Câștigul salarial mediu nominal net în România a fost, în decembrie 2019, de 3.340 lei românești, echivalentul a 13,5 mii de lei moldovenești sau circa 700 euro. În Republica Moldova acesta este de circa 312 euro.
Potrivit Institutului Național de Statistică de la București (INS), cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației. Informaticienii români au avut un salariu mediu de 7689 lei sau circa 30,87 MDL. La celălalt capăt, cele mai mici salarii au primit angajații din domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte (1853 lei) sau 7442 MDL.
Salariul mediu nominal brut a fost în decembrie în România de 5.465 lei (RON), aproape 22 mii MDL.
Care este situația în Republica Moldova?
Din păcate, Biroul National de Statistică (BNS) de la Chișinău nu calculează salariul mediu net, adică suma pe care o primește de fapt angajatul la finele lunii.
BNS se limitează doar să ne prezinte salariul mediu brut și nu pentru fiecare lună ci trimestrial. Astfel, salariul mediu al moldovenilor pentru trimestrul trei din anul trecut (pentru trimestrul patru datele încă n-au fost prezentate) a fost de 7 385 lei moldovenești sau 1840 lei românești.
Și în Republica Moldova cele mai mari salarii au angajații din informații și comunicații. În medie aceștia obțin un salariu mediu brut de 16,174 mii lei moldovenești sau 4028 lei românești.
Ce salariu mediu net au moldovenii? Potrivit unor calcule estimative, dacă din salariul brut de 7385 de lei excludem contribuția la fondul social de 6% și cea la fondurile de asigurare în medicină de 4,5%, obținem o bază impozabilă de 6609,57 lei. De aici se exclud încă 12% cât reprezintă impozitul pe venitul persoanelor fizice și obținem un salariu net de 5816 lei moldovenești. Trebuie să ținem cont, însă, de scutirile personale pe impozitul pe venit de care beneficiază toate persoanele cu salarii mai mici de 30 mii de lei. Luând în calcul aceste scutiri, de 1800 de lei anual plus scutirile pentru copii dacă e cazul, putem vorbi grosso-modo despre un salariu net de circa 6000 de lei moldovenești ceea ce reprezintă 1495 lei românești sau circa 312 euro.