprezentanți ai societății civile, în contextul consultărilor publice lansate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
Proiectul de lege are ca scop modernizarea cadrului normativ care reglementează activitatea antreprenorială, în linie cu angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit MDED, noua lege va înlocui actuala Lege nr. 845/1992, considerată învechită, incoerentă și plină de norme depășite sau duplicate.
Ce spune Parlamentul
Dorian Istratii, vicepreședintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a subliniat în deschiderea evenimentului că noul cadru legislativ trebuie să simplifice activitatea antreprenorilor: „Agenții economici își doresc libertate și reguli clare. Legislația trebuie să îi ajute, nu să le îngreuneze munca. Avem nevoie de consultări serioase pentru a evita greșelile altor state care au grăbit reformele.”
Ce aduce nou proiectul de lege
Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice au explicat că noul act normativ nu modifică radical procedurile de inițiere a afacerilor, dar oferă o abordare revizuită, mai clară și adaptată contextului actual. În plus, proiectul include prevederi legate de „activitatea economică independentă”, menite să încurajeze formalizarea activităților desfășurate de persoane fizice.
Victor Ciobanu, consultant principal în cadrul MDED, a menționat: „Noul cadru legal va elimina incoerențele actuale și va pregăti economia pentru integrarea în piața unică europeană.”
Poziția Expert-Grup
Expertul asociat al Expert-Grup, Dumitru Pîntea, a prezentat Avizul elaborat asupra proiectului și a cerut o abordare mai profundă, care să nu se limiteze la rescrierea vechii legi. „Este nevoie de o lege-cadru modernă, care să nu fie tributară unui text din 1992. Trebuie regândite principiile generale ce stau la baza activității economice, în acord cu noile realități economice și sociale.”
Participanții au evidențiat o serie de aspecte sensibile, cum ar fi: lipsa unei evaluări de impact a proiectului; riscul suprapunerii cu alte acte normative (ex: Codul civil); nevoia de clarificare a statutului activității economice independente; necesitatea unei viziuni integrate pentru dezvoltarea mediului antreprenorial.
În cadrul discuțiilor, s-a ajuns la un consens: noua lege este necesară, dar trebuie fundamentată pe o analiză amplă, corelată cu alte reforme economice.
Masa rotundă a reunit peste 60 de participanți – reprezentanți ai autorităților publice, ai sectorului asociativ, ai mediului de afaceri, parteneri de dezvoltare și jurnaliști. Evenimentul s-a încheiat cu promisiunea continuării dialogului și a consultărilor intersectoriale.
Avizul integral prezentat de Expert-Grup este disponibil aici: https://www.euromonitor.md/aviz-la-proiectul-legii-cu-privire-la-antreprenoriat-numar-unic-345-mded-2025
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova, care este implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), AO Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova.