Republica Moldova după 21 de ani. Unele soluții pentru criza din 1998, actuale și azi

0
373

Deși toți politicienii se așteaptă la o criză economică profundă, reducerea PIB cu 10%, pierderea a peste 100 de mii de locuri de muncă, cea mai mare secetă din ultimii 50 de ani, distorsiuni în aprovizionarea cu grâu etc, nimeni – nici guvernul, nici opoziția nu sunt preocupați de elaborarea unui plan anticriză.   În acest context mi-am amintit de perioada crizei din 1998, când lucram în guvern și aveam obiceiul să scriu, practic săptămânal, și să pun pe masa ministrului note privind măsurile urgente care ar putea redresa situația. Desigur, nu toate propunerile a fost luate în considerație. Unele din aceste măsuri, propuse acum 21 de ani (!), par de-a dreptul fanteziste, unele au fost implementate sau sunt depășite de timp însă multe din ele sunt actuale și astăzi. Vă las să judecați singuri, citind acest text, publicat în ziarul Țara în luna octombrie, 1998:

Există ieșire din criză

Pe arena politică din Republica Moldova au loc regrupări ale forțelor politice de stânga și de centru. Este semnificativ faptul că aceste regrupări se produc acum, când economia republicii se află în pragul unui colaps financiar-economic.

Sunt convins că chiar și în această situație extrem de dificilă există ieșire din criză și noi nu avem dreptul să nu vedem această cale. Vom ieși din criză doar promovând consecvent reformele în toate domeniile social-economice. În articolul precedent (“Ţara” nr.76 din 9 octombrie) m-am referit la direcțiile principale de realizare a reformelor în domeniul energetic, în agricultură și organizarea teritorial-administrativă. Însă nu mai puțin importantă este realizarea măsurilor urgente de optimizare a cheltuielilor bugetare, stimularea activității economice și rezolvarea problemei transnistrene.

1. Cheltuieli pe potriva veniturilor

În prezent, Guvernul elaborează bugetul pe anul 1999. Se afirmă că este un buget mai realist, un buget de austeritate, bazat pe o concepție nouă. În realitate, s-a întâmplat ca în vorba rusească: “Am vrut să facem bine, dar a ieșit ca întotdeauna”. În fapt, mecanismul elaborării bugetului a fost următorul: s-au prognozat veniturile, pornind de la încasările curente, care constituie 35-40% din cele preconizate (!), s-a estimat deficitul bugetar, pornind de la acordurile cu instituțiile financiare internaționale. Astfel s-a obținut volumul cheltuielilor bugetare, care s-au împărțit ministerelor, departamentelor şi altor instituții bugetare. După aceasta s-a propus tuturor instituiților bugetare să elaboreze măsuri de reducere a cheltuielilor publice pentru a se încadra în limita alocațiilor estimate. Este evident că ministerele consideră că aceste alocații sunt insuficiente și cer mărirea lor.

Iarăși am pus carul înaintea boilor. De la bun început este necesară implementarea măsurilor cardinale și apoi vor fi estimate alocațiile bugetare. Consider că aceste măsuri imediate în domeniul optimizării cheltuielilor bugetare pot fi:

Modificarea componenței și structurii Guvernului, în care să se prevadă lichidarea și/sau reorganizarea unor ministere, departamente și a Cancelariei de Stat, înlocuirea  miniștrilor și vice-miniștrilor incompetenți și corupți.

Excluderea paralelismului și dublării funcțiilor în administrația publică centrală și locală prin delegarea funcțiilor unor instituții de stat sau publice non-guvernamentale cu surse de finanțare non-bugetare: Fondul Proprietății de Stat, Agenția de Dezvoltare a Zonelor Libere, Oficiul Concurenței, Agenția de dezvoltare regională etc.

Asigurarea funcționării eficiente a Departamentului de Venituri (Inspectoratul Fiscal, Garda Financiară, Serviciul Vamal, Poliția economică).  Consider că personalul acestui Departament poate fi redus cu 30%, iar încasările la buget se pot mări de 2 ori. De asemenea este necesară lichidarea dublării activității Fondului Social și a Inspectoratului Fiscal.

Atestarea managementului întreprinderii de stat (sau cu capital de stat majoritar) şi încheierea unor noi contracte de management cu includerea în textul contractelor în cauză a indicatorilor calitativi şi cantitativi de performanță a activității întreprinderilor.

Reorganizarea instituiților de forță prin: a) reducerea efectivului Armatei Naționale; b) încetarea înrolării supușilor militari în rândurile Armatei Naționale; c) selectarea și angajarea efectivului de ofițeri și subofițeri pe bază de concurs și contract; d) mobilizarea trupelor de carabinieri la ocrotirea ordinii publice; e) implicarea organelor MAI în serviciile de pază oferite businessului pe bază contractuală; f) reorganizarea Ministerului Securității Naționale în Serviciu de Informații.

Desființarea Companiei de Stat “Teleradio-Moldova” și crearea  unei companii publice finanțate direct de cetățeni; atragerea de investiții pentru  dezvoltarea acestor servicii prin vânzarea pachetului minoritar de acțiuni unor investitori financiari.

Vânzarea automobilelor de lux utilizate în calitate de transport de serviciu (de la vice-miniștri în jos) și înlocuirea lor cu autoturisme mai economicoase. Totodată este necesară adoptarea Regulamentului “Cu privire la utilizarea eficientă a transportului de serviciu”, care să prevadă: a) reducerea transportului de serviciu de două ori; b) interzicerea utilizării transportului de serviciu în scopuri personale; c) reducerea numărului de șoferi și mecanici de tei ori și acceptarea funcționarilor publici la conducerea mașinilor de serviciu; d) asigurarea tuturor mașinilor de serviciu cu foi de parcurs, în baza cărora se eliberează carburanți, piese etc. De asemenea, este necesară reorganizarea întreprinderii de transport și reparații a Cancelariei de Stat prin separarea bazei de transport și atelierului de reparații, care urmează a fi privatizat.

Reorganizarea ÎS Calea Ferată prin divizarea în trei societăți – de infrastructură, transport marfă și transport călători; privatizarea societăților de transport marfă și transport călători.

Interzicerea acordării dotațiilor pentru obiectivele de deservire socială (cantine, cămine, spitale, frizerii etc.) care prestează servicii pentru organele publice centrale și locale (Președinție, Parlament, Guvern etc.), precum și pe lângă întreprinderile de stat neprofitabile.

Optimizarea instituțiilor superioare de învățământ de stat și reorganizarea structurarea sectorului de cercetare-dezvoltare prin încorporarea cercetării fundamentale în instituțiile de învățământ superior, iar a cercetării aplicate – în business. 

Legalizarea acordării serviciilor medicale cu plată prin adoptarea de către Guvern a unei hotărâri speciale.

Lichidarea într-o perioadă determinată a datoriilor statului față de pensionari și bugetari. Luând în considerare faptul că până la sfârșitul anului nu este posibilă achitarea  deplină a tuturor datoriilor față de pensionari și lucrătorii din sfera bugetară, propun următoarele soluții: 1) asigurarea deplină a plăților curente lunare și 2) elaborarea unui mecanism de achitare a datoriilor (până la 1 noiembrie 1998) față de aceste categorii, care, prevede: a) transferarea în conturi speciale în băncile comerciale a sumelor restante, pentru fiecare persoană; b) sumele restante se indexează cu dobânda la rata inflației; c) se stabilește o perioadă de vacanță (3-6 luni) pentru utilizarea în numerar a resurselor financiare de către populație; d) se acordă posibilitatea utilizării resurselor depuse în procesul privatizării proprietății de stat; e) deservirea bancară a sumelor restante se efectuează pe bază de concurs.

Reorganizarea activității ambasadelor Republicii Moldova. Aceste măsuri vor da câștig de cauză reformelor economice prin: a) reducerea și atestarea cadrelor; b) reamplasarea ambasadelor și revizuirea contractelor de arendă; c) delegarea funcțiilor altor instituții private autohtone (reprezentanțe specializate) sau de stat străine (România). Vom economisi milioane de lei, din care să putem da salarii bugetarilor, pensii – părinților și burse studenților. Realizarea acestor măsuri necesită din partea Parlamentului și Guvernului voința politică și responsabilitate morală față de populație.

2. Să stimulăm activitatea economică

În 1961, când a devenit președinte al SUA, John F. Kennedy a invitat la Washington un grup de tineri economiști și a format Consiliul consultanților în probleme economice. Printre primele recomandări ale Consiliului a fost programul de sporire a venitului național pe baza reducerii impozitelor. Scopul reducerii împovărării fiscale a constituit stimularea cheltuielilor pentru consum și investiții, ceea ce conduce la creșterea veniturilor și crearea a noi locuri de muncă. La întrebarea unui reporter, de ce pledează pentru reducerea impozitelor, președintele SUA a răspuns: “Pentru a stimula economia. Oare nu țineți minte cursul de inițiere în economie?”

În general, statul promovează politica macroeconomică prin: a) politica monetară și b) politica fiscală. Politica monetară reprezintă totalitatea deciziilor Băncii Naționale privind oferta banilor. Cum a promovat Banca Națională a Moldovei această politică vom afla în continuarea articolului. Aici vom menționa doar că politica monetară promovată anterior nu a armonizat cu politica fiscală, ceea ce a condus la ruinarea economiei reale. 

În cele ce urmează, ne vom opri la politica fiscală, care reprezintă politica de stat (exercitată, în principal, de Ministerul Finanțelor) în domeniul impozitelor și al cheltuielilor. Formal, la acest compartiment am obținut rezultate remarcabile: împreună cu experții străini am elaborat și legalizat Codul fiscal (opera Parlamentului agro-socialist); avem impozite ca țările dezvoltate – impozite directe (pe venituri și proprietate) și impozite indirecte (TVA și accize); numărul de impozite și taxe nu este chiar mare – 23 (!), din care 17 sunt locale; nivelul impozitelor de asemenea este comparabil cu cel din țările mari și mici, dezvoltate și în curs de dezvoltare etc. Problema noastră este că această politică “modernă” fiscală nu aduce venituri la buget, nu stimulează activitatea economică legală, nu contribuie la atragerea investițiilor și sporirea exporturilor, nu asigură creșterea economică. De ce? Fiindcă, după cum am mai menționat, Guvernul nu deține controlul asupra teritoriului, iar politica fiscală promovată nu a stimulat investițiile (investițiile din ultimii cinci ani au fost în mare parte “furate” sau îndreptate spre consum), ci a contribuit la extinderea corupției și lărgirea economiei subterane.

Exemplu de evaziune fiscală. Să presupunem că doi întreprinzători au fondat societatea X pentru a presta servicii de transport în comun în municipiul Chișinău. Ei au luat în chirie un microbuz. Plătind lunar câte 1000 de lei, au obținut de la Primărie dreptul de a presta servicii pe o rută. Lucrează zilnic în două schimburi câte opt ore, prestând servicii la tariful un leu de călător. În următorul tabel se prezintă declarația lunară de venituri și cheltuieli a societății X, în două variante – cea efectivă, care se prezintă la Inspectoratul Fiscal de Stat, și cea reală, de care beneficiază întreprinzătorii.

Exemplu de evaziune fiscală

IdentificareVarianta efectivăVarianta legalăDiferența
Venitul total75499600-2052
Cheltuielile totale73659417-2052
din care cheltuieli pentru salarii3501000-650
Inclusiv impozit pe venit şi pentru pensii4251-247
Contribuţia socială109310-210
Cheltuieli materiale690781071200
Profit brut1831830
Impozit pe profit59590
Profit net1241240

Dacă întreprinzătorii ar prezenta declarația în varianta legală, afacerea nu ar fi profitabilă – salarii modeste, rentabilitate foarte mică (124/9600=1,3%), posibilități de dezvoltare aproape nule (124 lei/lună). Însă practica demonstrează că acest business este foarte profitabil – în oraș funcționează peste 1000 de rutiere (maxi-taxi) și tot atâtea stau la coadă pentru a obține dreptul de a ocupa o rută.

De ce? Fiindcă există posibilitatea evaziunii fiscale. În cazul nostru, întreprinzătorii “ascund” cel puțin 448 lei/lună din contul neplăților impozitului pe venitul persoanelor fizice și pentru pensii (247 lei) și a contribuției sociale (201 lei). Această economie le permite să-și mărească salariile, precum și să “investească” în funcționarii Primăriei (gurile rele vorbesc că pentru a obține o rută este necesar să plătești 2000-3000 USD). Dacă extindem această evaziune fiscală asupra tuturor microbuzelor particulare care deservesc transportul de pasageri din oraș, vedem că numai în urma acestei activități nu se percep anual peste cinci milioane de lei.

Majorarea sau reducerea impozitelor? În prezent această problemă este actuală – organismele financiare internaționale recomandă să nu se micșoreze impozitele și taxele, iar reprezentanții businessului pledează pentru reducerea acestora.

Economistul francez Artur Laffer a demonstrat că există teoretic o limită de majorare a impozitelor, după depășirea căreia încasările se micșorează. Nu se știe exact care este această limită – se presupune că impozitul pe venit trebuie să constituie 20 – 30%. Însă cert este că republica noastră a trecut de nivelul maxim al acestui impozit, ceea ce înseamnă că dacă vom micșora impozitele, întreprinzătorii vor lucra mai mult, dar vor ascunde venituri mai mici și, după o perioadă relativ scurtă, încasările la buget pot să crească. Astfel impactul social, în urma reducerii fiscalității, va influența sporirea Produsului Intern Brut.

Majorarea impozitelor și taxelor nu este eficientă atâta timp cât activitatea de prevenire și combatere a evaziunii fiscale nu se desfășoară cu exigență, în mod corespunzător.Majorarea fiscalității poate duce la creșterea veniturilor bugetare, dar, în același timp, accentuează evaziunea fiscală, cu toate consecințele ce decurg de aici. De aceea, în primul rând, trebuie să fie asigurată activitatea de control a Departamentului veniturilor și a Departamentului vamal și după aceasta se poate discuta despre mărirea unor impozite. Ce folos că am mărit impozitele la importul de autoturisme? Acestea se înmatriculează în Transnistria. Cine a beneficiat de majorarea accizelor la benzină? Importatorii din economia subterană.

Reducerea impozitelor, taxelor, acordarea de înlesniri și facilități sunt posibile numai în măsura în care se poate menține echilibru bugetar, prin: a) identificarea de noi surse de venit și b) realizarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.O fiscalitate moderată, într-o primă etapă, va contribui la diminuarea veniturilor bugetare, dar, ulterior, stimulând dezvoltarea și diversificarea activități economice, poate conduce la creșterea bazei impozabile și, în consecință, la sporirea veniturilor statului. Desigur, dezvoltarea activității economice depinde nu numai de stimulentul reducerii fiscalității, dar și de alți factori, cum ar fi evoluțiile pe piețele monetare și valutare; competitivitatea produselor moldovenești pe piețele externe și, în general, de consecințele crizei pe plan mondial. Însă politica fiscală deține instrumente care influențează direct economia reală și de aceea este cea mai potrivită pentru sprijinirea activității economice. Această politică trebuie să se bazeze pe principiile formulei ”4 S”, precum urmează:

  • simplitate, adică trebuie să fie clară pentru toți contribuabilii, contabilii, managerii și inspectorii fiscali
  • stabilitate, adică nu poate să se modifice, cel puțin în decursul anului bugetar
  • selectibilitate, adică facilități și înlesniri pot fi acordate numai ramurilor prioritare și activităților care generează venit la buget
  • sancționabilitate, adică sustragerea pe orice cale și prin orice mijloace de la plata impozitelor trebuie să fie sancționată.

3. Cum să păstrăm Transnistria

O problemă de importanță vitală, soluționarea căreia necesită acțiuni imediate, este situația din raioanele de pe malul stâng al Nistrului (în continuare – Transnistria). Complexitatea acestei probleme este determinată nu numai de pericolul dezintegrării economice naționale, dar și de faptul că în realitate Guvernul nu deține controlul asupra teritoriului pe care îl gestionează, ceea ce afectează nu numai bugetul, dar și imaginea externă a republicii, împiedică atragerea investitorilor străini serioși, conduce la diminuarea relațiilor comerciale etc. Este nevoie de o politică de stat clară în vederea soluționării problemei respective. Înainte de a formula această politică, trebuie să ne amintim ce a fost Transnistria pentru Republica Moldova, să cunoaștem care este situația actuală în zonă și să identificăm clar direcțiile de reglementare a relațiilor cu Transnistria.

Transnistria în economia Republicii Moldova. În 1990 economia Transnistriei constituia ¼ din Produsul Intern Brut al republicii, 1/3 din producția industrială totală, inclusiv 90% din electricitate, tot oțelul și metalul laminat, majoritatea utilajelor industriale, materialelor de construcție, producției industriei ușoare, o parte importantă din industria prelucrătoare, ponderea agriculturii era mai modestă (10 – 15%), dar mai productivă comparativ cu cea din restul republicii. În Transnistria locuiesc 17% din populația republicii, dintre care aproximativ 60% sunt străini.

Situația actuală în Transnistria. În urma conflictului din 1992, autoritățile transnistrene, constituite din grupări cu mentalitate comunistă, de origine rusească și de natură criminală, promovează o politică de izolare a regiunii, de constituire a unui stat separat. La momentul actual rezultatele acestei politici sunt: cadrul legal din Republica Moldova nu este acceptat și nu funcționează pe teritoriul regiunii; crearea instituțiilor statale transnistrene – președinție, parlament, guvern, sistem vamal, fiscal, valutar, simbolică statală; comerțul cu agenții economici din alte regiuni ale Moldovei este considerat comerț extern. Situația social-economică la moment continuă să fie instabilă. Economia regiunii continuă să sufere din cauza inflației și devalorizării permanente a rublei transnistrene. Populația și agenții economici locali, de regulă, schimbă valuta locală în lei moldovenești sau în valută străină. Bugetul regional este în pragul colapsului, iar arieratele au devenit cronice. O problemă financiară acută o reprezintă suma enormă a datoriei externe către Rusia pentru resursele energetice, în special pentru gaze, care este aproape de două ori mai mare decât datoria restului Republicii Moldova. Criminalizarea economiei a atins proporții mari. Cu toate că autoritățile transnistrene promovează permanent politici sociale populiste, în mare măsură din contul finanțării prin acumularea arieratelor externe, veniturile populației au fost și sunt sub nivelul mediu în Republica Moldova și nu depășesc 35 USD pe lună.

Impactul nereglementării relațiilor cu Transnistria asupra economiei moldovenești. Conflictul transnistrean din 1992 a adus prejudicii considerabile tranziției Republicii Moldova la economia de piață și, în general, dezvoltării ei social-economice, diminuând potențialul economic al republicii. În consecință, a crescut dependența externă, în special de importul resurselor energetice, s-au micșorat posibilitățile de export ale agenților economici. Are loc extinderea elementelor criminale din regiunea asupra economiei naționale, consolidând economia subterană din republică. De exemplu, este cunoscut faptul că în 1996 – 1997 s-a intensificat importul de combustibil din România spre Transnistria. Însă majoritatea importului nu ajung pe malul stâng, se consumă în partea dreaptă a Nistrului, fără a se efectua plățile respective în buget. De asemenea aproape tot importul de țigări se realizează prin Transnistria, la fel fără plăți la buget. Conform datelor noastre, prejudiciile aduse bugetului pe această cale se estimează la 650 – 700 milioane lei anual. Autoritățile transnistrene stimulează promovarea politicii prețurilor dumping în raport cu bunurile similare produse pe malul drept, prin micșorarea prețurilor la resursele energetice consumate de agenții economici transnistreni. Un exemplu concret este concurența neloială dintre fabricile de ciment din Rezina și Râbnița. Deși cimentul produs la Rezina este de calitate mai înaltă, piața Republicii Moldova este ocupată de cimentul produs la Râbnița.

Toate constatările de mai sus au fost și sunt cunoscute de conducerea Republicii Moldova. Se creează însă impresia că tocmai Chișinăul este interesat să păstreze această situație anormală. Încă în 1993 am publicat în “Țara” un articol cu titlul “Cum am pierdut Transnistria”, în care am menționat greșelile Guvernului de la Chișinău și am propus să i se acorde Transnistriei statut de zonă economică liberă (în condițiile de atunci, acest fapt era real, chiar și conducerea Tiraspolului dorea acest lucru).

Conceptul de reglementare a relațiilor cu Transnistria. Negocierile dintre Guvern și autoritățile transnistrene au căpătat un caracter de lungă durată, iar reglementarea politico-juridică a diferendului depinde și de evoluția situației politice internaționale. De aceea este foarte important ca între Chișinău și Tiraspol să se stabilească un dialog constructiv privind crearea unui regim economic reciproc avantajos. Conservarea conflictului și delimitarea problemelor economice de cele politice ar conduce la sporirea încrederii între părți și ar facilita dialogul politic.

Stabilirea legală a unor posturi de control vamal pe linia de demarcație între părți ar contribui la ameliorarea încasărilor bugetare, iar combaterea în comun a contrabandei de mărfuri, a traficului ilicit de arme și droguri ar contribui substanțial la stabilizarea politică și macroeconomică, precum și la diminuarea infracțiunilor în zonă.

Conceptul reglementării relațiilor cu Transnistria are la bază următoarele premise:

  • Teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului nu se află sub controlul autorităților de la Chișinău;
  • Agenții economici din această zonă nu au relații fiscale cu bugetul de stat;
  • Relațiile dintre Chișinău și Tiraspol nu vor fi stabilizate în cel mai apropiat timp.

Pornind de la aceste premise și în scopul acumulării veniturilor la buget, reducerii evaziunii fiscale și combaterii contrabandei, Guvernul (Parlamentul) Republicii Moldova trebuie să întreprindă următoarele măsuri:

  • Să introducă până la 1 ianuarie 1999 un control vamal similar cu cel existent în zonele economice libere pe linia de demarcație (de-a lungul Nistrului) între teritoriul aflat sub controlul autorităților centrale de stat și teritoriul aflat sub controlul autorităților de la Tiraspol;
  • Să examineze posibilitatea atragerii unor agenții străine specializate în acțiuni de colectare a plăților vamale;
  • Să ia măsurile necesare pentru evitarea tensionării situației în zona de conflict, continuând negocierile de reglementare politică cu administrația de la Tiraspol.

Totodată, în perioada negocierilor, Guvernul va întreprinde și alte măsuri pentru crearea unui climat economic favorabil pentru dezvoltarea social-economică.

Este necesar ca la baza negocierilor, pe care le desfășoară Comisia mixtă  de colaborare social-economică și cele 20 grupuri de lucru deja formate, să fie pusă o concepție unică, elaborată de un grup de lucru special instituit în acest scop. Ideea centrală a conceptului de negocieri pentru soluționarea diferendelor social-economice trebuie să fie, după părerea noastră, mișcarea direcționată spre coordonarea și armonizarea politicilor economice, comerciale și sociale, cu excepția domeniilor care sunt obiectul statutului economic special. În acest scop, se vor determina segmentele respective și se va purcede la ajustarea cadrului normativ și, în mai mică măsură, a cadrului instituțional. Este necesar ca problemele să fie gradate după importanța și termenul de soluționare. Astfel, pe un termen mai scurt, pot fi negociate probleme primordiale, urmând să se găsească soluții acceptabile și mecanisme de implementare și control pe următorul spectru de probleme: stimularea cooperării întreprinderilor de pe ambele maluri ale Nistrului; stimularea creării de sucursale și filiale (inclusiv cu parteneri străini); crearea condițiilor pentru promovarea unei politici investiționale unice în vederea stabilirii unor condiții favorabile pentru investitorii străini; facilitarea schimbului de informații privind activitatea economică externă și crearea condițiilor pentru promovarea unei politici comerciale unice, inclusiv crearea unor posturi vamale comune la hotarele cu Ucraina; coordonarea și armonizarea politicii financiar-monetare și fiscal-bugetare, prin acordarea unei autonomii considerabile bugetului Transnistriei; cooperarea în domeniul restructurării și privatizării întreprinderilor și finanțarea programelor și proiectelor comune de dezvoltare.

Probabil nu toate ideile expuse mai sus (pe care le împărtășesc și alți funcționari din actualul Executiv, parlamentari, savanți etc.) pot fi acceptate la formarea politicii de stat în problema dată. Cert este că în urma reglementării relațiilor avantajele economice pentru ambele pârți ale republicii sunt evidente. Este necesară voință politică, acțiuni concrete pentru redresarea situației create.

Mihai Roșcovan, viceministru al economiei;

Ziarul  „Tara”, octombrie 1998